vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaO țară din Europa a revenit la normalitate, după ce a vaccinat...

O țară din Europa a revenit la normalitate, după ce a vaccinat 73% din populație. „Virusul nu mai este o ameninţare”

-

Danemarca a renunțat vineri aproape complet la restricţiile anti-Covid, iar locuitorii săi revin la viaţa de dinainte de pandemie: nu mai trebuie să poarte mască de protecţie, nu mai au nevoie de paşaport sanitar, angajaţii firmelor pot reveni în birouri, iar concertele pot fi organizate în prezenţa a zeci de mii de fani, informează AFP și Barrons, potrivit Agerpres.

Ulrik Orum-Petersen, promotor în cadrul Live Nation, a declarat: „Cu siguranţă suntem în avangardă noi, cei din Danemarca, deoarece nu mai avem nicio restricţie. Am trecut de cealaltă parte a curbei pandemiei graţie implementării campaniei de vaccinare”.

Sâmbătă, Live Nation (companie care organizează spectacole) a programat un concert cu toate biletele vândute (50.000 de spectatori). O premieră pentru Europa, unde multe ţări sunt în continuare afectate de restricţii.

Pe 4 septembrie, Live Nation organizase deja un prim festival la Copenhaga, denumit „Revenirea la viaţă” şi care a reunit 15.000 de persoane.

- Advertisement -

„Să mă aflu în mulţime, să cânt la fel ca înainte, toate aceste lucruri aproape m-au făcut să uit de Covid-19 şi de tot ce am trăit în ultimele luni”, a declarat Emilie Bendix, o tânără de 26 de ani care a fost prezentă la acel concert.Introdus în luna martie pentru a facilita ieșirea din pandemie, „paşaportul corona” nu mai era obligatoriu în Danemarca decât în cluburile de noapte de la 1 septembrie, însă şi această restricţie a fost anulată începând de vineri.

„Obiectivul nostru este libera circulaţie. Virusul va circula şi îi va găsi pe cei care nu sunt vaccinaţi”, a prevenit Lone Simonsen, medic epidemiolog și profesoară la Universitatea Roskilde.

„Dacă virusul nu mai e o ameninţare pentru societate, asta se întâmplă exclusiv datorită vaccinurilor”

Danemarca nu a întâmpinat dificultăţi în a-şi convinge populaţia în privinţa beneficiilor aduse de vaccinare. Rezultatul: 73% dintre cei 5,8 milioane de danezi sunt în prezent vaccinaţi cu schemă completă, iar procentul urcă la 96% în rândul rezidenţilor de peste 65 de ani.

- Advertisement -

De asemenea, aproape 90% dintre danezi sunt vaccinați cu cel puțin o doză.

„Dacă virusul nu mai este o ameninţare pentru societate, acest lucru se întâmplă exclusiv datorită vaccinurilor”, a explicat Lone Simonsen.

Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) consideră că una dintre particularităţile din Danemarca este relaţia de încredere care există între autorităţi şi populaţie în ceea ce priveşte strategia de combatere a Covid-19.

Catherine Smallwood, directoarea biroului de urgenţe din cadrul OMS Europa, a explicat: „La fel ca multe ţări, Danemarca a implementat, pe întreaga durată a pandemiei, măsuri sociale şi de sănătate publică pentru a reduce transmiterea virusului. În acelaşi timp, s-a bazat pe scară largă pe indivizi şi pe comunităţi pentru ca rezidenţii să respecte de bună voie recomandările Guvernului”.

Cu aproximativ 500 de cazuri noi de Covid-19 în fiecare zi şi o rată de reproducere a virusului de 0,7, autorităţile daneze consideră că, în prezent, pandemia se află sub control.

Nu e exlusă o revenire la restricții

Ministrul danez al Sănătăţii, Magnus Heunicke, a spus la sfârşitul lunii august că Guvernul de la Copenhaga „nu va ezita să acţioneze cu rapiditate dacă pandemia va ameninţa din nou funcţiile esenţiale ale societăţii”.

Pentru autorităţile daneze, această revenire la viaţa de dinainte de pandemie trebuie să fie însoţită de respectarea strictă a măsurilor de igienă şi de izolarea bolnavilor de Covid-19.

Danemarca intenţionează să monitorizeze cu mare atenţie numărul spitalizărilor – doar 130 pentru moment – şi să realizeze secvenţieri genetice ale testelor, prelevate pentru a controla evoluţia virusului.

A treia doză de vaccin anti-Covid-19 este propusă persoanelor din grupele vulnerabile începând de joi.

Noul an şcolar din Danemarca va fi marcat de necesitatea prezentării unui paşaport sanitar şi/sau a unui test Covid-19 cu rezultat negativ, iar purtarea măştilor sanitare este obligatorie în aeroporturi.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara”

* Orban: „PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis, dimpotrivă” / „Aproape toţi cei din aşa-zisa «echipă câştigătoare» pierd”

VIDEO. Scene ireale în Parlament: Florin Roman a confiscat microfonul, dar cei de la AUR l-au evacuat de la prezidiu! L-au lăsat fără scaun și fără microfon, care a ajuns la Anca Dragu

PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant Constituția. Articolul 113: „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”

Acuzație bolnavă lansată de premierul Cîțu: „Dacă AUR a negociat cu USR-PLUS ca această campanie de vaccinare să fie încetinită?!“

Revoltă în PNL: 32 de parlamentari pro-Orban îi cer lui Cîțu să nu facă înțelegeri cu PSD

Mișu Negrițoiu despre Florin Cîțu, pe care l-a dat afară de la ING: „Un mic satrap, foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă”

Șoșoacă are dosar penal. DSP Iași i-a făcut plângere după ce Urlătoarea și gașca ei au atacat un centru de vaccinare. Doctorița agresată: „M-am temut pentru viața mea“

* VIDEO. Jurnalista care-o ataca violent pe Maia Sandu era concubina secretă a unui oligarh pușcăriaș, cu care a făcut și un copil. Avea emisiune și la Europa Liberă

* Adolescenta româno-chino-canadiano-britanică uimește Planeta Tenis. La 18 ani a ajuns în finala US Open doborând recorduri istorice

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -