marți, martie 19, 2024
AcasăLumeaEuropaO nouă zi cu veste galbene, încă o DOVADĂ că în 10...

O nouă zi cu veste galbene, încă o DOVADĂ că în 10 august jandarmii au „comis-o” rău de tot

-

Azi, au fost noi proteste ale „vestelor galbene” în Franţa, iar felul în care au acţionat forţele de ordine în Haxagon scoate o dată în plus în evidenţă REPRESIUNEA jandarmilor de la Bucureşti, în 10 august 2018. În Piaţa Victoriei, persoanele violente au fost lăsate să provoace forţele de ordine din faţa guvernului – pretextul ideal pentru atacul total disproporţionat la adresa populaţiei paşnice civile (mulţi copii, bătrâni, femei). Nicio arestare n-au făcut jandarmii în seara zilei de 10 august. În Franţa, jandarmii au aplicat legea, ca întotdeauna: au PROTEJAT civilii paşnici şi i-au ridicat imediat pe provocatori.

Altă diferenţă majoră între Franţa şi România: în 10 august, JANDARMII au fost cei care i-au agresat pe jurnalişti (inclusiv străini), azi la Paris şi în alte oraşe din Hexagon – HULIGANII i-au atacat pe reporteri, iar jandarmii i-au apărat.

O astfel de scenă nu există în Occident: aici, NICIUN singur manifestant paşnic nu poate fi agresat. Dacă ar fi aşa, jandarmii ar ajunge la puşcărie

La fel ca săptămânile trecute, situaţia a degenerat azi în mai multe oraşe din Franţa, înregistrându-se ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine. De asemenea, jurnalişti au fost agresaţi de manifestanţi. Au fost reţinute în total 244 de persoane, potrivit News.ro.

- Advertisement -

Potrivit presei franceze, la Paris au fost reţinute 156 de persoane, iar forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a-i dispersa pe manifestanţii violenţi. Au protestat aproximativ 8.000 de oameni. 24 de persoane au fost rănite.

În timp ce în Franţa, abuzurile unora dintre angajaţii forţelor de ordine au fost cazuri izolate şi excepţii de regula respectării legii şi regulamentelor militare, în România a fost exact invers: abuzurile au regula şi nu excepţia. Imensa majoritate a jandarmilor au atacat civili care nu reprentau NICIUN pericol, şi nu zeci şi sute, ci mii şi zeci de mii. Adică, represiune în masă, măcel organizat, acte împotriva umanităţii condamnate de Curtea Penală Internaţională de la Haga şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – asta în cazul în care instanţele din România nu vor dovedi repede vinovaţii.

CITIŢI ŞI:

Mincinoasa MINCINOASELOR. Cum îşi bate joc de UE, pe 15.000 euro pe lună, urmaşa lui Dăncilă în Parlamentul European

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. PSD a greșit în 10 august 2018. Puteau face altfel. Sigur procurorii vor ajunge la o concluzie dacă dosarul are mersul sigur către instanță. Mie personal nu mi se adună gândurile prin asta înțelegând că jandarmii au greșit. Dacă huliganii fac rău arestează huliganii nu copiii din stradă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -