L-am prins ieri seară pe Nicușor Dan la televizor. Știți ce m-a frapat? Decența, poate chiar sfiala lui. Vi se pare normal să te interpeleze firescul? Asta spune ceva despre degradarea scenei politice.
Omul nu se laudă, nu țipă, nu gesticulează, nu atacă, nu promite, nu acuză. Vorbește liniștit, răspunde la obiect, cântărindu-și cuvintele. Nu e un mare vorbitor, dar e articulat și pertinent.
Mi-a părut prudent, dar nu viclean. Nu-și alienează niciun alegător, fiindcă știe că are nevoie de fiecare vot ca să câștige Președinția României.
Am speranța că, dacă ajunge în turul 2, cum sugerează diverse sondaje, Nicușor Dan va câștiga.
Va câștiga fiindcă oamenii au obosit de scandal, radicalisme, populisme, isterii, de hahalere. Din nefericire, în turul 2 va ajunge cu siguranță și o hahaleră – Simion, Ponta sau Antonescu. Simt însă că hahalera va pierde în fața lui Nicușor Dan.
Regret că prietenul meu, Daniel Funeriu, un om de o imensă energie și superbriliant, intră în cursă cu șanse mult mai mici. Păcat că nu face echipă cu Nicușor Dan, care e creditat cu o intenție de vot de zece ori mai mare. În alt context, l-aș fi susținut din toată inima indiferent de șansele de victorie (în fond, mi-am susținut prietenii reformiști și în 2015, și în 2019, deși știam că nu aveau șanse în fața PNL/PSD). Dar acum cineva din lumea noastră chiar are șanse să câștige – și cred că Daniel și Nicușor puteau face echipă. Dar nu e timpul pierdut. În fine, concurența nu strică, dacă e onestă și aduce mai multe idei în arenă.
Regret, de asemenea, că doamna Lasconi nu înțelege că lumea nu a votat-o pentru calitățile sale, ci pentru că era singura reprezentantă a unui electorat căruia acum Nicușor Dan îi oferă o soluție mult mai credibilă. A gafat mult din decembrie încoace, și mă tem că va continua s-o facă, în timp ce Nicușor Dan e mai reținut și mai inteligent. Sper că doamna Lasconi va avea eleganța și inteligența politică de care a dat dovadă Ludovic Orban când s-a retras în favoarea ei.
Ca să nu ne trezim cu un tur 2 de coșmar (Simion – Antonescu sau, și mai rău, Simion – Ponta), e important să fie susținut cel mai bine plasat dintre Elena Lasconi, Daniel Funeriu și Nicușor Dan.
Dar competiția abia a început. Să auzim întâi ideile și pozițiile candidaților. Vine apoi și momentul calculelor, ca România să nu se aleagă cu o hahaleră toxică la Cotroceni, ci cu un om de calitate.
***
Crin Antonescu: „Eu, pe un un om ca domnul Dungaciu l-aș vrea în anturajul meu de lucru, pentru că este bun. Nu e putinist”.
Să-l ia în anturajul lui de „lucru” (Antonescu și lucrul, ha-ha-ha!) și pe Călin Georgescu, dacă tot a rămas fără ocupație. E independent, competent, vine din aceeași zonă cu Dungaciu. Și Puric ar fi bun în echipa candidatului „european” al stângii reunite. Și, după ce trec alegerile, pot veni și Ponta, Ghiță, Simion, Șoșoacă, Gavrilă. Oameni faini, unul și unul, deloc putiniști.
Finalul este apoteotic.
Vă mulțumesc domnule Papahagi.
Articol de bun simț care exprima gândirea oricărui om rațional. Dar atâta timp cât educația din România se va degrada (iar acest lucru pare ireversibil în acest moment), vom avea tot mai mulți georgești, simioni, șoșocari, ciolaci, ciuci, becalioți,…
Felicitari, Domnule Papahagi! Coloana vertebrala, in cazul dstr. – nu a suferit modificari..
Va felicit inca odata!
De fiecare data cand citesc articolele d voastre,ma resetez si ma umplu de lumina.
Va multumesc, d le Papahagi!
Indemn pentru Noul An
-pamflet cu repetitie, actualizat-
Nu risipiti voturi in van: votati cu Nicusor Dan!
El e singurul in stare sa ne scoata din haznale.
Lasconi, desi se zbate, mai mult de-atata nu poate
ca n-o duce trasurica decat pana… la Saftica!
Lui Calin i s-a stins BEC-ul de cand „s-a ars” cu TikTok-ul
si, cat s-a zbatut Botin, n-a mai vazut alt scrutin!
Pe Simion, nici atat, ca asta-i dator vandut
si, sa-si stinga datoria… vinde Basarabia!!!
Cacarau, trezit din somn, nu mai are ștaif de Domn
ca, de cand cu șomeria, și-a cam tocat vistieria.
Ponta, nici el nu-i mai breaz, chiar daca se da viteaz
si, cat se crede de smecher, nu-l convinge nici pe Schnecker!
Cu Lavinia lui Sandru, desi-as vrea sa fiu mai tandru,
Dar, cum e de buna de gura, ii sta bine… pe centura!!!
Funeriu, om destept, nu prea s-a vazut prezent
Si, daca n-ai nici carisma… serveste un ceai de izma!
De ceilalti nu scot o vorba ca-s picati ca musca-n ciorba.
Fiti destepti, in Noul An, si votati… Nicusor Dan!!!
Baiat calm, destept, cu carte… sa ne duca mai departe.
Cu ceilalti, buni doar de gura, ajungem toti… pe centura!
Vezi ca preferatu’ mataluta il vrea pe cacarau consilier🥴🤭🤣🤣🤣
Sunt in asentimentul dumneavoastră domnule A Papahagi in ceea ce-l priveste pe rafinatul intelectual D Funeriu. Invatamantul romanesc ar fi avut o sansa cu domnia sa.
Va multumesc!
Am impresia că Papahagi trăiește intr-o realitate paralelă. Spune: „A gafat mult din decembrie încoace” despre Elena Lasconi. Vreau si eu câteva exemple de gafe. Între timp, vă spun eu ce gafe consider eu că a făcut Nicușor Dan: l-a blamat pe Zelensky în întâlnirea aceea cu Trump, spune că îl ia consilier pe Crin, spune că e OK cu USL-ul de la guvernare (el e OK si cu majoritatea USL pe care ne-o lasă la primărie dacă va câștiga președenția) etc.
Exact asta am vrut sa-l intreb si eu pe domnul Papahagi,ce parere are de faptul ca l-ar vrea consilier pe Crin Antonescu,daca ajunge presedinte!!!Cine il sfatuieste atat de intelept,sa ii bage inca un cui in talpa, dupa celelalte declaratii ,incomplete ,dupa parerea mea,despre relatiile sale dubios de stranse cu Paun,sau cu consilierul lui Dancila si Georgescu..sa spui ca te-ai intersectat doar de vreo doua,trei ori,nu ma convinge deloc.Mai nou,cei de la RECORDER au dezvaluit ca are consilier de campanie,care merge peste tot in tara cu dansul,pe un fost ofiter SRI
„Gafa” cu „Nicusor Dan promite ca il va lua pe Crin Antonescu consilier la Cotroceni” nu e reala, este o minciuna pe care am crezut-o si eu si pe baza ei nu doar l-am criticat, dar incepusem sa-mi pierd total increderea in el.
In realitate, a fost o gluma la adresa lui Crin A, prin care Dan a vrut sa spuna ca el va castiga alegerile, si ca va fi marinimos cu Crin Antonescu, ca il va fi milui cu un loc de consilier.
Aceasta gluma a fost denaturata, speculata, folosita impotriva lui Dan.
Si eu am crezut-o, desi vazusem faza cu gluma, dar o uitasem si aveam mare incredere in ziariista care o utilizase.
Acum o ora mi-am cerut scuze pentru comentariul facut de mine la adresa lui ND, plecand de la acea minciuna.
Trebuie sa fim atenti minciuni, au acaparat presa.
Au cam aparut, pe-aici, ciuvicile de servici
Si-l „ciuvicesc” toate-n-cor, numai pe Dan Nicusor!
El, baiat destept, cu carte, merge sigur mai departe,
Nu se lasa prins in cursa, de nicio fufa… intrusa!!!
Si mai facand ceva glume, vrea pe to(n)ti sa mi-i adune
Si sa-i aduca… usor… la acelas numitor!!!