„Sesizez pe această cale Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «prezentare cu rea-credință de date inexacte Parlamentului» prevăzută la art. 8, lit. b) din Legea 115/1999 și pedepsită cu închisoarea de la 2 la 12 ani”.
Este anunțul făcut de Moise Guran pe Facebook, susținut de un text cu detalii despre infracțiunea comisă de ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici.
„Minciuna excedentului de la Pensii este una penală”, scrie Guran pe moise.ro. „Ministrul de Finanțe răspândește în spațiul public o minciună care, dincolo de scopul electoralist evident, pune în pericol interesele statului român, periclitând (din nou) capacitatea acestuia de a plăti pensiile din Pilonul I. Datele din acest articol se bazează pe surse deschise și pot fi probate imediat de orice autoritate a statului român, inclusiv de autoritățile din Justiție, în măsura în care acestea vor considera că faptele descrise se încadrează în articolul de lege de mai jos”.
Ministrul Orlando se încadrează la 2-12 ani
Este menționată Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, care la Art. 8 menționează:
Moise Guran precizează că „transferul din bugetul de stat pentru asistență socială a fost în 2018 cam cât întregul deficit al bugetului de stat”.
Moise Guran trece în revistă o serie de minciuni marca Teodorovici, un fel de alba-neagra cu cifrele – unele umflate, altele ascunse -, apoi explică latura penală a acestora.
„Care este aspectul penal al acestor minciuni? Păi, așa cum precizează aliniatul b) al Art. 8 din Legea 115/99, minciunile trebuie să aibă scopul ascunderii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului român. Poate fi încălcarea Pactului Fiscal European (semnat de România în 2012) o faptă de natură a aduce atingere intereselor statului român? Dacă se face cu rea-credință, categoric da. Teodorovici nu poate invoca prostia sau neștiința de vreme ce a primit raportul Consiliului Fiscal pe 30 ianuarie, cu 8 zile înainte de a anunța noul buget prin care dezinformează opinia publică, dezinformează Parlamentul (care i-a și ridicat minciunile la rang de Lege) și, bineînțeles, îi amăgește pe pensionari cu un excedent inexistent al Fondului de Pensii. În momentul, inevitabil, în care aceste minciuni vor exploda, statul român va avea de plătit dobânzi mai mari pentru a finanța pensiile oamenilor și, foarte probabil, România va intra în procedura de infrigement a Comisiei Europene. Acesta este motivul pentru care consider că Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să se considere sesizat prin acest articol”.
Apel către pensionari
Moise Guran face și un apel către beneficiarii pensiilor: să nu fie naivi, să nu mai înghită minciunile frumos vopsite ale guvernanților!
„În final aș dori să mă adresez pensionarilor, părinții noștri, cei atât de mințiți și manipulați de politicieni fără scrupule. Pensiile sunt alimentate din contribuții și singura soluție reală pentru creșterea lor este creșterea numărului de angajați din economie și o creștere de producție care să implice natural creșterea salariilor. Forțarea creșterilor salariale, fără o creștere corelată a producției, conduce la inflație, adică la diminuarea puterii de cumpărare și a pensiilor și a salariilor. Aceste realități nu se rezolvă dintr-o dată. Nu poți spera la o explozie a creșterii numărului de salariați când noi nu mai avem suficienți oameni care doresc să muncească. Criza demografică prelungită implică dificultăți economice majore, pe care nu le vom rezolva însă cu minciuni. Refuzați-i pe mincinoși! Creșterea pensiilor din ultimii doi ani s-a făcut pe credit, printr-o aruncare semnificativă a chetuielilor în viitor, pe spatele nepoților dumneavoastră. Refuzați-le acestor populiști mita electorală pe care v-o oferă pentru a vă îndatora nepoții!”
Deja hotia vrea sa mearga prea departe. Aceasta ineptie ca statul completeaza pensiile este exact opusul realitatii. Un calcul simplu arata ca, datorita mediei de varsta, un pensionar in medie nu primeste inapoi de la stat nici 35% din cat a contribuit de-a lungul celor 35 de ani. Asta inseamna ca, in medie, statului ii ramane cca 65% din contributia fiecarui pensionar. Asta este cea mai buna afacere prin care se fura fara limita din banii de pensie ai oamenilor. In fond acest calcul arata ca pensiile ar putea fi marite fara nicio problema chiar si cu 65% caci banii au fost deja platiti de contribuabili. Ca nu se maresc dar se pretinde ca nu sunt bani, asta arata dimensiunea jafului care s-a practicat de catre toti cei ce s-au perindat pe la guvernare. Mai mult, ceea ce ii nemultumeste pe guvernanti este ca prin pilonul II banii depusi acolo nu mai ajung la ei ci la pesionari in intregime. Adica nu le ajunge 65% – 9%, ei vor toti cei 65% ce raman dupa urma fircarui pensionar. Dupa cum s-a vazut nici nu se sinchisesc ca macar sa aplice indexarea anuala care este obligatorie prin lege. Acum este a doua oara cand PSD-ul o fenteaza (prima data a facut-o Ponta in 2016). Nimic nu este mai dizgratios decat hotul prost, dar si mincinos.
Sper sa traiesti atat de mult incat sa conteze fiecare leu si sa faci vesnic sacrificii pentru fii si nepoti. Daca asta e egoism, Dumnezeu va judeca.
Din pacate, Guran are dreptate.
Într-o traducere libera, toate masurile sociale luate de catre PSD au fost populiste si nu aveau decât un singur scop: câstigul simpatiei electoratului în viitoarele alegeri.
Desi leaderii sai credeau (sustineau) ca cele 3 procente din PIB – deficitul bugetar, vor acoperii toate aceste masuri sociale (practic, antisociale), acest lucru nici nu s-a întâmplat (pentru ca, în realitate vorbim de 5-6% din PIB Iceberg – partea vizibila, cum partea invizibila, este în „subteran”: cca 45%), în plus, leul s-a devalorizat „consistent” în raport cu principalele devize, iar inflatia a crescut mai mult decât ne asteptam.
Ca sa ne convingem de acest adevar istoric, este suficient sa calculpam 1RON PPA (pe putere de cumparare) la capetele intrevalului închis [2014 – 2019], tinând cont de toti factorii socio-econimici care „gestioneaza” economia nationala.
Cu alte cuvinte, nu stiu daca cu un salariu minim net calculat în euro în 2014, putem pune mai multe produse în cosul nostru într-un supermarket (Auchan, Lidl, Kaufland, Carrefour, Billa, etc.) decât cu cel marit (calculat în euro), astazi, în 2019.
Dar regula, putem aplica si la plata chiriilor, întretinerii, etc.
Domnul Guran trebuie ca ceea ce scrie pe pagina lui sa spuna pe postul lui.de televiziune Nu toti batrinii au acces la internet ,poate unii nici nu stiu sa citeasca
Daca ii este frica sa nu-si piarda locul de munca sau .ca ii inchide postul este pacat
Acest adevar trebuie spus vocal nu scris.
Mai rar specialistii ca Dl Moise Guran trebuia sa se intimple de foarte mult timp Dl Teorodovici trebuie sa dispara de la conducere __ un ministru de fondurii europene care sa naiba habar cine si pe ce le investeste .
Cine dracu i-a votat e astia …..ca multi pensionari zic ca NUUUU !!!!
Mai baiatule , imi esti drag fiinca esti frumos si destept de multe ori am zis ca esti bun de Prim ministru , dar spune-mi tu cu ce acoper eu marirea de preturi la tot ce este in tara asta corupta ? Mi a dat la pensie 80 de lei si mi-a luat de 4 ori pe atata prin scumpiri. Pe noi saracii ne-au condamnat la moarte categoric . Poate asta si vor , blestematii .
Scurt si la obiect !
Atat articolul cat si comentariile !
Intelegem si apreciem ! 😀
Nu mai aruncati toata mizeria in capul pensionarilor. Aceia dintre noi care ii voteaza pe golanii astia sint cei care i-au votat si cind erau in activitate, daca au fost vreodata. Sintem cel putin la fel de multi pensionari care nu i-am votat niciodat, nu am fost sustinatori ai vechiului regim, n-am fost nici membri ai pcr, asumindu-ne aceasta atitudine cind eram in activitate. Multi dintre noi am avut parinti, unchi condamnati sa sape la canal, bunici executati de fosta securitate. Golanii si cei care ii sustin, din interes sau din prostie sint poate la fel de multi ca si pensionarii cumparati cu doi mici si o bere. S-auzim numai de bine!
Deci nu , pensionarii? Atunci cei care sunt la orice, manifestatie psd-ista, sau sarbatoare campeneasca unde se dau mici si fasole cu ciolan, sunt adulti si tineri sub „acoperire”? Cei care tipa din toti rarunchii , pro psd, sunt tineri mascati de Soros?😂😂😂😂.
Mai nea gurita! Sesizarile se fac la parchet nu pe Facebook!
Sau tie frica ca calci prin strachini cu minciuni.
Daca ai sange in instalatie si nu esti un detrator notoriu da fuga la parchet si fa sesizarea.
Nu are cum sa faca sesizare la parchet, tot articolul e o minciuna. N-o fi stiind Guran care sunt componentele asistentei sociale? Pensionarii nu sunt acolo. Un mincinos si un manipulator de prima clasa!
Moise, si-au alungat copii din tara prin votul lor. Crezi ca ii intereseaza, daca nepotii lor vor fi indatorati pe viata sau vor trai intr-o dictatura??? Sunt prea egoisti pentru a-i interesa ce lasa in urma, sau ca sunt perceputi ca slugi ce se bat pe o tigaie la promotii sau se vand pe 1 lt. de ulei.😔
Asistenta sociala se adreseaza tuturor indivizilor sau grupurilor care, din cauza unor circumstante de ordin economic (venituri insuficiente, saracie) sau socio-culturale (zone defavorizate, somaj cronic etc.) nu pot, prin mijloace si eforturi proprii sa isi asigure un nivel de viata decent. Asadar, beneficiarii de asistenta sociala nu sunt doar persoanele care se confrunta cu insuficienta veniturilor ci pot fi:copii ce traiesc intr-un mediu familial/social advers, abandonati, institutionalizati;minorii delincventi; tinerii neintegrati social; persoanele dependente de drog sau alcool; persoanele abuzate fizic, respectiv sexual; persoanele cu dizabilitatii fizice sau mentale; persoanele cu boli cronice fara sustinatori legali; persoanele varstnice neajutorate; victime ale traficului de persoane. Pensionarii nu intra la asistenta sociala.
la care pensionari face referire Moise,la cei din categoria lui Gheorghe Balasoiu,care daca ar fi fost pensionat dupa valoare veniturilor contributive ar fi avut o pensie de 3263 lei pe luna,dar ca un tortionar de tip nou are o pensie de 76.847lei/luna.Oare dece nu face garagata Presedintele,Parlamentrii ,millitarii,politistii,securistii,judecatorii,procuroriica li sau marit veniturile de peste 6 ori.Moise ce faci tu se numeste popular,,,Fute vant”’mai poti???