Moartea disidentului rus Alexei Navalnîi – cel mai probabil, asasinat de regimul Putin în închisoarea de maximă siguranță din colonia siberiană IK-3 – este urmată de o trenă de minciuni și bâlbe ridicole ale celor vinovați. Nu doar că diagnosticul a fost moarte din „cauze naturale“ (la 47 de ani), iar corpul a fost dat dispărut 4 zile, dar și celelalte detalii frizează absurdul.
În primul rând, ora decesului. Pe documentele întocmite de medici este trecută ziua de 16 februarie, ora locală 16.11, scrie publicația rusească independentă de investigații „Mediazona“. Dar anunțul oficial al morții lui Navalnîi a fost postat pe site-ul serviciului federal al penitenciarelor din Moscova la ora 16.13, adică exact două minute după constatarea decesului, observă Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova! „Probabil că textul anunțului era pregătit de vreo doi ani“, comentează ironic Șalaru.
Un alt detaliu trecut neobservat este timpul pe care spun autoritățile ruse că l-ar fi făcut ambulanța până la penitenciar, din momentul anunțului că lui Navalnîi i s-a făcut rău. Conform actelor, mașina ambulanței ar fi ajuns în 7 minute, deși distanța pe care a parcurs-o e de 35 de kilometri! Cu alte cuvinte, a mers cu 300 de kilometri la oră, deși șoselele Rusiei sunt jalnice, iar clima polară face deplasarea și mai greoaie!
„Lucru obișnuit în condițiile nordice din Siberia“, remarcă Anatol Șalaru.
Faptul că familia nu a reușit să-l găsească pe Navalnîi timp de câteva zile este, de asemenea, absolut incredibil. Tot fostul ministru moldovean comentează: „Lucru obișnuit în Rusia, mai ales că aici dispar și cei vii”.
De fapt, nu sunt mistere chiar atât de mari, ci pur și simplu minciuni ordinare ale regimului Putin, după asasinarea principalului opozant al dictatorului de la Kremlin.
Profesorul Armand Goșu, cel mai important sovietolog român, a postat pe contul său de Facebook traducerea articolului din publicația Mediazona, unde se menționează că mama lui Navalnîi a primit de la personalul coloniei un act care atestă că fiul său a murit la ora locală 14.17, dar decesul a fost raportat oficial la ora locală 16.11. Însă unul dintre prizonierii din colonia IK-3 a mărturisit, pentru „Novaia Gazeta Europe“, că în închisoare se știa deja despre deces cu 4 ore mai devreme!
Studierea camerelor de supraveghere de pe traseul dintre colonie și orașul Salehard, de către jurnaliștii de la „Mediazona“, arată că un convoi de 4 mașini de la serviciul penitenciarelor a plecat din închisoare și a ajuns în localitate în cursul nopții de 16 spre 17 februarie. Cu toate acestea, familiei nu i s-a spus unde se află cadavrul.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
Asta dacă mai exista vreun dubiu că Putin = Stalin 2 și Rusia = URSS. Spre știrea lingăilor Moscovei de pretutindeni!