Primele trei zile ale Euro 2020 (turneu reportat în 2021 din cauza pandemiei, dar păstrându-și titulatura) au confirmat supremația celor mai puternice echipe din fotbalul european. Italia, Anglia, Olanda și Belgia n-au lăsat loc de surprize. Se pregătesc să intre în joc Franța, Germania, Portugalia (toate trei, în aceeași grupă) și Spania.
Nici duminică, în ziua a treia a competiției găzduite de 11 orașe din 11 țări, n-a fost loc pentru mari surprize. Anglia și Olanda și-au câștigat meciurile – e drept, la limită, dar au luat cele 3 puncte.
Tot favorita a învins și în primul meci de turneu final găzduit de București: Austria – Macedonia de Nord 3-1.
A fost și o surpriză în competiție: înfrângerea Danemarcei, pe teren propriu, în fața Finlandei. Meciul s-a disputat însă în condiții speciale după ce, în minutul 42, danezul Christian Eriksen s-a prăbușit pe gazon, iar fotbalul a fost suspendat 100 de minute. În plus, Danemarca nu se numără printre Marile Puteri tradiționale ale fotbalului, chiar dacă a câștigat – surprinzător – ediția 1992 a Campionatului European.
Victoriile obținute de Marile Puteri ale fotbalului
- Italia – Turcia 3-0
- Belgia – Rusia 3-0
- Anglia – Croașia 1-0
- Olanda – Ucraina 3-2
Celelalte rezultate de până acum
- Elveția – Țara Galilor 1-1
- Danemarca – Finlanda 0-1
- Austria – Macedonia de Nord 3-1
Olanda – Ucraina: 0-0 la pauză, 5 goluri în repriza a doua!
Olanda a trecut prin mari emoții duminică, deși se părea că va câștiga lejer în fața Ucrainei. Batavii au condus cu 2-0, dar au fost egalați în minutul 79. Fundașul dreapta Dumfries, de la Eindhoven, a reușit totuși golul victoriei, încununându-și o prestație fenomenală.
De remarcat că toate cele 5 goluri ale meciului Olanda – Ucraina au fost marcate în repriza a doua!
Anglia a învins Croația, în derby-ul semifinalistelor de la ultima Cupă Mondială, din 2018 (croația a jucat atunci chiar finala).
Rezultatele și marcatorii de duminică
- Anglia – Croația 1-0. Sterling (57).
- Olanda – Ucraina 3-2. Wijnaldum (52), Weghorst (58), Dumfries (85) / Iarmolenko (75), Iaremciuk (79).
- Austria – Macedonia de Nord 3-1. Lainer (18), Gregoritsch (78), Arnautovici (89) / Pandev (28).
Programul de azi și mâine
Luni, 14 iunie
- 16.00: Scoția – Cehia (Glasgow / Grupa D)
- 19.00: Polonia – Slovacia (Sankt Petersburg / Grupa E)
- 22.00: Spania – Suedia (Sevilla / Grupa E)
Marți, 15 iunie
- 19.00: Ungaria – Portugalia (Budapesta / Grupa F)
- 22.00: Franța – Germania (München / Grupa F)
Nu fac altceva, în fond, decât… SĂ-ȘI RESPECTE BLAZONUL!!!
Dar…, uite că, în ziua a patra a competiției, Suedia a scos un egal-„alb” (adică un 0-0) cu Spania!
Chiar și victoria Slovaciei asupra Poloniei (2-1) poate fi considerată… un eșec al unei puteri (fotbalistice) din Est în fața unei vecine mai mici/modeste!!!
(Așa cum acel 1-0 din meciul Finlanda-Danemarca reprezintă o… răsturnare-a-valorilor nordică/scandinavă – desigur, în… circumstanțele absolut speciale ale evenimentului medical nedorit! – !)