În vreme ce statul român, prin Ministerul Justiției (condus de Tudorel Toader), se face că vrea să repatrieze infractori fugari precum Radu Mazăre, Sebastian Ghiță, Elena Udrea, Alina Bica, Alexander Adamescu sau Puiu Popoviciu, alți infractori sunt lăsați să zburde spre țările calde!
Zilele trecute a fost constatată dispariția lui Cristian Rizea (fost deputat PSD), astăzi nu e de găsit nici Dragoș Săvulescu (fost acționar la Dinamo, alături de Cristian Borcea).
Săvulescu a fost condamnat ieri definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 5 ani și 6 luni de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanța și Mamaia. După pronunțarea sentinței, polițiștii l-au căutat la adresele cunoscute, dar ia infractorul de unde nu-i!
Surse din Inspectoratul General de Poliție au declarat pentru G4Media.ro că, potrivit unor indicii, Săvulescu ar fi plecat la Monte Carlo. Sigur, de acolo poate să plece oriunde în lume, în caz că va simți pericolul extrădării. Bani are, că doar n-a furat ca să fie sărac.
Instanța a decis și confiscarea plajelor din Mamaia retrocedate ilegal. Dar plajele din Madagascar și Monte Carlo nu le confiscă nimeni, deci infractorii fugari – Mazăre și Săvulescu – vor continua să se bucure de ele!
Proces finalizat după 11 ani !!! Sunt frumoase salariile la Curtea de Apel București, așa-i Savonea,Costiniu,Ciuca,Baltag și câți or mai fi ca voi ? Spălați pe șpăgi și la ordin politic- găștile voastre conduse de pușcăriașul C.Voicu,condamnatul Costiniu cu soție șefa la AMR, fostă-toti borfașii pesedeului de ani și ani fără să răspundeți. Vine vremea javrelor!
Pe cand Dragnea?