Organizarea așa-zisului „referendum” de anexare a teritoriilor ucrainene ocupate de Federația Rusă este nu doar ilegală, ci oferă și momente caraghioase, stupide, ridicole.
La Melitopol (aproape 150.000 de locuitori), un trădător ucrainean deghizat în generalul Grigori Aleksandrovici Potemkin (1739-1791), favoritul împărătesei Ecaterina a II-a în urmă cu peste două secole, a sosit în circumscripția electorală îmbrăcat în costum de prinț pentru a-și exprima opțiunea de vot. Ieșit din cabină, acesta a introdus buletinul fals într-o servietă transparentă din material plastic.
Măscăriciul putinist care l-a întruchipat pe Potemkin și-a argumentat prezența insolită și ridicolă prin faptul că el și împărăteasa Ecaterina a II-a ar fi fondat atât Melitopolul, cât și alte orașe precum Ekaterinoslav, Herson, Sevastopol sau Nikolaev. „Împărăteasa-mamă Ecaterina și cu mine am fondat aceste orașe și ele ar trebui să fie împreună cu Rusia. Împreună suntem Rusia”, a spus clovnul Moscovei, părând scăpat de la balamuc.
Evenimentul „marcant” din Melitopol, oraș ce aparține regiunii Zaporojie, a fost surprins de jurnaliștii site-ului Obozrevatel.com. Aceștia dezvăluie că la pseudo-referendum au participat și artiști invitați din Crimeea! Regimul autocratic de la Kremlin i-a adus acolo cu autocarele, le-a oferit cazare gratuită la hotelul Melitopol și în căminele universităților, precum și o serie de facilități bugetare.
„Potemkin” din zilele noastre a dat dovadă de incultură crasă, specifică pentru clica odioasă a lui Putin. Orașul Melitopol, unde a participat la „referendum”, a fost fondat în 1784, în memoria fostei colonii grecești Melite. În secolele XVI-XVIII, actuala urbe se afla în hanatul Crimeea al Imperiului Otoman. Abia în 1783, teritoriul Melitopol a devenit parte a Imperiului Rus, laolaltă cu peninsula. Așadar, fondarea orașului Melitopol a avut loc în Imperiul Otoman, nu în cel țarist!