vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticăKAPUTT! Klaus Iohannis o respinge și a patra oară pe Olguța! Motive:...

KAPUTT! Klaus Iohannis o respinge și a patra oară pe Olguța! Motive: „presiuni asupra justiției”, „declarații controversate”, „atacuri la persoană virulente”, „limbajul folosit”, „netransparentă”, „nu are pregătire”, „nu are experiență”

-

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis azi o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care anunţă respingerea numirii Liei Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Este a patra respingere a Olguței Vasilescu, cea care în trecut vorbea de „nazistul” Klaus Iohannis, iar recent clevetea despre necesara punere sub acuzare a acestuia pentru „înaltă trădare”.

Şeful statului îi solicită premierului să facă o altă propunere pentru funcţia respectivă, una care să respecte și criteriile de moralitate.

Argumentele din scrisoarea lui Klaus Iohannis

  • „Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentația transmisă, constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguța Vasilescu nu a promovat și nu a gestionat politici publice de nivel național, iar în calitate de parlamentar a desfășurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei și mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experiența obținută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii și protecției sociale”.
  • „Totodată, nu  se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați. Or, realizarea și asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administrația publică, mediul academic și societatea civilă, alături de pregătirea și experiența profesională sunt esențiale pentru exercitarea acestei funcții de demnitate publică”.
  • „La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice”.
  • „Față de aceste considerente, am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice”.
  • „În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice care, în mod necesar, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea”.

CITIȚI ȘI:

Cum și-a aranjat Olguța Vasilescu o pensie alimentară de 3.500 de euro pe lună, din bani publici. Și-a plasat fostul soț la ASF, pe un salariu uriaș

EXCLUSIV. Manda şi Olguţa şi-au tras conac de la un craiovean arestat pentru spargeri de bancomate şi carduri clonate!

Palatul familiei PSD-iste Manda – Olguţa Vasilescu. Clanţe cu cristale Swarovski, robineţi în aur, mobilier de lux. Ambii sunt bugetari

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. E incredibil ce se întâmplă. Elena Udrea era juristă și tot a făcut greșeli financiare. Asta e profesoară. De unde măsa știe ea economie și toate câte intră în atribuțiile ei.? Impertinența mostenită de la PRM, unde cică n-a avut legături cu securitate …Doamne ce vremuri trăim!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -