Furia și scârba opiniei publice i-a lovit atât de tare pe Iohannis și pe liberali încât președintele României se vede nevoit să renunțe la planul de a modifica legislația pentru a candida la un post de senator, deși e încă în funcție la Cotroceni. Șeful statului a anunțat oficial vineri, prin 4 rânduri postate pe contul său de Facebook, că nu va demisiona din funcție și nici nu va candida la alegerile parlamentare.
Deznodământul acestei noi încercări de a persifla întregul popor român reprezintă, de fapt, o victorie a societății civile pe care Iohannis a umilit-o în toți anii din urmă. Suprema bătaie de joc ar fi trebuit să se producă la alegerile parlamentare din 1 decembrie. PNL a inițiat zilele trecute o modificare a legii similară cu cea făcută de PSD în 2004. Atunci, legea s-a făcut cu dedicație pentru Ion Iliescu, președintele în funcție al țării care voia să rămână senator după aceea. Acum, legea era pregătită pentru Klaus Iohannis. PNL a cerut ajutorul PSD pentru a schimba legea astfel încât președintele să poată candida ca independent pe listele liberalilor, deși era încă în funcție.
Numai că valul de indignare născut de această manevră s-a dovedit devastator. Speriat, Ciolacu n-a vrut să deconteze costul politic al ticăloșiei și a anunțat că PSD nu va vota așa ceva. Asta, deși în prealabil, în culise, le promisese deja lui Nicolae Ciucă, șeful PNL, și lui Klaus Iohannis că îi va ajuta.
În final, liberalii au fost lăsați în ofsaid chiar de cel care le ceruse schimbarea legii, adică Iohannis. Acesta a spus că n-are nevoie să se modifice legislația pentru el.
Vineri, circul s-a încheiat. Pe contul de Facebook al lui Iohannis a apărut următorul anunț: „Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane”.
După ce s-a visat degeaba politician de anvergură mondială, revendicând fie poziția de secretar general al NATO, fie de șef al Consiliului Europei, fie de comisar european pe Apărare, Iohannis se vede astfel nevoit să abandoneze și ambiția mult mai mică de a deveni parlamentar și șef al Senatului României în legislatura internă 2024-2028.
În acest moment, singura posibilitate a lui Iohannis de a rămâne în prim-planul politicii este de a prelua puterea în PNL după alegeri și de a trage sforile să fie numit prim-ministru.