sâmbătă, martie 29, 2025
AcasăOpiniiIgnatul în Parlamentul României

Ignatul în Parlamentul României

-

În fiecare an, pe 20 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, sărbătoare ce are și o semnificație mai „lumească”, fiind ziua în care se sacrifică porcii.

Mulți nu o mai țin demult, sacrificând suinele mai devreme, pentru a fi mai odihniți în prag de sărbători și cu toate preparatele făcute; alții găsesc încă un prilej să le plângă de milă vietăților trimise la sacrificiu pentru satisfacția sezonieră a creștinilor, iar cu totul alții, din ce în ce mai mulți, lasă animalele cu pricina să umble libere, ei nefiind consumatori de porc, ci de TikTok.

Ignatul din 2024 a avut un anumit specific în societatea românească ortodoxistă, puternic împănată cu buddhism, new age-ism și alte culte autohtone: becalism, aurism, șoșocism și mai nou, georgescism. A fost ziua în care toți aleșii neamului au fost chemați la Parlament pentru a le fi validate mandatele.

Toată treaba ar fi decurs potrivit ritualului consacrat dacă recentele alegeri parlamentare nu ar fi adus la cote alarmante nivelurile analfabetismului și mitocăniei ascunse sub eticheta suveranismului. Cifrele ne arată clar acest lucru. Dacă în legislatura precedentă suveraniștii au obținut puțin peste 9 procente, având 47 de mandate în Parlamentul României, în 2024 situația este schimbată în mod dramatic: suveraniștii au obținut de trei ori și jumătate mai mult, adică 32,45% din voturile valabil exprimate, traduse în 162 de mandate parlamentare.

- Advertisement -

Dar asaltul suveraniștilor asupra Parlamentului s-a văzut cu ochiul liber de Ignat. De parcă nu era suficientă mitocănia lui George Simion, cei de la AUR au defilat cu noua achiziție, George Becali, cel ce s-a mai plimbat țanțoș prin Parlament când liberalii lui Crin Antonescu l-au pus pe liste în vremea USL 1. De această dată, pentru a da consistență crucii de pe fes, Becali a deposedat de microfon un jurnalist. Că așa vrea el, că Parlamentul e târla sa, padocul său.

Pentru a nu se lăsa mai prejos și pentru a demonstra că nu poate fi coborâtă din răchită, Diana Șoșoacă a defilat pe holurile Palatului Parlamentului cu șoșocarii ei instigând la agresarea unei jurnaliste de către unul de-și zice Makaveli, adus în padoc de pe TikTok. Odată cu această nouă achiziție, limbajul public a coborât mult sub nivelul mării. Vom vedea cât îl va tolera Lazarus pe acest godăcel pe lângă Șoșoacă.

Nici noua șefă de partid a POT-uroșilor, partidul acela coborât tot de pe TikTok, nu s-a lăsat mai prejos, dedându-se la agresarea unor jurnaliști, deranjată probabil că aceștia i-au pus întrebări fără să lase bani ca la videochat.

- Advertisement -

De ce s-a ajuns aici? Din hoția și prostia partidelor mainstream și din prostia multor votanți. Se va discuta mult despre alta. Problema este aceea că Parlamentul României este invadat de astfel de barbari. Veți vedea în ce condiții de mahala se vor desfășura ședințele, dacă vor depăși momentul anunțării ordinii de zi.

La aceste rezultate s-a ajuns prin fraudă la fel ca și în cele prezidențiale, iar lucrurile nu pot rămâne așa. Nu-i văd Parlamentului, în această formulă, niciun viitor.

Deocamdată, de Ignat, am constatat efectul de porc al votului de pe TikTok.

DE ACELAȘI AUTOR:

Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

7 COMENTARII

  1. Prost a mai fost guvernata tara asta in ultimii 10 ani, adica iohannis+psd+pnl! De parca in restul de 25 ar fi fost guvernata mai bine. Treaba cea mai proasta este ca nici in continuare, cu aceeasi garnitura mizerabila plus 32% iesiti de sub o piatra, nu stiu cum se va putea ridica, Romania are nevoie de UN MIRACOL!

  2. La tranzitul prin retele, porcul (cel cu patru picioare, crescut in curti) poate fi facut sa arate ca un fluture ?!
    Fantastic dar si ingrijorator!
    Utilizatorii ar trebui avertizati ca in retea sa aiba la indemana o oglinda, sa verifice din cand in cand daca se mai recunosc in reflexie.

  3. Dar câți dintre noi văd, domnule Bocancea, adevărul? Cei care au votat caricaturile astea nu-și vor recunoaște greșeala. Marii vinovați sunt sus, foarte sus cocoțați în jilțul țării. Dacă ei nu făceau uriașe greșeli față de electorat (furt din buzunarele noastre, aranjamente pro extremism necurate) ar mai fi îndurat românul. Dar îngâmfarea, infatuarea și curajul impertinent de a spune că sunt mândri pentru că sunt români a dat pe afară. Stăm cu toții pe un butoi cu pulbere. Din care KWI-Ciolacu-Bolojan vor să ascundă pulberea sub preș. Dar ceasul a început să ticăie: tik-tok.

  4. Nu e parlament, e o hoardă de mafioți, traseiști, ex-securiști, saltâmbanci, o adunătură de gunoaie politice care au distrus ROMANIA. ANTICIPATE. USL=PSD+PNL la pubela istoriei, SCHIMBARE! ANTICIPATE! WUHANNIS SA PLECED IMEDIAT. Altminteri țara va da în clocot cu acesti ticalosi aparati de gasca de corupti ticalosi numita Justitie si de cabala KaKaR condusa de un excomunist care a lins usile la toate partidele un securist al criminalului Iliescu, slugoi in solda si un jef profesional. Căcărău să stea deoprate, ca e deja unealta din „sistem”, un zero care latrpă și nimic mai mult. Hai Nicușor, pe ei”

  5. „De ce s-a ajuns aici”?! Da, aveti dreptate, „din hoția și prostia partidelor mainstream și din prostia multor votanți”. Dar, mai ales, s-a ajuns aici din cauza securismo-sereismului nationalist pina la voma, securismo-sereism care i-a inventat, din spuma marii, intii pe George Simion, si apoi pe mentorul sau, Calin Georgescu. Sa ne amintim cum a rasarit intii George Simion, acum vreo 4 ani, ca nou adulat al diasporei europene, si sa vedem acum cum s-a intruchipat acest Calin Georgescu, de asemenea prin idolatria diasporei europene. Aceste lucrari nu se puteau face de la sine, ci, evident, au fost facute de Servicii specializate in astfel de actiuni, de-a lungul a mai multi ani, cu acceptul si incurajarea un or partide mainstream, numita asa de dvs.
    Asadar, acum, aceste Servicii nationaliste, care promoveaza (si au promovat timp de 35 de ani!) un nationalism de tip legionar, imbracat in iie si itari, si ale carui ocupatii de baza sint taierea porcului si darea de acatiste, se pot mindri si fali cu rezultatele obtinute (insa pe banii intregii populatii, de la bugetul national, alimentat din taxele noastre, ale tuturor), in detrimentul insa al economiei si realului prestigiu ale intregii tari.
    Bucurati-va, deci, „dragi” Servicii, ca prin actiunile voastre ati distrus o tara intreaga (in afara de interesele voastre directe si indirecte)!!!

  6. (cont.)
    Evident, acesti admiratori si iubitori de legionarism „patriotic” nu ne spun decit partea frumoasa a povestii Garzii de Fier! Nu mentioneaza insa ca aceasta organizatie a devenit una dintre cele mai criminale organizatii mondiale, avind la activ asasinarea cu singe rece a 6 prim-ministri si oameni de Stat ai Romaniei, toti niste somitati academice in mediile lor, culminind, bineinteles, cu uciderea lui Nicolae Iorga, cel mai mare carturar al Romaniei (impreuna, poate, cu Dimitrie Cantemir). Aceste Servicii fanatic nationaliste si „suveraniste”, si niici acolitii lor, nu ne spun si ca Garda de Fier a sfirsit intr-o baie de singe, comandta de la cel mai inalt nivel al Romaniei, in acelasi mod in care si ei s-au comportat cu acele somitati ale tarii, adica fiind asasinati de anumite forte secrete, se pare, din Ministerul de Interne.
    Cine traieste prin sabie, moare de sabie!!! sa speram ca nu se va ajunge la astfel de decadere comportamentala, din nou, in tarisoara noastra scumpa, o tarisoara care se poate cred lauda ca si-a asasinat, in cel mai scurt timp, cei mai multi prim-ministri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -