luni, octombrie 14, 2024
AcasăOpiniiCiudatul de Mexico

Ciudatul de Mexico

-

„Tovarășul Nicolae Ceaușescu se află într-o vizită de lucru în județul Mexic”. Prin anii ’80, pentru a ironiza pretențiile de broască ce se vrea elefant ale dictatorului de Scornicești – care se credea lider mondial –, românii au creat și au răspândit un banc în care știrile din anul 2000 ar fi urmat să se deschidă cu fraza de mai sus.

După ce cucerise ce era de cucerit prin țările din Lumea a Treia, Ceaușescu ar fi ajuns în Mexic, țară devenită județ al Republicii Socialiste România.

Constantând că prin România lumea s-a cam plictisit de elucubrațiile sale, așa cum se plictisise și de cele ale lui Ceaușescu, George Simion a mers în Mexic să-i obosească și pe conservatorii americani întruniți la a doua ediție a conferinței Acțiunii Politice Conservatoare.

Ce a putut să le spună Simion mexicanilor și oaspeților lor? Elucubrații pe care românii le cunosc. „Suntem singurii care putem apăra ceea ce este cel mai de preţ pentru noi: Dumnezeu, naţiunea, familia şi libertatea”, a silabisit Georgică, fără să se gândească la faptul că Dumenzeu nu se bazează pe el și nici pe conservatori, că la o adică poate să se apere și singur, căci e atotputernic.

- Advertisement -

Mai lipsea puțin și-i promitea lui Dumnezeu și o casă la 35.000 de euro, făcută de Lulea (premierul aiuriștilor) cu materialele rămase de la renovarea sediului Reprezentanței Comerciale a Federație Ruse.

Simion Imobiliarul s-a arătat încrezător în faptul că Trump va câștiga alegerile în SUA și că va influența politica mondială în bine. Cum? Georgică nu spune, dar noi știm că prin izolaționismul cu care tot amenință și prin terminarea zidului dintre SUA și Mexic, acțiuni esențiale pentru apărare drepturile tuturor cetățenilor lumii.

De asemenea, AUR-istul s-a prezentat ca suveranist, crezând că americanii ar fi membri ai UE ce au îmbrăcat rubașca suveranistă trimisă de la Kremlin.

- Advertisement -

De reținut este fraza autoreferențială: „Un politician care-şi trădează poporul de dragul unor privilegii este o marionetă de pe urma căreia nu va rămâne decât o jalnică amintire”. Deocamdată, Simioane, ești doar comic; nicio grabă, vei ajunge și jalnică amintire!

În final, Simion le-a mulțumit tuturor pentru sprijin. Cu ce l-or fi sprijinit conervatorii americani adunați în Mexic? I-or fi oferit o iarbă mai bună, că altfel nu se explică faptul că el s-a prezentat ca viitorul președinte al României. Sau, poate că vor investi în halucinantul său prioect, că anul ăsta s-or fi înregistrat recolte bogate de cânepă și de coca.

Simion a vrut să arate că este parte a mișcării conservatoare americane și nicidecum un biet instument al antioccidentalismului rusesc. Însă de sub sombrero îi ies urechile de la ușanca, iar de sub guayabero răzbate o duhoare de rubașcă.

Deși a vrut ca vizita în Mexic să fie un moment de mare botez ideologic, cel ce se visează președinte al României – cu Lulea în dreapta sa – nu a reușit decât saltul de la Simion Imobiliarul la Ciudatul de Mexico.

DE ACELAȘI AUTOR:

16 COMENTARII

  1. Tampit si plin de elecubratii progresiste aceasta mizerie de mai sus.Programul de guvernarea al lui Trump e f bunspre deosebire de tampeniile debitate de comunista, alcoolica, incompetenta si c–a camila cu maii multye cocoase si schelete prin staul.
    -https://www.podul.ro/articol/24195/echipa-trump-are-un-plan-pentru-ucraina-realist-care-l-va-lovi-pe-putin-presa-progresista-din-sua-si-romania-il-cenzureaza
    -https://www.infowars.com/posts/elon-musk-calls-kamala-harris-a-communist/
    -https://www.podul.ro/articol/24090/fapte-ascensiunea-kamalei-harris-in-viata-publica-a-inceput-dupa-ce-a-devenit-amanta-primarului-din-san-francisco-acesta-a-numit-o-la-sefia-unor-sinecuri-banoase-aproximativ-200000-dolari-anual-si-a-ingropat-o-in-cadouri-scumpe

    • Mai lasati-ne, nene.
      Cand citezi niste surse ca infowar sau podul.ro, asta arata in ce hal referintele unira sunt varza.

      Doi: cum zicea cineva pe forum, cand esti român si spui ca un cetatean american e comunist, e de râsul curcilor.

      Si trei: e super sa spui ca americanca a fost amanta nu stiu cui, cand Trump e un curvar dezgustator si comdamnat de justitie pentru asta. Adica boul ala incult si debil mintal are dreptul sa-si insele nevasta cu ultimele pornostaruri, da americanca, femeie libera, n-ar avea voie sa faca ce vrea ( daca ce scriu zoaiele alea ar fi adevarat).

      E o invazie de cacanari trumpisti printre comentatori, care nu sunt cu mimic mai prejos decat cacanarii woke ( la fel de insuportabili dar absenti ca numar pe forumul site-ului.

      Nu mai poti sa respiri intre cacanarii de extrema dreapta si aia de extrema stanga in lumea asta. Oamenii civilizati, care nu vor nici de unii nici de altii au devenit inaudibili, prinsi in mijlocul cacanariei.

      Ultima data cand lumea a fost pro sa intre intre extrema dreapta si extrema stanga s-a lasat du un razboi mondial.

      S-au trezit românii sa apere “rasa alba” de invadatori si de comunism, ca la noi in tara totul merge struna. Românii, mai ales cei tineri, nu mai vor sa munceasca, de e nevoie sa aducem nepalezi sa ne culeaga strugurii, si iete ca se trezira românii ca dusmanul nostru e progresismul mondial.

      Arde tara si babele se piaptana. Mai lasati-ne!!!

      • Tata avea o vorba desre cei ca tine: ,,Daca esti prost stai acasa si nu iesi in fata ca paduchele ca sa vada toti asta” .Bati campi ca sa te bagi singur in seama ptr ca nici macar cei care citesc contorul la gaze nu te baga in seama. https://www.infowars.com/posts/only-a-complete-idiot-would-support-kamala-harris/
        – Cand citesti o postare infecta ca a ta e clar ca ai dreptate cand spui ca ,,e o invazie de cacanari” .Apropo tu respiri cumva cu capatana, cea dotata cu un singur neuron si ala stresat ca e singur , in closetul Garaii de Nord ?
        Ca unukl care am trait 34 de ani in COMUNISM iti pot spune ca atacarea surselor f serioase , mai ales a celor citate de tine (PODUL este site-ul lui Marius Oprea istoric, poet si eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. studiat istoria la Universitatea din București. A fost membru al cenaclului Universitas condus de profesorul și criticul literar Mircea Martin. Este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul și evoluția Securității (1948-1964). A fost președintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului (CICC). A debutat ca poet în volumul Pauza de respirație, alături de Simona Popescu, Caius Dobrescu și Andrei Bodiu.Il cunosc de la inceputul anilor ’90 .

        • 1. Care “surse foarte serioase”? Articolul catre care ai postat linkul este semnat GEORGE MIOC, antreprenor texan, trumpist pâna in maduva oaselor. Un individ care cert, are dreptul la opinie, dar care ii trateaza pe democratii americani drept “socialisti” si pe madam Harris de comunista.
          Matale, care ai trait ani in comunism ( ca si mine, ce crezi ca esti singurul?) nu ti se pare o insulta? E comunism ala, se compara cu ce am trait noi pe propria piele? Nu vezi disonanta, cu cu creierul ala de inginer blindat de neuroni?

          2. Ce metoda e asta, sa scrii biografia unei personalitati, cand articolul e de opinie semnat de altcineva? Metoda de propaganda comunista! Ai ramas du sechele, tovarase.

          3. Georgica Gioc Trumpistul dumitale, care semneaza articolul calomnios, uzeaza de o metoda perfida: incepe prin a cita Reuters ( agentie de presa serioasa) care spuna ca Madam Harris a fost amanta nu stiu cui la 29 de ani. OK. ( nu reiau biografia porno a curvarului de Trump, despre asta autorul tace)
          Dupa ce isi precizeaza sursa, trumpistul dumitale spune “ce nu spune Reuters e ca….” si insira, fara nicio sursa, bani, masini etc.

          Deci trebuie sa-l credem pe cuvant, dupa parerea ta? Asta nu e propaganda?

          Pai cum vii tu sa denunti “propaganda progresista” cand citezi propaganda trumpista? Nu ti se pare nimic anormal?

          Si iti mai permiti sa dai lectii autorului articolului.

          Repet: wokisti si trumpisti, mai lasati-ne! Otraviti spatiul de nu mai putem respira de voi.

  2. Numai un cretin se prezintă „ing. Tufă”. După care urmează atacul direct la persoană, cu uz intensiv de adjective și atribute de care n-are habar ce înseamnă, dar le aruncă (progresist)

    • Mie nu-mi poti spune asta ptr ca am trait 34 de ani in COMUNISMUL ROMANESC(practic intreaga tinerete) .Eram in clasa intii , in ’65, cand am fost scosi in ploaie la 6 dimineata doar in camasa si am stat asa pana la ora 19 , cand a ajuns in sfarsit din Harghita Ceausescu si consoarta intr-o masina decapotabila(care fusease primita de Dej de la JFK,identica cu cea in care a fost impuscat acesta la Dallas. Era anul in care gangavul si semianalfabetul Ceausescu si-a inceput domniade 25 de ani .In ’89 aveam 34 de ani .

      • M-am intrebat mult timp cum de a stat atata lume ghiocel: o zi intreaga in ploaie ca sa treaca caru cu prosti, de exemplu. Nu existau camere video, nu era retelistica asta sociala si imposibilul anonimitatii…cum de nu s-a putut misca si schimba nimic e un mister. Frica si faptul ca era si atunci o retea, un grup infractional autoritar al autoritatilor care baga frica in muncitori e un raspun. Pentru ca astea erau castele: reteaua privilegiata dotata cu bici si clasa muncitoare- un fel de feudalism cu boieri, arendasi si militie. Problema pe care o vad eu azi la cei ce au avut de tras atunci e ca parca si ei vor acelasi lucru: sa intre pe tancurile (metaforic sper ) ale extremei drepte repetand dezastrul de atunci. Educatia, constientizarea, bunul simt, respectul fata de legi, reguli sunt singurele arme permise la o lume ce se vrea civilizata, democrata e mult zis, macar neautodistructiva, echilibrata as propune eu. Si cred ca razboiul cu minciuna, ipocrizia, falsul, hotia si alte obiceiuri rele trebuie dus cu armele astea. Extrema dreapta are scopuri nearatate, mascate, primitivism, intoarcerea la o lume medievala- razboiul pe care il traim prin vecinii ucraineni e tocmai o manifestare medievala, se intampla o renastere a misticismului- popoarele care au pornit razboaie mustesc de misticism. Daca ma gandesc la Carl Jung, care anticipa, din visele pacientilor germani, dezastrul ce urma sa vina, as spune ca se intampla ceva miscari tectonice in subteranul psihic al popoarelor. Jung se temea de marea necunoscuta: psihicul de dincolo de constient pe care-l declara cel mai mare pericol. Nu va temeti de promisiunile mesianice ale extremelor?
        Asa cum eu ma tem, in contextul spuselor lui Jung, de legalizarea unor substante si ce ar putea ele sa dezvaluie, poate prin mijloacele nepotrivite, din acel psihic de care Jung se temea.

  3. Daca astia care sunt atat de preocupati de “ce este cel mai de preţ pentru noi: “ si il baga pe Dumnezeu la inaintare, s-ar intreba ce este cel mai de pret pentru Dumnezeu, oare lumea ar arata altfel?

    • In acelasi timp, sa-ti sustii ineptiile trumpiste sub numele adevarat e un act de curaj, nu?
      Sau o dorinta de notorietate.

      Unii se simt importanti etalându-si viata pe retelele sociale, altii etalandu-si opiniile pe la toate ziarele.

      In acelasi timp- ca sa vezi coincidenta, domnule!- dezanonimizarea internetului e o idee de pe la stanga. Aia, “progresistii “.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -