duminică, mai 5, 2024
AcasăNewsIertare, stăpâne! Suferințele lui Mihail Neamțu când îl critica pe George Simion:...

Iertare, stăpâne! Suferințele lui Mihail Neamțu când îl critica pe George Simion: „izolare totală, ceață mentală, bulversare emoțională, plămâni afectați de Covid și ficat supraîncărcat de antibiotice”. Din cauza „protocolului lui Arafat” l-a făcut „nulitate”, în trecut, pe liderul AUR, căruia acum îi pupă mâna!

-

Cel mai penibil personaj al săptămânii: Mihail Neamțu, cel care a oferit trei momente dizgrațioase. Marți a regizat un „dialog spontan” cu George Simion, în care a primit și a acceptat oferta de a candida la europarlamentare pe lista AUR; vineri a publicat pe Facebook un text halucinant, explicând că vechile sale critici la adresa lui Simion au fost din cauza Covidului și a tratamentului din spital; în aceeași zi, a șters mesajul!

La trei zlie după ce George Simion i-a confirmat că va fi pe lista AUR pentru Parlamentul European, Mihail Neamțu (45 de ani) a publicat un text în care i-a cerut iertare liderului extremist pentru că l-a criticat în decembrie 2020!

În urmă cu 3 ani și 4 luni, Neamțu a spus că Simion este „o nulitate” care „nu știe nimic despre nimic”. Vineri, pe Facebook, Mihail Neamțu a susținut că respectivele afirmații au fost provocate de „ceața mentală, bulversarea emoțională, plămânii afectați și ficatul supraîncărcat de antibiotice”, ca urmare a infectării cu Covid-19, dar mai ales a „protocolului lui Arafat”!

Mihail Neamțu insinuează că tratamentul medicamentos primit în spitalul din Timișoara, pentru infectarea cu Covid, a fost mai periculos și mai nociv chiar și decât Covidul însuși! Politicianul super-traseist (Noua Republică – PDL – PNL – PMP – AUR) arată astfel că și-a însușit politica anarhistă a AUR. N-a ieșit la proteste anti-Covid alături de Simion și Șoșoacă în 2020, dar recuperează acum, prin repoziționarea sa ideologică și înfierarea „protocolului lui Arafat”!

- Advertisement -

Tot vineri, textul lui Neamțu a dispărut de pe Facebook. Râdea lumea de el…

VIDEO: Interviul lingușitor făcut de Mihail Neamțu cu George Simion, în sediul AUR, pe 2 aprilie. „Sceneta candidaturii” e spre final, de la minutul 48:10 

Mihail Neamțu (5 aprilie 2024): „Am făcut niște declarații violente la adresa lui George Simion, pe care liderul AUR a avut eleganța să le uite și să le ierte. Astăzi le regret, sunt lovite de nulitate”

„În 6 decembrie 2020, eram pe un pat de spital din orașul Timișoara, fiind într-o stare de izolare totală, dar și supus unui tratament medicamentos foarte agresiv împotriva infectării cu virusul Covid-19. Așa era protocolul lui Arafat…

- Advertisement -

După cum vă puteți imagina, chiar n-aveam o stare bună. Ceața mentală, bulversarea emoțională, plămânii afectați și ficat supraîncărcat de antibiotice m-au făcut să spun lucruri pe care astăzi le regret. Da, confirm faptul c-am făcut niște declarații violente la adresa lui George Simion, pe care liderul AUR a avut eleganța să le uite și să le ierte.

Socot, așadar, enunțurile mele lovite de nulitate.

Pentru cei interesați de anumite detalii biografice, vă reamintesc faptul că, împreună cu o echipă admirabilă de creștini, am ridicat la Timișoara cu cel puțin 5% procentul unui partid condamnat la retrogradare de incompetența strategilor din București.

În iarna anului 2020 încă dădeam crezare propagandei oficiale (lansată contra lui George Simion după modelul atacurilor Stângii la adresa lui Donald Trump) care spunea că succesul AUR se datorează unor troli din Sankt Petersburg.

După patru ani de cercetare și analiză, mi-am luat libertatea de-a face o completă reevaluare a verdictelor nefondate, pripite și puerile rostite atunci.

În 2024 sunt de o cu totul altă părere: modelul anti-democratic promovat de PSD–PNL copiază politica de monopol a lui Vladimir Putin. Creștinii au fost trădați de oligarhii PSD–PNL: sărăcie, exodul creierelor, îndatorare, uzurparea referendumului pentru familie.

Iată de ce voi vota lista care-i include pe Cristian Terheș, Claudiu Târziu, Maria Georgiana Teodorescu și atâția alți oameni valoroși.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Piedone, după ce și-a angajat toate neamurile în Primărie: „Cu cine aţi vrea să lucrez, cu toţi trădătorii?”

EDITORIAL CARTIANU: Mutarea șmecherească, dar inutilă a lui Ciucalacu

România „specialilor”, cu viteză maximă spre prăpastie: în februarie, deficitul a ajuns la 1,67% din PIB! La Bruxelles există temeri că Guvernul PSD-PNL bagă țara în faliment

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. O lichea. Chiar si in vremea cand facea parte dintr-un grup select, eu am simtit licheaua din el.
    Cred ca au simtit si altii si din acest motiv, desi dadea mult din coate si chiar parea un tanar promitator, n-a avut mare succes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -