Izolat pe insula-balamuc numită Nașul TV, Radu Moraru își continuă delirul anti-occidental, pro-rusesc și pro-chinez, asezonat cu minciuni înfiorătoare. Mai nou, el revoluționează istoria secolului XX: cică Al Doilea Război Mondial a fost declanșat de SUA, nu de Germania hitleristă!
În emisiunea de joi, 23 martie, de la Nașul TV, Radu Moraru a delirat pe frecvența istoriei. El a spus, halucinant, că Al doilea Război Mondial a fost declanșat de Statele Unite ale Americii, deși toți am învățat la orele de istorie că responsabil pentru acest cataclism a fost dictatorul Germaniei nziste, Adolf Hitler.
Două cifre care demonstreză demența teoriei lui Radu Moraru: Al Doilea Război Mondial a început, oficial, pe 1 septembrie 1939, când Germania nazistă a atacat și ocupat Polonia. SUA a intrat în război după atacul Japoniei (aliata Germaniei) asupra bazei militare americane de la Pearl Harbor (insulele Hawaii), din 7 decembrie 1941. Așadar, America a intrat în război la peste 2 ani și 3 luni de la declanșarea acestuia de către Germania lui Hitler!
O altă nebunie a lui Radu Moraru: cică SUA „insistă să dea programul nuclear Iranului”, pentru a distruge Israelul!
Din tot discursul lui Radu Moraru țâșnește ura față de americani, de Lumea Liberă în general, și disprețul față de democrație. În paralel, rătăcitul „Naș” dezvoltă o simpatie deosebită pentru regimurile tiranice din Rusia și China, ba și pentru cele din Iran și Arabia Saudită.
Delirul ruso-chinezesc al lui Radu Moraru
„Cu ce cucerit America lumea? Cu Hollywood-ul, cu filme, cu vrăjeala asta cu «democrația»”
* „Americanii au cucerit lumea – ca să devină numărul 1 mondial – jucând foarte murdar în culise, provocând… hai să nu zicem Primul Război Mondial, dar Al Doilea Război Mondial a fost provocat de americani, cu scopul de a lichida definitiv supremația oricărei națiuni de a-și mai cere rolul de numărul 1 mondial – Imperiul Britanic și celelalte imperii. Deci, practic, cu Al Doilea Război Mondial, America și-a lichidat orice adversar și a devenit numărul 1 în lume, după care a cucerit toată lumea cu ce? Cu Hollywood-ul, cu filme, cu vrăjeala asta cu «democrația», că «introducem democrația»…”
* „În momentul ăsta asistăm la dezintegrarea Europei, deocamdată doar pe dedesubt.”
* „China – Rusia e o prietenie care dă putere, care dă forță, care dă încredere.”
„Chinezii cu sudoare, americanii cu puturoșenie”
* „Ce livrează America? Nimic! America a băgat Europa în faliment cu acest război. America este în faliment mai rău decât Europa. Au datorii de 31 de trilioane de dolari și nu-i mai ajută să tipărească bancnote, pentru că… Aici e diferența: deci, China, care a devenit numărul 1 mondial, zice: «Stai, mă, frate, noi, cu sudoarea copiilor noștri» – că acolo, fiind dictatură, copiii muncesc de la 3 ani, 4 ani, 5 ani -, «noi, cu surse de energie, sprijinim bancnota nostră, yuanul, pe când voi, americanii, cu puturoșenie, cu Black Lives Matter, cu toate alea, fără muncă, doar din rapturi și jafuri mondiale, și tot nu v-ajung banii, trebuie să tipăriți bani cât trebuie»… că Federal Reserve e o corporație… papagalii din America nu-și dau seama că sunt sclavii unei corporații.”
* „China și cu Rusia și-au unit forțele… și cu țările din BRICS… și au spus: Bă, noi punem în spatele monedei noastre – că e yuan, că e rublă, că e rupie, că e ce-au ăștia în Africa de Sud… Noi avem în spate muncă, educație – că-i școlim pe oamenii noștri să muncească -, sudoare, transpirație și resurse naturale, iar voi nu fceți decât să tipăriți bani, gata!”
„Cine a vrut să-i gâtul Israelului? America! Cine insistă să dea programul nuclear Iranului? America!”
* „Marea pace pe care a făcut-o China între Iran și Arabia Saudită lasă Israelul în aer. Deci Israelul, în momentul ăsta, e în aer. Cine a salvat Israelul? Rusia! Doar că acum Israelul e în aer, pentru că Rusia s-ar putea să nu mai vrea să-l salveze. Cine a vrut să-i gâtul Israelului? America! Cine insistă să dea programul nuclear Iranului? America!”
* „Americanii au dărâmat economia Europei. Americanii au aruncat în aer gazoductele astea… clar, este atât de evident încât… Până și în comunicatul Casei Albe de ieri… mori de râs… așa de proști sunt, că în comunicat… dacă citești comunicatul, rezultă că ei au dat ordinul. Îți dai seama cât de proști sunt oamenii…”
* „Astăzi nu mai crede nimeni în America. Nu mai crede nimeni în Europa. Pentru că Uniunea Europeană nu are ce să livreze.”
* „USA e-n faliment, China nu e!”
* „Am zis eu că în toamnă pică Bursele în America? S-ar putea să pice mai repede, la cât de proști sunt.”
* „Iugoslavia de ce a fost desființată? Păi, devenea o putere prea mare. Incomoda Germania, incomoda Statele Unite…”
„Toată Europa va fi preluată de Rusia, iar China va lua restul lumii”
* „Cine a provocat Rusia să atace Ucraina? Președintele Zelenski, care a spus că Crimeea… că Ucraina vre să devină putere nucleară…”
* „Mandatul de arestare a lui Putin e o prostie. Ce-a zis Medvedev? «Cine va îndrăzni să-l aresteze pe Putin, acolo trimitem toate rachetele!» Iar ăștia nu se joacă!”
* „România trebuie să joce cartea neutralității. Iar Americii să-i spunem: «Bă, ia luați-vă voi trupele acasă!».”
* „Polonia a greșit-o rău de tot, iar în următorii 15 ani vor suferi mult. Polonia va deveni hub rusesc.”
* „Toată Europa va fi preluată de Rusia, iar China va lua restul lumii.”
* „De la noi suge Germania, suge Italia, suge Franța…”
* „În următorii 100 de ani, România trebuie să meargă pe drumul neutralității. Noi îi iubim și pe ruși, și pe chinezi, și pe ucraineni, și pe americani… Slavă Domnului, știm să fim curve la capitolul ăsta. Mergem înainte! Neutri!”
😄
Harcea – Parcea… Fâr și Pâr.
Viața pe fiecare ne pune la locul nostru.
😂😂😂😂😂 Pe planeta Bolșevicia toate sunt de de-a-ndoaselea 😂😂😂😂😂😂
Nu cred ca e „bolsevic”, ii acordam merite prea mari, el este doar un ratacit cu audienta care tinde spre zero.
Vai vai vai nasule ce ai ajuns.. rusine..
Bine ,bine, dar CNN ce pazeste?
Offf dragutilor, ce bine ar fi sa puneti mana si pe cartea de istorie.
1. Nu America a pornit al doilea razboi. Ci Presedintele Roosevelt si dictatorul bolshevik Iosif Stalin.
2. Hitler a ajuns la putere din doua motive extrem de puternice:
– genocidul din URSS si istoriile de groaza cu care veneau refugiatii germani
– atentatele, asasinatele, agitatia continua pe care agentii rusi le faceau pe teritoriul german.
Principalul vinovat ramane Roosevelt pentru ca a inarmat URSS pana in dinti. La inceputul razboiului Rusia avea cei mai multi soldati din lume, cele mai multe tancuri, cele mai multe avioane.
Toata doctrina militara ruseasca era de agresiune nu de aparare. Au spus-o clar Tukhachevsky, Triandafilov, Shapishnikov.
URSS construise cea mai mare armata din lume capabila sa actioneze si in Asia si in Europa.
Aceasta armata se baza pe o industrie construita de marile corporatii americane.
URSS a avut mana libera sa spioneze in SUA, asa cum a avut pana acum si China.
Retelele de influenta rusesti in America si in Europa au cuprins mii de personalitati. Da, chiar si Albert Einstein (altfel ce ii trebuia sa scrie aberatii impotriva Romaniei dupa invazia si teroarea ruseasca de la Tatar Bunar). Ca Einstein erau literalmente mii.
Mai mult, chiar cand era clar ce este si ce face URSS, presedintii Americii le-au dat de toate. Tehnologie nucleara, tehnologie spatiala, si bine inteles alimente.
Ajutorul American pentru URSS/Rusia a fost ENORM!
Imbecilul presedinte Herbert Hoover a salvat genocidara armata rosie si pe Lenin in urma foametei produse chiar de psihopatul Lenin. (A se citi despre rascoala taranilor de la Tambov, si despre urmarile acesteia, asta daca va tine stomacul dragutilor). Am spus imbecilul Herbert Hoover pentru ca ii alimenta pe rusi, in schimb cat a fost presedinte ii lasa pe Americani sa moara de foame (el a produs criza economica).
Imbecilul Richard Nixon a preferat sa falimenteze fermele Americane trimitand alimente practic rechizitionate tocmai rusilor. Probabil ca a fost santajat dupa indiscretiile de prin salonul de opiu de la Hilton Hong Kong. Hai puneti mana pe carte ca dosarele s-au deschis.
Practic URSS si Rusia au supravietuit de pe la 1905 pana astazi DOAR ajutorului American. Nu numai lend lease in timpul razboiului. In 1990 le era frica ca ce se va face biata Rusie cu arsenalul militar. Asa ca i-au ajutat sa-l intretina. Da, dobitocul cu saxofon i-a ajutat pe rusi sa-si mentina armele nucleare, pentru ca astazi rusii sa ameninte zilnic cu razboiul nuclear. Zilnic.
Cat despre Hitler? Cititi si voi despre atmosfera din Germania dinainte de Hitler, vedeti ce faceau bolshevicii si patronii lor din NKVD (de ex Walter Ulbricht, Erich Mielke, Heinz Neumann, Hans Kippenberger, Max Matern foarte interesante personaje). Toata lumea se ingrozeste de Sturmabteilung dar nimeni nu scoate nici o vorbulita despre Parteiselbstschutz, (The Red Stormtroopers).
Sau daca e mai greu cu istoria Europeana ganditi-va la atentatul comunist impotriva Parlamentului Romaniei, teroarea de la Tatar Bunar, sau crimele comitagiilor bulgari.
Cartea va iubeste. Puneti mana pe ea. Poate intelegeti ceva dincolo de lozincile toavarasei invatatoare.
Si daca sunteti democrati trebuie sa iubiti adevarul inainte de toate. Ca sa raspundeti corect unor intrebari corecte. Altfel orice nebun va ajunge sa dea raspunsuri gresite la intrebari corecte. Ceea ce nu va va fi pe plac.
Nu ma amagesc prea mult. TLDR.
Sint nevoit sa va contrazic, cel puțin în privința celui de-al doilea război mondial. Eu sint un mare admirator al romantismului american, deși nu sint istoric cunosc destul de bine perioada respectiva. Roosevelt NU a avut nici o vina, el a fost un american adevărat la fel ca Woodrow Wilson sau mai târziu Kennedy. Ce ar fi trebuit sa facă Roosevelt după 7 decembrie 1941 cind japonezii au atacat Pearl Harboor fără avertisment? Privind in urma cred ca fără America poate ca acum Europa ar fi fost lagăr hitlerist sau gulag stalinist. Chiar dacă americanii au venit mai târziu decât am fi dorit noi, faptul ca au venit garantează spoiala de democrație pe care o are Europa. Măcar atit.
D-le Babacu, Roosevelt, ca si Hoover au fost mari tradatori ai Americii.
Ca si Dreiser, Steinbeck sau Hemmingway. Ultimul mizerabil agent NKVD pe bune.
Si pot veni cu argumente pentru fiecare caz. Si evident pentru multe altele.
Dar daca veniti cu argumentul Pearl Harbour… rasturnati principiul cauzalitatii.
Ford, Studebaker, US Steel si multi altii au contribuit din plin la inarmarea URSS.
In special in epoca Hoover-Roosveltnsfarsitul anilor 20 si anii 30.
Luati orice mare combinat siderurgic sovietic si vedeti istoria sa. De exemplu combinatul de la Magnitogorsk a fost proiectat de americani, dat gratis la rusi, constructia si planificarea facute de americanii de la Arthur McKee.
Bineinteles Stalin in marinimia sa s-a folosit de ei, dar cand a fost vorbe de plata le-a trantit un proces de sabotaj. Dar asta e alta poveste.
America si Europa au fost tradate. Hoover si Roosvelt sunt principalii responsabili.
A venit timpul ca vamile americane sa publice documentele relevante cu aurul si comorile folosite drept mita de catre rusi pentru diversi politruci americani.
Va respect părerea, rămân totuși la părerea mea. Nimeni nu putea prevedea evoluția evenimentelor, sadismul lui Stalin sau paranoia lui Hitler (sau invers, tot aia e) au schimbat fundamental nu numai relațiile politice ci și relațiile inter-umane. Nimeni nu se aștepta ca acești odiosi criminali sa aibă atita influenta. Dar peste toate exista un adevăr istoric: soldații americani au venit, au luptat și au învins, au făcut asta din convingere, asa au considerat ei ca trebuie sa facă. Pentru comparație, Stalin ii impusca pe soldații rusi care se retrăgeau. Al doilea război mondial rămâne ca un exemplu clasic între lupta binelui împotriva raului. Marele dezavantaj (aici va dau dreptate) a fost victoria sovieticilor, care n-ar fi trebuit sa aibă loc.
https://books.google.ro/books?id=SEFVHj2k0kQC&printsec=frontcover&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false
Una dintre cartile lui Vladimir Triandafillov. Manual la academia militara pana recent. Erau carti publicate, se stia.
Se stia de ceea ce facusera la Tambov cei doi psihopati Traindafilov si Tuckhacevski. Se stia despre marsul peste Vistula si razboaiele de agresiuna.
Se stia si despre Boris Shaposhnikov si „The Brain of the Army”. Era din 1929.
Terorismul si intentiile agresive ale URSS erau foarte bine cunoscute. Totusi cei doi presedinti americani au furnizat tehnologia pentru a putea pune in opera intentiile genocidare si agresive ale URSS.
Era totul previzibil, se stia. Nu era un secret. Si sa nu uitam ca militarii germani lusera lectii tocmai in URSS in perioada 1929-1933. (Scolile de la Kama, Lipetsk, Tomka au fost inchise odata cu venirea lui Hitler la putere).
Nu construiesti cea mai mare armata din lume si nici nu construiesti o economie strict pentru razboi daca nu vrei sa faci razboi. Iar URSS se pregatea de razboi CU MULT INAINTE DE HITLER. SI MAI ALES CU AJUTOR AMERICAN. (Dar nu numai, caci si Krupp, Daimler sau Rheinmetall au participat la inarmarea URSS).
Luati nume cu nume, carte cu carte (cartile fundamentale nu tzapurituri marxiste de dupa razboi) si veti vedea o cu totul alta imagine.
SE STIA. Nu aveti nici un dubiu.
D-aia l-au ostracizat pe Panait Istrati toti frantujii de stinga!!!!! Scrisese cartea prin 1926 (Spovedanie pentru invinsi). Dar si-au pus ochelari de cal cu bani de la Moscova.
Si o carte, mult mai recenta si chiar tradusa in romana:
https://www.elefant.ro/wall-street-si-revolutia-bolsevica_2c0a8bca-7e8b-4440-b0dc-4dc802917d78.