Acasă News La închisoarea Piteşti, "jegurile anticomuniste au primit pedeapsa meritată!". Mesajul scârbos al...

La închisoarea Piteşti, „jegurile anticomuniste au primit pedeapsa meritată!”. Mesajul scârbos al tinerilor comunişti români

În faţa fostei închisori politice de la Piteşti, acum Memorial, au fost afişate steaguri comuniste. Ele au fost fluturate de tineri, care susţin că fac parte din Uniunea Tineretului Comunist din România. Mesajul lor este şocant: „Locul unde jegurile anticomuniste au primit pedeapsa meritată!”.

La 30 de ani după căderea regimului comunist din România, nu doar unii dintre cei bătrâni poartă nostalgia vremurilor trecute, ci şi unii dintre cei tineri, care, cu siguranţă, încă nu erau născuţi în epoca la care fac referire.

Miercuri, 18 septembrie 2019, un grup de tineri, ce revendică o identitate politică de tristă amintire, a poposit în faţa fostei închisori politice comuniste de la Piteşti. Acum Memorial, aici erau încarceraţi cei care se opuneau ideologiei criminale a regimului comunist.

Mesajul celor care îşi spun Uniunea Tineretului Comunist din România este unul jignitor, inuman, scandalos, de-a dreptul scârbos. „Ieri, o delegaţie PCdR a sfidat cu mult curaj mizeria fascistă numită «Memorialul închisorii Piteşti», unde jegurile anticomuniste au primit pedeapsa meritată în timpul tovarăşului Gheorghiu-Dej. Glorie eternă tovarăşului Gheorghiu-Dej! Glorie eternă Armatei Sovietice eliberatoare”, au scris aceştia, pe pagina de Facebook a organizaţiei.

O privire pe pagina de Facebook a celor care îşi spun Uniunea Tineretului Comunist din România dezvăluie că atitudinea de la Piteşti nu este una singulară, ci un adevărat fenomen, la care aderă surprinzător de multe persoane, în spaţiul online.

Nicolae Ceauşescu, fostul preşedinte al României comuniste, glorificat pe pagina de Facebook a Uniunii Tinerilor Comunişti din România (sursa: Facebook)

9 Mai – „ziua victoriei împotriva fascismului”, 23 august 1944 – „ziua când armata sovietică a eliberat poporul român”, citate din Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceuşescu, steaguri americane care ard, îndemnuri de recrutare în Partidul Comunist din România, mesaje de susţinere a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, toate sunt prezente pe pagina de Facebook a tinerilor comunişti români.

Gestul de frondă al tinerilor cu steag roşu, seceră şi ciocan şochează profund. Atrocităţile petrecute la Piteşti i-au îngrozit până şi pe sovietici, care nu înţelegeau cum a fost posibilă inventarea Experimentului Piteşti, în care deţinuţii erau obligaţi să devină ei înşişi călăii semenilor lor. Singura cale prin care deţinutul putea să scape de tortură era să devină el însuşi torţionar.

Celebrul scriitor rus Alexandr Soljeniţîn, laureat cu premiul Nobel pentru Literatură şi autor al Arhipelagului Gulag, el însuşi victimă a Gulagului rusesc, spunea depre Experimentul Piteşti„a fost cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”.

Torturile din puşcăriile comuniste. Ilustraţie (sursa: Google)

Timp de doi ani, între 1949 şi 1951, închisoarea de la Piteşti a însemnat cea mai elaborată şi agresivă metodă de spălare a creierului, prin tortură, din blocul ţărilor comuniste din estul Europei. Aici a acţionat, printre alţii, odiosul torţionar Eugen Ţurcanu. Numărul celor care au suferit este încă neclar, dar poate fi estimat la 5.000 de victime.

Acum, fosta închisoare politică din era comunistă a devenit Memorial, deschis publicului în anul 2014. Cei care vizitează sinistra clădire au parte de proiecte educaţionale şi expoziţii tematice, despre detenţia politică anticomunistă.

Incidentul de miercuri, săptămâna aceasta, din faţa Memorialului de la Piteşti, consternează cu atât mai mult, cu cât scopul acestui spaţiu este tocmai cinstirea memoriei celor care au suferit sau au murit în închisorile comuniste din România.

Paul Palencsar este teolog, jurnalist şi realizator de film documentar

 

 

loading...

4 COMENTARII

  1. „Jegurile anticomuniste” au construit România prin muncă după 1989 și întregul Globalism al lui David Rockefeller care ne duce spre evoluție în următorul miliard de ani din anul 2008. Mai greu nu e ca acum. Ai un loc de muncă ai bani și ai o casă.

    Să ne aducem aminte de „fenomenul Pitești”, de Aiud, de Șimleul Silvaniei. Nu putem nega răul comunist când singura pedeapsă era închisoare grea. Acum ai de ales între partide și grupuri de interese.

    Tinere comunist… eu sunt Timpul. Am răbdare cu mine, cu tine, cu Dumnezeu.

  2. Ca sa parafrazam o expresie populara la noi: (SI !) ACOLO (la aceasta CEATA de… NETERMINATI — priviti-le… MUTRELE !!!!! –) sunt banii… RUSILOR (!), adica ai urmasilor PUTINISTI ai… „Armatei-Sovietice-Eliberatoare” (Sic !) !!!!!

  3. Statul roman, prin institutiile abilitate, ce face, doarme / sforaie ?!?! Dar burtosii nostri cu cefe late (precum
    porcii !) jandarmi (SEKURISTI !), militieni si ce’or mai fi ei pe acolo (cu kreierele cel mult cat o boaba de neghina !), ii apara pe acesti teroristi rosii scarbosi, nu ?!
    De fapt, dusmanii lor sunt cetatenii onesti, care’si castiga cinstit si cu sudoare dreptul la existenta in aceasta tara si care achita tot felul de biruri impuse de tradatorii malefici bolsevici pentru a fura ei si a sustine acesti
    sobolani hidosi / gretzosi …
    Inca de miercuri – 18.09’19 aceste specimene trebuiau ridicate si aruncate dupa gratii pentru atitudinea lor pro-bolsevika profund jignitoare la adresa natiei romanesti !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here