Deputatul Cristian Ghinea a tratat cu ironie, pe Facebook, atacul bezmetic al lui C. A. C. P. Tăriceanu la adresa USR. Liderul Senatului îi numise pe USR-iști „securiști” sau „copii de securiști”.
Replica tăioasă a lui Ghinea
„Manechinul agitat Tăriceanu iese astăzi cu un nou atac la adresa USR, despre care spune că am fi «urmașii securiștilor». Această figură tristă a politicii românești chiar este urmaș de securist, un turnător securist care și-a înfundat colegii în pușcăriile comuniste.
Tăriceanu se laudă cu sute de mii de semnături pentru europarlamentare, dar nu am văzut pe nimeni de la ALDE strângând semnături în zecile de localități în care am fost. În același timp, Tăriceanu pune pe lista de europarlamentare pe președintele Autorității Electorale Permanente, adică un fraudator josnic răsplătește cu post europarlamentar pe cel care ar fi trebuit să vegheze la sănătatea procesului electoral din România. Cam asta este Tăriceanu.
Cerem statului român să verifice semnăturile prezentate de PSD și ALDE, nu am văzut în stradă pe cineva să fi strâns aceste semnături. Sunt semnături fictive, abuzează cetățenii români prin folosirea datelor personale. Dacă am avea un stat funcțional, Tăriceanu ar trebui să fie la pușcărie. Și pentru asta.
Acum câteva luni am spus că ALDE România va fi expulzat din ALDE Europa. Spumele pe care le face acum ca șampania acrită sunt provocate de faptul că circulă o scrisoare prin Bruxelles care arată că liderii de acolo s-au săturat de minciunile lui Tăriceanu. Acesta a mințit că va opri atacurile la justiție, a mințit că va promova parteneriatul civil. A pus capac când cei de la ALDE România au votat contra lui Kovesi în Parlamentul European.
Căline, ți se apropie funia de par, băiatule!”
la puscarie cu alde si pesedeu.. jefuitorii romaniei