George Simion a fost captat de serviciile de spionaj rusești, afirmă Valentin Dediu, fost director al SIS – Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova – în perioada 2011-2013. Dezvăluirile au fost făcute în emisiunea „Punctul pe AZI” de la TVR Moldova.
Nu e ceva neobișnuit, explică fostul șef al serviciilor de informații moldovene, deoarece aceasta este tehnica obișnuită a rușilor, care se apropie de membri ai Opoziției fie cumpărându-i, fie șantajându-i.
Nu e prima oară când despre liderul AUR vin informații, dinspre Moldova ori Ucraina, că este agent rus. Simion e persona non-grata în ambele state. Deși situația se cunoaște de foarte multă vreme, autoritățile din România au rămas în mod inexplicabil inactive. Abia în cursul zilei de miercuri, pe fondul ascensiunii AUR în sondaje, premierul Marcel Ciolacu (PSD) a anunțat că a a solicitat oficial Moldovei și Ucrainei informațiile pe care le dețin despre George Simion.
Dezvăluirile lui Valentin Dediu despre George Simion. Comparația cu KGB-istul Iurie Roșca
„George Simion, când venea, făcea tot posibilul să fie cunoscut că el a intrat în Republica Moldova chiar de la vamă. Era gălăgios. Au fost niște tentative de-ale lui de a face zarvă, participare la diferite acțiuni de protest, dar, ca atare, avea mai multe acțiuni și activități pozitive, nu avea decât declarații.
În ultimii ani, de când a devenit parlamentar, el a devenit altfel. Noi avem al nostru politician, Iurie Roșca (care făcea pe activistul pro-Unire și pro-România până când a fost dovedit agent KGB; de atunci, face propagandă pro-rusă pe față – n. red.), cu care putem face o paralelă. Formele și metodele de acțiune sunt aceleași.
Serviciile speciale străine, și în primul rând Federația Rusă, selectează persoane care sunt în opoziție față de conducere și se apropie de ele. Ca să-i facă pe ei prieteni pe probleme de ideologie este imposibil, patriotism nu, atunci ei ori îi cumpără, ori caută materiale compromițătoare și le dau de știre că le au. Eu cred că George Simion a nimerit cumva sub vizorul serviciilor speciale rusești – sau materiale compromițătoare, sau cu bani. Deci, atunci nu era, dar cu timpul oamenii se schimbă. Iurie Roșca a fost o anumită perioadă cel care a promovat Frontul Popular, ca pe urmă să devină altcumva. Rușii au nevoie de a certa Ucraina cu România, fiindcă România astăzi e cel mai apropiat aliat al Ucrainei. Pe teritoriul României astăzi este și armament și toată logistica, ei trebuie certați și au găsit prin cine“.
Simion se face că nu înțelege acuzațiile
Într-o declarație pentru G4Media.ro, George Simion a răspuns acuzațiilor: „Îi mulțumesc domnului Dediu că a confirmat ce spun de mult: nu am avut interacțiuni cu serviciile rusești în activitatea mea de lider civic, unionist. Altminteri, referitor la mesajele actuale pe care le promovez și le-am tot promovat în spațiul public, îl asigur pe domnul Dediu că nu e vorba nici de bani, nici de materiale compromițătoare, ci doar de constanță. Ce ziceam în 2006-2009, când era șeful SIS, sau 2016, spun și în 2024: nu există justificare pentru a mai menţine pactul nazisto-sovietic Ribbentrop-Molotov, care i-a împărţit pe români în două state“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
In afara de publicitate pentru acest saltâmbanc, ce mai scrieti? Despre situatia catastrofala din tara, despre mizeria in care trăim, despre mafiile de hoti pnl+psd, nu spuneti nimc?;
FALANGA AUR E CREATURA PARTIDULUI SI SECURITATII.