Doi activiști AUR au fost arestați preventiv pentru 30 de zile luni seara, după ce s-a descoperit că își băteau și torturau în mod bestial copilul de doi ani. Părinții, mari susținători ai „familiei tradiționale“, și-au lovit băiețelul cu pumnii, cu palmele, cu papucii, cu bățul ori cu cablul, i-au făcut fractură de piramidă nazală și i-au lipit gura cu bandă adezivă după ce îi îndesau în gură șervețele!
Torturile bietului pui de om sunt de neimaginat pentru orice ființă umană întreagă la minte. În paralel cu aceste „activități“ domestice, soții Agneta și Pantelimon Gheorghiță Tufă, originari din Carei, făceau campanie AUR pe rețelele de socializare. „Capul sus oameni de AUR! LA LUPTĂ!!!“, chema Agneta Tufă, în timp ce soțul ei posta colaje foto cu sigla partidului lui George Simion.
Procurorii care au dispus arestarea soților Tufă au menționat: „Din materialul probator administrat până în prezent rezultă că minorul era supus unor tratamente greu de imaginat, el fiind pedepsit pentru că nu mânca cum îi spuneau părinţii, pentru că se murdărea pe el sau lucruri din casă după ce îşi băga mâna în pampers, pentru că nu se juca cu fratele său mai mare, de 3 ani, sau alte asemenea. Pentru faptul că nu-şi asculta părinţii, T.C.A. era lovit cu palmele sau cu pumnii, cu papucii, cu cablul unui prelungitor sau cu un băţ, era legat cu bandă adezivă la nivelul gurii, cu şerveţele în gură, sau pus să stea într-un geamantan. Copilul a fost preluat de autorităţile statului în data de 17.12.2023, când părinţii au revenit în România. El a fost supus unor investigaţii medicale, constatându-se că acesta are multiple leziuni pe corp, unele care au necesitat pentru vindecare 2-5 zile de îngrijiri medicale, iar altele 10-14 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, leziunile au fost provocate la diferite intervale de timp. Totodată, minorul urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale, acesta având piramida nazală fracturată”.
Bătăile și torturile ar fi avut loc în Germania, spun polițiștii de la IPJ Satu Mare. La sosirea în țară, cei doi soți au fost arestați, în timp ce copilul torturat și fratele său de 3 ani au fost preluați de Protecția Copilului Satu Mare. Micuțul bătut cumplit va fi operat.
Pentru AUR – partid născut din „spuma“ Coaliției pentru Familie și care se pretinde principalul apărător al „valorilor strămoșești“ și al „familiei tradiționale“ –, astfel de incidente sunt ceva obișnuit. Doar în acest an, alte două scandaluri de proporții au avut loc în partid.
La începutul anului, în ianuarie, deputatul Dumitru Focșa și-a snopit în bătaie soția, de față chiar cu copilul minor. Femeia, disperată, a sunat la 112, a fugit de acasă și a făcut cerere de divorț. Asupra ei s-au făcut mari presiuni apoi să se împace cu agresorul, în timp ce membrii AUR o acuzau că ea ar fi fost de vină. Însuși deputatul Focșa a acuzat-o pe victimă, spunând că a bătut-o pentru că ar fi fost geloasă și îi reproșa că dă like pe Facebook postărilor altor femei. De gura opiniei publice, AUR l-a exclus pentru moment pe Dumitru Focșa, dar l-a reprimit apoi în noiembrie, când s-a considerat că lumea a uitat de incident.
Acum câteva luni a avut loc un alt incident oribil. O fată de 17 ani a fost îmbătată și violată de mai mulți hăndrălăi la Școala de Vară AUR. Ancheta a stabilit cu precizie, pe baza expertizelor medico-legale, că faptele au avut loc, deși liderii AUR au negat mai întâi cu vehemență. George Simion a pretins că ar fi o conspirație și o invenție a „sistemului“ care vrea să-i decredibilizeze partidul. Ulterior, când evidențele nu mai puteau fi negate, AUR a pretins că violatorii erau niște indivizi dintr-un sat și că nu erau membri de partid.
În paralel, simpatizanții AUR duceau pe rețelele de socializare o campanie de stigmatizare a victimei minore, care era numită „curvă“ și acuzată că „și ea ar fi vrut“.
Foarte trist. Nu înțeleg un lucru în articolul vostru. Păcatul capital este că și-au bătut copilul cu bestialitate, sau că sunt susținători ai familiei tradiționale. Voi ăștia din redacție sunteți făcuți din 2 bărbați sau din 2 femei? De ce desfigurati adevărul în mod voit? Au bătut copilul, sa fie pedepsiți conform legii!
Un dobitok in plus in armata haurolacilor!!!Te crucesti si atat😵💫
Uite ca s-a trezit „ţaţa Mariţa”! Nu-ti sta bine stimabilo, sa vorbesti ca tiritoarele de pe acest site! Dar poate sinteti din aceeasi gasca…
Se putea să nu mănânci si tu un c’at, tov Colonel ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Exista si tiritoare simpatice, spre exemplu șopârlele din pluș.
HAURolacii sunt frustrații societății care atacă tot ce cred ei că le-a zădărnicit realizarea in viață, in cazul acesta un copilaș. Spun despre ei ca sunt anti Sistem, de fapt, orice Sistem 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Aur este Psd si Psd este Aur. Si electoratul lor la fel.
Oribil.. Cum sa iti bati in asa hal copilul tau?? Parintii de genul ar merita puscarie pe viata.