O asociație pentru protecția independenței magistraților a făcut, marți, o plângere penală pe numele procurorului Adina Florea. În plângere se cere și expertiza psihiatrică a acesteia, considerându-se că are probleme de natură psihică din moment ce a pus sub urmărire penală un demnitar al Uniunii Europene, aflat sub imunitate diplomatică.
Procurorul Bogdan Pârlog, cel cercetat de Inspecția Judiciară și hăituit de oamenii lui Dragnea din sistemul de justiție pentru că a făcut un raport independent despre înăbușirea de către forțele de ordine a manifestației din Piața Victoriei în data de 10 august, este membru al Asociației Inițiativa pentru Justiție, cea care a făcut plângerea împotriva Adinei Florea, anunță Newsweek România.
Această plângere penală e motivată de acțiunea Adinei Florea, procuror șef-adjunct la Secția Specială de investigare a magistraților, care a declanșat urmărirea penală împotriva comisarilor europeni Frans Timmermans și Vera Jourova, a Angelei Cristea, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România și a fostului procuror general Augustin Lazăr, se arată în articolul publicat de Newsweek România. Dosarul penal a fost clasat pentru că fapte prezentate nu existau.
Motivele pentru care Asociația Inițiativa pentru Justiție cere expertiza psihiatrică a Adinei Florea:
„Având în vedere temeiul clasării prezentat în comunicat, rezultă că numita FLOREA ADINA, în calitate de procuror, a efectuat o urmărire penală completă cu privire la fapte pretins săvârșite de trei funcționari ai Uniunii Europene. În temeiul art. 11 lit. (a) din Protocolul nr. 7 la Tratatele Uniunii Europene, privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, funcționari Uniunii Europene beneficiază de imunitate de jurisdicție, pentru actele îndeplinite în calitatea lor oficială, inclusiv pentru afirmațiile scrise sau verbale.
Luând cunoștință prin intermediul presei despre această situație, Comisia Europeană, prin purtătorul său de cuvânt Margaritis Schinas, a reamintit autorităților române că, prin semnarea acestui Protocol, România și-a asumat respectarea imunității de jurisdicție a oficialilor Comisiei, precizând inclusiv că aceștia sunt supuși numai jurisdicției Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Aceste aspecte au fost ignorate pe tot parcursul urmăririi penale, inclusiv în ordonanța de clasare, procuror Florea Adina justificându-și efectuarea urmăririi penale în cauză în baza competenței SIIJ de urmărire a pretinselor fapte ale procurorul general de atunci, cu care înalții oficiali europeni ar fi acționat împreună, potrivit denunțului”.
Cei de la asociație, sugerează că procurorul Adina Florea a acționat iresponsabil și cer unei instituții specializate să stabilească gradul de responsabilitate a acesteia, dacă mai e capabilă să-și desfășoare profesia.