joi, martie 28, 2024
AcasăEconomieEstonia desfiinţează hârţogăria şi ghişeele. Relaţia stat-cetăţean se mută COMPLET pe internet

Estonia desfiinţează hârţogăria şi ghişeele. Relaţia stat-cetăţean se mută COMPLET pe internet

-

Estonia s-a hotărât să elimine birocraţia, aşa că s-a angajat într-un proiect unic şi ambiţios: digitalizarea completă a administraţiei publice. De altfel, estonienii se mândresc că sunt singura naţiune din lume cu un grad atât de mare de informatizare digitală a relaţiei stat-cetăţean. „e-Estonia, o Naţiune Digitală”, este doar unul dintre sloganurile pe care le foloseşte micuţul stat baltic pentru a-şi afirma identitatea online la nivel mondial.

Orice operaţiune care presupune interacţiunea cetăţeanului cu statul va fi realizată electronic, în afară de căsătorie, divorţ şi transfer de proprietate.

Martens Caveats, consilier pe probleme digitale, a declarat pentru stirile TVR: „Într-o lume ideală, în cazul unui guvern invizibil, atunci când se naşte un copil, niciunul dintre părinţi nu trebuie să facă niciun demers: nici pentru obţinerea concediului de maternitate, nici pentru ajutorul de naştere de la Primărie, nici pentru un viitor loc în grădiniţă şi nici pentru a-i da copilului un nume. Toate aceste servicii diferite vor fi livrate automat prin sistem”.

- Advertisement -

Există o bază de date pentru autentificarea electronică a fiecărui cetățean, cu semnătura sa digitală și, astfel, nimeni nu mai trebuie să umble după acte, ghișeele devin inutile, totul se face cu o simplă apăsare de buton. Comunicarea între instituțiile statului sau între acestea și cetățean se face doar online.

Indrek Onnik, manager de sistem pentru aparatul de stat, confirmă planul autorităţilor de a desfiinţa complet hârţogăria şi ghişeele administrative: „În esenţă, orice informaţie pe care guvernul o are despre o persoană este digitală. Nu colectăm date pe hârtie”.

Cetățenii își pot monitoriza datele și pot vedea dacă le sunt accesate de vreo instituție guvernamentale sau privată. Guvernul are un plan de salvare a serviciilor digitale în caz de atac cibernetic. Aplicarea sistemului a început deja și, până în primăvara acestui an, va fi pe deplin funcțional. Estonienii susţin aproape unanim digitalizarea statului, în pofida temerilor existente la nivel mondial, privind furtul de date.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -