vineri, martie 29, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuEste vorba de economie, proştilor!

Este vorba de economie, proştilor!

-

„It’s the Economy, stupid”! („E vorba de economie, prostule”). Cu acest slogan, Bill Clinton l-a învins în alegeri în 1992 pe George Bush sr., care reuşise să încheie cu succes războiul din Golf, dar care n-a ştiut cum să facă faţă recesiunii economice din SUA. Iar oamenii au înţeles rapid că totul pleacă de la bani, când vine vorba de politică, şi au votat ca atare.

Parafrazându-l a „n” oară pe Clinton, fără să cerem un vot pentru noi sau alţii, trebuie să le spunem clar acestor şacali de la putere: „E vorba de economie, proştilor!”. De banii noştri, nu ai voştri. Ai voştri, ştim, sunt mulţi şi la adăpost. Fie prin cavouri, ba şi-n lingouri sau tablouri ori morminte. Şi, desigur, în conturi. Multe şi (încă) nevăzute. Afară, nu în ţară. Poate vom afla cândva ce e în ele. Nu puteţi fugi la infinit, nici în Costa Rica, nici în Madagascar sau Brazilia.

Căci e vorba de banii noştri, proştilor! Nu proşti că nu ştiţi să furaţi, aici sunteţi doctori. Ci proşti că faceţi rău cu bună-ştiinţă acestei ţări, votanţilor voştri înşişi, chiar vouă, deşi încă nu realizaţi. Vă imaginaţi că va mai ţine belfereala asta, dezmăţul, goana după aur, fuga prin paradisuri fiscale, dar nu la caledendele greceşti.

- Advertisement -

Căci e vorba despre bani, proştilor. Banii oamenilor care v-au dat, prin vot sau ne-vot, accesul la putere. Adică, la banii lor. Şi ce-aţi făcut cu încrederea lor? Aţi făcut pe ea.

Nu mai aveţi bani! Nu voi, în Brazilia sau Serbia, ci la buget. De ce? Cum a fost posibil, când aţi luat ţara pe deficit aproape zero de la Cioloş să ajungeţia cum la 5%??? Aţi primit pe mâna România cu datorii muuult mai mici, pe creştere economică, pe atracţie pentru investiţii străine, pe deschidere maximă din partea UE şi a SUA, de ce-aţi omorât-o? Simplu: pentru că aţi aruncat pe fereastră TOATĂ această avere naţională, ca să vă finanţaţi războiul. Războiul împotriva noastră. A României, minus PSD-ALDE. Împotriva a 80% din români.

Un război pentru îngroparea naţiei şi renaşterea voastră ca mafie de partid şi de stat.

- Advertisement -

Aţi aruncat toţi banii în pensii şi salarii la stat fără acoperire, în lefuri fără limită la primării, în pensii speciale, super-indexări parlamentare, ajutoare, serbări şi panseluţe. Aţi aruncat cu banii împrumutaţi în populaţie, pentru ca populaţia să-nchidă ochii la atacul vostru împotriva legii, a justiţiei, a Europei şi-a democraţiei.

Dar unde putea să ducă asta, proştilor, într-o ţare care se îngroapă în datorii, iar deficitul să ajungă la dezastrul de 5% din PIB? Ştia el Tăriceanu unde! A practicat acest terorism economic în 2008, când a aruncat ţara în haos mărind pensiile pe şi mai mare datorie. Şi l-a fript pe Boc, ajuns după el la şefia Guvernului, care s-a trezit cu visteria goală. Ce putea face Boc? Să se împrumute şi mai mult (cum faceţi astăzi voi) sau să spună „stop şi de la capăt!” A ales varianta 2, orice om normal făcea aşa. Căci varianta 1 ce înseamnă? O criză şi mai mare, amânată pentru proştii de poimâine. Proştii voştri. Care vor suferi şi mai dihai decât în vremea lui Boc. Toţi vom suferi.

Dar nu vă pasă. Tot ce faceţi e CONŞTIENT rău şi criminal! Ştiţi bine că nu mai aveţi bani de pensii şi salarii la stat. Că nici gropile din şosele nu le mai puteţi umple, sar trenurile de pe şine, pică reţeau electrică, stau zeci de mii de oameni în frig în Capitală şi multe, multe alte nenorociri. De aia nu aveţi buget. Nu aveţi proiect de buget, proştilor! Am intrat în 2019, pe ce bani? Unde scrie pe ce bani? Unde-i bugetul??

5% deficit?? E nenorocire. Nici 3% nu e bine. De unde umpleţi golul? 6 miliarde de euro trebuie să vă dea cineva, ca să daţi pensii şi salarii!!! Atât pierde România, anual, cu voi la putere. De unde îi luaţi? Din împrumuri? Cine vă mai dă??? Vă dă, însă tot mai greu şi tot mai scump. Din taxe şi impozite mai mari? Omorâţi creşterea economică, încurajaţi evaziunea, oamenii trebuie să trăiască şi cum s-o facă altfel decât neplătind, când nu mai pot plăti?

ROBOR-ul e în nori, banii Europei nu vă interesează, strângeţi băncile de cojones, dar orice presiune fiscală alungă banii, la final. Şi-atunci, de unde???

Aţi adus la ANAF o blondă habarnistă, dorită de Vîlcov, ca să ce? Să facă din Fisc un organ terorist, care să ia banii cu japca şi să-i înfunde pe duşmanii politici? Bun, dar unde ajungeţi cu asta?? Ce câştigaţi, proştilor? Nimic! Doar pierdeţi. Şi pregătiţi dezastrul viitor. Opoziţia de azi nu are ce căuta la putere, pentru a tăia în carne vie după voi. NU! Să stea deoparte până vă alungă poporul vostru din case!

Căci e economia, proştilor, cea care vă va alunga!

 

- Advertisement -

10 COMENTARII

  1. Excelent articol, d-le Ciocazanu! Din rarunchi si cu durere l-ati scris, si cu gura plina de injuraturi, ca nu stiu cum, dar de-o vreme numai cu injuratura si dracuiala suntem in gand si in gura, pur si simplu ajunge insuportabil sa traiesti in Romania! Cred sincer ca vor fi eroi nationali judecatorii care-l vor baga la puscarie pe draknea! Si-abia de-atunci incolo, ar fi sanse ca tara asta sa inceapa din nou sa creasca!

  2. Inafara faptului ca sunt incapabili si ca fura, au stil de a zapaci lumea demn de palitorii de balci. Iti dau imprsia ca sunt darnici, iar cand iti revii constati ca te-au buzunarit.
    Marirea nesemnificativa a unor salarii si pensii, insotita de un mare tam-tam, insotita si de alte masuri, a condus la cresterea uriasa a preturilor. De fapt, a fost un pretext ca sa mareasca enorm salariile unor puteri anexe se bazeaza, precum Justitia – obeza, si in cea mai mare parte obedienta – sau parlamentul si administratia publica.
    Diverse scutiri sau cadouri aruncate ici-colo, cu care ii cumparra pe unii, de fapt in detrimentul altora, sunt lipsite de orice logica.
    Ce mai nerusinata figura este acel cont deschis tuturor minorilor. Celor saraci, pentru care parintii nu pot cotiza fiindca nu au de unde, nu le da statul nimic. Nici macar suma anuala pe care o da celor pentru care parintii pot face depuneri.
    De fapt, este o escrocherie. Bani depusi sunt folositi pe termen lung tot de stat, deci sunt un fel de imprumut de care actuala putere se va folosi, pe care il vor plati akti guvernanti, peste ani. O alba – neagra si atat.

  3. E caraghios să reșapezi recursiv (lăudându-te cu asta), timp de 27 de ani un slogan al … altuia.

    E și mai caraghios să „înțelegi” prin asta că e de bonton să-i faci pe unii proști la fiecare două fraze, când tu autor, cu aceeași frecvență debitezi neadevăruri (eufemism!) flagrante, cu alura că faci mari dezvăluiri sau judecăți de valoare.

    Nu-i bai să nu știi economie. Dar, nu te obligă nimeni să scrii despre ce nu știi, doar ca pretext pentru a-i face proști, cu gura plină pe … alții.

    De aproape 7 ani, corul cassandrelor anunță apocalipsa. Încă din primăvara lui 2012 rămâneam fără bani, fugeau toți străinii din Romania, se prăbușea economia, sărea Euro gardul și câte și mai câte.

    Eu nu zic că … fu doar „lapte și miere” dar nici apocalipsa n-o văzui. Și 2018 se încheie cu un ritm de creștere fruntaș în UE, la fel cu fu și-n ultimii 5-6 ani.

    Comentatorii, inclusiv eu, pot minți. Este mai greu cu datele statistice, mai ales consolidate pe atâția ani.

    N-ar strica un pic de decență și o mai bună informare.

    • Si mai penibil, domnule „Pacala” este sa sustineti in continuare cel mai corupt partid din Romania, partidul care a fost cel mai mult la putere si care este cel mai responsabil de dezastrul in care se afla Romania.

      Vad ca va laudati cu cunostintele dvs economice, dar nu intelegeti ca aceasta crestere economica este una conjuncturala, nu neaparat datorata geniului economic al PSD-ului. Economia mondiala se afla intr-o crestere economica inceputa prin 2010-2012 si este normal ca si Romania sa fie „luata de val”. Tot la fel in 2008-2009 a fost o mare, foarte mare recesie economica mondiala, dar PSD-ul si „desteptii” de votanti PSD au pus caderea economica a Romaniei in 2008-2009 pe seama guvernului Boc.

      Pe 2017 avem a doua crestere economica din Europa dupa Irlanda. Lucru fantastic, binenteles. In acelasi timp daca aveti cunostinte economice solide ar trebui sa intelegeti ca este mai usor pentru o economie mica ca cea a Romaniei decat una mare, ca cea a Germaniei, sa creasca la o rata mai mare. Stiti care este GDP-ul Romaniei pe cap de locuitor? Antepenultimul din UE. Oare cine este raspunzator de acest GDP mizerabil? Cine altul decat PSD-ul vostru care a jefuit Romania timp de 29 de ani? Va place sa aruncati vina pe altii, punand accentul pe cei cativa ani cand PSD-ul nu a fost la putere, „uitand”, in mod convenabil ca a stat cel mai mult la putere. Asta ca sa nu mai spun ca si Ciorbea, Emil Constantinescu, Tariceanu s-au dovedit pana la urma a fi tot oamenii vostri. Cel putin actualul presedinte al PNT-CD-ului, tembelul de Aurelian Pavelescu e pe fata de partea ciumei rosii.

      • Un lucru de necontestat este ca romanii o duc foarte prost, cel mai prost din Comunitatea Europeana cu exceptia Bulgariei. Pe hartie, conform statisticii pe care o aminti dvs traim ca-n povesti, in viata reala este exact pe dos. De unde vine contradictia?

        Trebuie sa intelegeti cum se calculeaza GDP-ul. GDP-ul reprezinta totalitatea bunurilor si serviciilor create intr-o tara pe o anumita perioada de timp (daca este pe un an se va numi GDP anual). Asta este o definitie simpla, sau mai corect, simplista. In formula GDP-ului intra si diferenta dintre marfurile exportate si cele importante si, lucru greu de crezut, intra si CHELTUIELILE pe care le face guvernul. Cu alte cuvinte toate miliardele de euro imprumutate de PSD si date drept pomeni electorale pensionarilor, toate pensiile speciale pe care si le-au tras baietii destepti din parlament, toate milioanele de euro cheltuite pe volume omagiale scrise de clientela PSD-ului … intra in valoarea totala a GDP-ului.

        Ca sa nu mai vorbim ca GDP-ul este o medie pe cap de locuitor, nu spune nimic despre cum este DISTRIBUIT in cadrul populatiei. Ca sa nu mai vorbesc si de puterea de cumparare a fiecarui euro si aici stam foarte prost tinand cont ca aproape totul in Romania, inclusiv mancarea (!!!) sunt mai scumpe euro pe euro la noi decat in alte tari europene. Faceti ajustarile de rigoare si vedeti ce mai ramane din „miracolul financiar” creat de PSD in ultimii ani.

  4. costel,

    Să luăm pe rând, câteva idei principale, cu argumente cât mai obiective.

    „sustineti in continuare cel mai corupt partid din Romania”. Nu contează dacă eu susțin sau nu. Hai să vedem cum stăm cu corupția. Câte cazuri de mare corupție înfăptuite de politicieni PSD în ultimii 7 ani (din 2012, de când au preluat puterea politică) puteți să îmi dați. Hai, măcar cu 2-3 puteți exemplifica? Știți măcar vreunul care să fi ajuns în justiție?

    Pentru comparație, nu cred că găsirăți în perioada anterioară 7 săptămâni (NU, ANI) în care să nu existe câteva cazuri de care să fi vuit presa.

    Teoria cu creșterea economiei naționale doar pentru că ăsta fu trendu pe plan mondial e subțire. O economie mică poate într-adevăr atinge ușor un ritm de creștere mai mare. Dar vedeți că în perioada pre-PSD, NU eram campionii la creștere, ci din contră, codașii Europei.

    Să fie clar, nu din cauză de trend mondial noi nu atrăsesem nici 7% din fondurile UE în 5 ani, ba mai mult le aveam blocate din cauză de OLAF. Nu trendu îi împiedica pe băsiști să acorde la timp subvențiile în agricultură sau să facă irigații.

    Țărănoi cum sunt, cu Draknea și Veorica (înainte cu Ponta & Co) au făcut să se miște lucrurile. Au scăzut o mulțime de taxe (nu pe toate, da așa e-n economie … proștilor).

    Cu GDP, făcurăți o varză prea stufoasă pentru a mă interesa s-o pun în ordine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -