Edi Iordănescu (43 de ani), numit marți oficial nou selecționer al României, are ca prim obiectiv clasarea pe locul 1 în grupă la Liga Națiunilor, competiție pe care tricolorii o vor disputa în acest an. România este în grupă cu Bosnia, Finlanda și Muntenegru, iar meciurile se vor disputa în intervalul iunie – septembrie 2022.
FRF a încercat întâi alte variante, ofertându-i pe Dan Petrescu, Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Laszlo Bölöni, dar toți au refuzat din varii motive.
Președintele federației, Răzvan Burleanu, a declarat la prezentarea oficială a lui Edi Iordănescu (ultima oară, antrenor la FCSB): “Suntem aici, în fața dumneavoastră, să-l prezentăm pe noul selecționer, Edi Iordănescu. Misiunea lui este să ducă echipa din nou în elita fotbalului mondial. Experiența lui ca antrenor a contat, spiritul analitic, cunoașterea fotbalului românesc, dar și faptul că a lucrat cu mulți dintre actualii jucători ai naționalei. Suntem siguri că va construi o echipă de succes. Dincolo de clauzele de confidențialitate, contractul se întinde pentru următoarele două campanii de calificare, Liga Națiunilor și Euro 2024. Se va prelungi automat. Ne-am dori să se întindă pe următorii 2 ani și jumătate. Obiectivul principal este calificarea la Euro 2024, dar și unul secundar, câștigarea grupei din Liga Națiunilor“.
Noul selecționer, Edi Iordănescu, a dezmințit că ar fi existat o influență politică la numirea sa. El a afirmat: „Obiectivul este calificarea la Euro, cu obiectivul intermediar Liga Națiunilor. E firesc, pentru că afectează în mod direct tragerea la sorți. Poate facilita un drum mai ușor. Dacă lucrurile funcționează în această grupă, plecăm în următoarele preliminarii cu alt entuziasm, cu altă încredere. Chiar vă spun, sincer, ținta este locul 1 în Liga Națiunilor. Am avut timp zilele astea să îmi fac o primă impresie despre adversari. Am văzut deja un număr de meciuri cu fiecare echipă. Țintim primul loc, asta e mentalitatea corectă. Va fi o grupă echilibrată. Dacă echipa va termina pe locul 3, ne vom așeza și vom discuta în ce condiții putem continua. Dacă nu aveam încredere în această generație și în potențialul fotbaliștilor, nu aș fi acceptat. E un gest de încredere. Cunosc foarte bine această generație, cu o medie de vârstă de aproximativ 25 de ani. Maturitatea vine pe la 27-28 de ani. Ce e mai bun ar trebui să urmeze. Am încredere că echipa națională are în continuare o marjă importantă de progres. Va prima rezultatul! Nu știu dacă vă dezamăgesc, dar așa va fi. În timp vom putea construi și un joc care să placă. Dar îmi doresc ca atunci când suporterii pleacă de la stadion, să fie împăcați cu gândul că jucătorii au dat totul“.
În Liga Națiunilor, România va juca în Liga B, Gupa 3, adversare fiindu-i Finlanda, Bosnia-Herțegovina și Muntenegru.
Grupele pentru preliminariile Euro 2024 nu au fost stabilite. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica direct la turneul final găzduit de Germania (14 iunie – 14 iulie 2024). Meciurile din preliminarii se vor disputa între martie și noiembrie 2023, iar play-off-urile legate de Liga Națiunilor – în martie 2024.
Câștigarea Grupei 3 din Liga Națiunilor (Liga B) ar urca România în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2024. Altfel, se va afla în urma a treia.