„Aseară a apărut la o televiziune privată un material destul de amplu despre mine. Despre ce am trecut în declarația de avere, despre ce studii am făcut și despre cum m-am întreținut în primii ani de studii în Norvegia. Am mai clarificat aceste lucruri și înainte, dar îmi face deosebită plăcere să împărtășesc cu voi mai multe aspecte din trecutul meu”.
Așa își începe Iulian Bulai mărturisirea de pe Facebook. Moldovean din Roman, acesta are 31 de ani și e deputat USR de Neamț. Ce urmează e surprinzător și emoționant. Legați-vă centurile de siguranță, urmează o fabuloasă poveste de viață, redată cu sinceritate de tânărul care acum zece ani era student și artist – mim – pe un trotuar din Oslo!
Cu Henrik Ibsen pe trotuarul din fața Parlamentului
„Sunt independent financiar de la 15 ani. Imediat după ce am rămas orfan de tată. Știu ce înseamnă să nu ai. Și știu și ce însemnă să ai vise mărețe și să faci eforturi mari pentru a reuși.
De foarte mic copil am iubit arta, meșteșugurile și teatrul, astfel încât am reușit să mă întrețin din asta pe perioada liceului, cu banii făcuți vara. Am avut vreo trei mime stradale (așa am reușit ca până la 20 de ani să călătoresc în aproape toate țările din Europa de Vest și să văd cum funcționează). Cea mai performantă mimă a fost cea în care îl întruchipam pe Henrik Ibsen. Se petrecea acum zece ani și jumătate, la Oslo. Eram admis la o școală privată de arte, care era premergătoare Academiei de arte. Taxa școlară și materialele ajungeau la aproximativ 10.000 de euro. Plus întreținere, transport și mâncare. Erau foarte mulți bani. Mai ales pentru un tânăr cu o mamă care nu ar fi putut să-mi ofere ce voiam eu – și anume, să fac arte și limbi străine în Scandinavia.
Așa că am plecat de acasă cu cea mai faină mimă pe care mi-o puteam imagina. Henrik Ibsen. Creatorul teatrului modern. Făcută de mine. Și mi-a reușit. Eram foarte bun. Foarte apreciat. Și munceam foarte mult. Am fost o lecție vie despre opera dramaturgului norvegian. Înconjurat de înscrisuri cu citatele lui pe pavajul de lângă mine. În fața Parlamentului norvegian și a hotelului unde Ibsen își bea cafeaua acum o sută de ani. Unde bunicii veneau să le povestească nepoților despre scriitor”.
Întâlnirea cu Leonard Cohen
„A fost, poate, cea mai frumoasă vară din viața mea. Eram admis la cea mai tare școală privată de arte vizuale din Oslo – Einar Granum -, întâlneam tot felul de omeni interesanți din toată lumea, auzeam în fiecare zi zeci de limbi necunoscute, am cunoscut cele mai interesante bucătării din lume și simțeam pe pielea mea că arta mea era apreciată. Că puteam să fac ce îmi place, ce știam să fac profesionist și să-mi plătesc și școala din asta.
Această experiență a durat două luni și jumătate. M-am maturizat în vara aceea cam cât în cinci ani normali. De departe cea mai interesantă întâlnire a fost cea cu artistul Leonard Cohen, care a privit performance-ul meu timp de ore întregi și care a vorbit apoi despre mine în fața a 10.000 de oameni”.
Acel moment mi-a dat speranță și încredere.
Ca fapt divers, atât lucrarea de licență, cât și lucrarea de master au presupus performance-uri cu conținut social-politic. Ambele reușite.
Acum sunt politician. Iar bucuriile și sacrificiile de acum zece ani sunt parte din mine”.
La un ceai cu președinta Parlamentului norvegian
„Pentru mine nu e important de unde pleci, ci unde vrei să ajungi. Iar acum este important să mă zbat pentru ca șansele de reușită ale tinerilor și copiilor din România să nu fie dependente de cât de multe resurse au părinții lor.
Acum cinci zile, la Oslo, m-am întâlnit la ceai cu președinta Parlamentului norvegian. Am vorbit minute bune. După cina anuală dintre jurnaliștii acreditați la Parlament, liderii lor de grup și premierul Norvegiei. Am schimbat opinii despre parlamentarismul lor și parlamentarismul nostru.
A trecut ceva timp de când eram o mimă reușită în fața Parlamentului norvegian. Cei zece metri de distanță de atunci s-au transformat, în zece ani, în posibilitatea de a fi parte a conducerii Parlamentului României. Vremelnic. Acum, la fel ca și atunci.
Rămân cu o poveste frumosă și cu minunatele versuri ale lui Leonard Cohen:
Ring the bells that still can ring
Forget your perfect offering
There is a crack in everything
That’s how the light gets in.”
Impresionant.