Două românce s-au calificat joi în turul 3 la Wimbledon, pe tabloul de simplu feminin, iar sâmbătă vor juca între ele pentru un loc în „optimi”.
Una este Sorana Cîrstea (31 de ani), aflată la al doilea turneu de Grand Slam consecutiv cu rezultate excelente, după recentul Roland Garros.
Cealaltă este Emma Răducanu (18 ani), care evoluează pentru Marea Britanie și se află la primul ei turneu de acest calibru, grație unui wild card.
Două rezultate care au zguduit lumea tenisului, în turul 2 la Wimbledon:
- Sorana Cîrstea (România, 45) – Victori Azarenka (Belarus, 14) 7-6, 3-6, 6-4
- Emma Răducanu (Marea Britanie, 338) – Marketa Vondrousova (Cehia, 42) 6-2, 6-4.
Învinsele celor două românce sunt două tenismenel mult mai bine clasate decât ele: Victoria Azarenka (fost lider mondial, dublă campioană la Australian Open, triplă finalistă la US Open, dublă semifinalistă la Wimbledon și semifinalistă la Roland Garros), respectiv Marketa Vondrousova (finalistă la Roland Garros).
În primul tur, cele două românce au câștigat în două seturi:
- Sorana Cîrstea – Samantha Murray (Marea Britanie, 230) 6-3, 6-3
- Emma Răducanu – Vitalia Diatcenko (Rusia, 150) 7-6, 6-0.
Sorana a ajuns în „optimi” la Roland Garros
Sorana Cîrstea a reușit joi, în turul 2, o victorie uriașă în fața unui fost număr 1 mondial: Victoria Azarenka. Nici măcar nu poate fi invocată vârsta bielorusei, care pe 31 iulie va împlini 32 de ani – Sorana e cu doar 9 luni mai tânără. În plus, Azarenka ocupă locul 14 în ierarhia mondială, semn că după revenirea în circuit (după ce a născut) joacă la un nivel foarte înalt.
Parcursul Soranei Cîrstea la Wimbledon vine la nici o lună de la excelenta serie de la Roland Garros, unde a ajuns în turul 4 („optimi”). Atunci, românca a trecut de britanica Johanna Konta, italianca Martina Trevisan și rusoaica Daria Kasatkina, fiind învinsă de slovena Tamara Zidansek (care avea să ajungă în semifinale).
Emma din Toronto, fiică de român și de chinezoaică
Emma Răducanu este deja senzația ediției 2021 a Grand Slam-ului de la Wimbledon. Are 18 ani și jumătate (e născută pe 13 noiembrie 2002) și are mai puțin de o lună de la debutul în circuitul WTA (până atunci evoluase în circuitul ITF). Pe 7 iunie a pierdut în primul tur la Nottingham (3-6, 4-6 cu compatrioata sa Harriet Dart), unde a putut participa grație unei invitații.
9 zile mai târziu, într-un alt turneu găzduit de Nottingham, a obținut prima victorie în circuitul WTA: 7-6, 6-2 cu australianca Storm Sanders. Imediat a venit și al doilea succes, 6-3, 6-3 cu unguroaica Timea Babos, apoi a fost eliminată de bulgăroaica Țvetana Pironkova (5-7, 6-7).
Așadar, la startul primului ei turneu de Grand Slam, Emma Răducanu avea doar 4 meciuri în circuitul WTA. Iar la Wimbledon a făcut deja ravagii.
Înaintea acestui turneu, Emma câștigase din tenis premii de 35.185 de dolari. La Wimbledon și-a asigurat deja 133.940 de euro! Dacă va ajunge în „optimi”, premiul va urca la 210.810 euro.
Calificarea în turul 3 i-a adus Emmei Răducanu și 130 de puncte WTA, care aproape îi dublează zestrea anterioară (166 de puncte). Pentru accederea în turul 4 („optimi”) se acordă 230 de euro.
Emma Răducanu s-a născut în Canada, la Toronto, din tată român și mamă chinezoaică. Avea 2 ani când familia sa s-a mutat în Marea Britanie, țară pe care o reprezintă acum în turneele de tenis.