Guvernul PSD-PNL mai are doar 8 zile lucrătoare (10 cu tot cu weekend) la dispoziție pentru a îndeplini 18 din cele 21 de obiective convenite cu Comisia Europeană prin PNRR până la sfârșitul anului, anunță G4Media.ro. De atingerea acestor ținte depinde venirea următoarei tranșe de 2,944 miliarde de euro de la UE, bani care ar trebui să fie virați în aprilie 2022. Cabinetul Ciucă a rămas astfel în urmă nu doar cu proiectele de infrastructură, ci și cu respectarea parametrilor de care depinde reconstruirea țării.
Până la 31 decembrie 2021 ar trebui îndeplinite 21 din obiectivele la care s-a angajat România astă-vară. Dar criza politică prelungită în care a băgat țara președintele Iohannis, apoi venirea Guvernului PSD-PNL (instalat acum o lună) n-au ajutat în această direcție. Doar 3 obiective au fost atinse până la 21 decembrie.
Cele 18 ținte rămase sunt împărțite între 9 ministere care ar fi trebuit să „bage viteză”:
– Ministerul Mediului (ministru Tanczos Barna): managementul apei – un obiectiv în „consultări interne”.
– Ministerul Transporturilor (ministru Sorin Grindeanu): transport sustenabil – un obiectiv în „consultări interne”.
– Ministerul Energiei (ministru Virgil Popescu): energia – un obiectiv „în consultare”.
– Ministerul Muncii (ministru Marius Budăi): reforma fiscală și a sistemului de pensii – două obiective, unul cu anunț deja „publicat în SEAP”, celălalt „în consultare internă”.
– Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (ministru Dan Vîlceanu): sprijin pentru mediul de afaceri – 4 obiective, toate patru aflate la nivelul “în consultare cu Comisia Europeană”; buna guvernanță – două obiective aflate unul „în dezvoltare”, celălalt „în consultare”.
– Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (fără ministru, Florin Roman a demisionat): transformare digitală – trei obiective, unul „înființat, în curs de operaționalizare”, unul „în elaborare” și unul „în avizare”.
– Ministerul Sănătății (ministru Alexandru Rafila): sănătate – un obiectiv aflat „în consultări interne”.
– Ministerul Justiției (ministru Cătălin Predoiu): buna guvernanță – un obiectiv aflat „în avizare”.
– Ministerul Educației (ministru Sorin Cîmpeanu): două proiecte – ambele aflate în faza de „consultare internă”.
ULTIMELE TREI LUNI AU IMPARTIT FUNCTII SI PRADUIELI.
SI NICI NU AU TERMINAT.
ASA CA DA-L IN PUSTIE DE PNRR.
LIMUZINE PENTRU BAIETI SI FETE !
@ Redacția: V-ați fi așteptat la altceva de la asemenea personaje jalnice care de 32 ani nu se ocupă cu nimic altceva decât cu jaful și îmbogățirea?