Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a declarat, marți, că în instanțele din România sunt în prezent 546 de cazuri de infectare, dintre care 5 cu pacienții internați la Terapie Intensivă. În instanțe au fost înregistrate, până acum, 3 decese.
Predoiu a vorbit și despre stadiul măsurilor luate pentru refacerea legislației distruse de „regimul Dragnea”.
„PSD a reacționat prin «Revoluția Corupților», după 2016. A acționat ca un agent al corupților”, a spus ministrul Justiției. Acesta a reamintit un adevăr dureros: „PSD s-a conjugat perfect cu acțiunea CCR care a culcat la pământ sute de dosare, rechizitorii, probe. Instanțele au achitat în cascadă sute de persoane”.
VIDEO: Conferința de presă a ministrului Cătălin Predoiu
https://www.facebook.com/watch/?v=2170479776421472
Principalele afirmații ale lui Cătălin Predoiu
Ministerul Justiției a cheltuit cu Covidul 34 de milioane de lei
- „Pe baza datelor, în instanțe avem 546 de persoane infectate, 5 cazuri la Terapie Intensivă. La nivel național sunt 3 decese.”
- „În debutul pandemiei, Ministerul Justiției a alocat fonduri și materiale necesare pentru protecția instanțelor și parchetelor. Efortul financiar al ministerului a fost 34 de milioane de lei.”
- „Suntem pregătiți să continuăm eforturile de echipare și să intervenim dacă situația o cere.”
„CCR a culcat la pământ sute de dosare”
- „O scurtă recapitulare. PSD, în 2017-2018, a modificat radical legile justiției sub diferite pretexte.”
- „PSD s-a conjugat perfect cu acțiunea CCR care a culcat la pământ sute de dosare, rechizitorii, probe. Instanțele au achitat în cascadă sute de persoane.”
- „Evoluțiile au condus la criticarea CSM în raportul MCV, fără precedent.”
- „PSD a reacționat prin «Revoluția Corupților», după 2016. A acționat ca un agent al corupților.”
- „De aceea, Ministerul Justiției a pornit o acțiune de reparare a legislației.”
- „La 30 septembrie am pus în dezbatere noile proiecte de legi ale justiției, care vor deveni legi la anul, după toate estimările.”
- „La 2 noiembrie s-a încheiat prima etapă de dezbatere publică. Ministerul Justiției a primit și centralizat propuneri de la asocații, ONG, magistrați și cetățeni. Am primit propuneri de la Parchetul General, DNA, DIICOT, Inspecția Judiciară, asociațiile de magistrați, magistrați care ne-au scris individual.”
- „CSM a constituit un grup de lucru care va analiza proiectele. Observațiile primite vizează principiul sepărării carierelor, statutul procurorilor etc.”
- „Continuă dezbaterea publică, unele propuneri vor fi integrate, publicăm varianta a doua a proiectelor, urmată în ianuarie de o nouă dezbatere publică.
- Sunt mulțumit de cum merg lucrurile, avem reacții bune din sistem. E un prim draft, de înalt nivel profesional. Această platformă de dialog funcționează.”
„PSD blochează în Parlament legile pentru Parchetul European”
- „În privința Parchetului European, România – prin Ministerul Justiției – și-a îndeplinit obiectivele. Suntem printre primele state care au închis negocierile. Am avut un schimb de scrisori cu procurorul european. Vom începe cu 15 procurori și 5 de rezervă.”
- „Am înaintat Guvernului proiectul necesar pentru operaționalizarea Parchetului European. Există deja în Parlament un proiect privind internaizarea directivei, dar din păcate trenează. Majoritatea parlamentară PSD nu își face treaba, este un semn că e o cosmetizare a atitudinii PSD față de justiție.”
- „Dacă majoritatea PSD nu adoptă cu celeritate și proiectul Guvernului Orban privind operaționalziarea EPPO, dar și proiectele mai vechi – internalizarea directivei privind protecția intereselor financiare ale UE –, atunci declarațiile PSD nu sunt decât expresia lipsei de voință sau a incapacității PSD.”
- „Atitudinea pasivă, de a bloca prin inacțiune, duce la neadoptarea legislației necesare pentru operaționalizarea Parchetului European. E doar o diferență de nuanță în abordările PSD, nu o diferență de substanță.”
- „Nu mai puțin de 9 scrisori au fost trimise Parlamentului în acest an, în care am cerut urgentarea adoptării acestor acte normative în Parlament. Nu înțeleg de ce PSD nu le adoptă mai repede. Mulțumesc pentru politețuri, domnule Ciolacu, dar nu am nevoie de ele! Am nevoie să adoptați aceste legi.”