A fost bătălie mare, marți seara, în comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului (Senat + Camera Deputaților). Comisiile au acordat raport favorabil bugetului alocat SRI (20-13 la vot), dar cu o diminuare de 150 de milioane de lei faţă de forma transmisă de Guvern.
Liviu Dragnea a cerut o scădere mult mai severă, de 455 de milioane de lei, cu motivația propagandistică de a finanța cu acești bani distribuirea de Vitamina D tuturor copiilor din România.
Coaliția de guvernare PSD-ALDE a votat doar unul dintre cele trei amendamente depuse de Dragnea la legea bugetului, transmite Agerpres. Celelalte două amendamente, se pare, au fost o cacealma, cel puțin în etapa comisiilor de buget-finanțe. Ambele comisii sunt conduse de PSD-iști: Viorel Arcaș la Senat, Sorin Lazăr la Camera Deputaților.
Comisiile de buget-finanţe au respins două amendamente ale lui Dragnea, privind scăderea bugetului SRI, de la capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională”:
- unul, cu suma de 445 de milioane de lei;
- altul, cu suma de 295 de milioane de lei.
Banii prevăzuți în aceste amendamente urmau să alimenteze bugetul Ministerului Sănătății pentru programele de furnizare a Vitaminei D, testele prenatale Panorama și teste de markeri tumorali. Coaliția PSD-ALDE nu a reușit să adune voturile necesare pentru a trece aceste două amendament.
Singurul amendament depus de Dragnea și adoptat de comisiile de buget-finanțe impune scăderea bugetului SRI cu suma de 150 de milioane de lei.
Alte două servicii au pierdut sume importante:
- SIE – 30 de milioane de lei;
- SPP – 50 de milioane de lei.
Toate cele trei servicii – SRI, SIE, SPP – și-au văzut bugetele tăiate ca urmare a amendamentului depus de Liviu Dragnea și acceptat de comisiile reunite de buget-finanțe.