Cioloș îi dă salutul de adio lui Cîțu. „A sacrificat o coaliție funcțională” / „Își prăbușește complet și partidul pe care-l conduce”

2
1177
Dacian Cioloș

Președintele USR, Dacian Cioloș, a transmis un mesaj, prin Facebook, la scurt timp după demiterea Guvernului Cîțu prin moțiune de cenzură.

„Această criză a fost provocată și escaladată de domnul Cîțu, care, pentru a câștiga puterea în partid, a sacrificat o coaliție funcțională”, scrie Dacian Cioloș, care menționează și „minciunile cinice ale fostului premier la adresa USR”.

„Nu a înțeles că, vorbind în modul în care a făcut-o – și o face în continuare –, își prăbușește complet și partidul pe care îl conduce”, a adăugat Cioloș.

Acesta are și o urare pntru premierul demis: „Drum bun, domnule Cîțu!”.

Mesajul „la cald” al lui Dacian Cioloș

„Drum bun, domnule Cîțu! O țară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră și iată că, astăzi, demiterea a avut loc. E important ca din acest moment criza politică provocată de premierul Cîțu să se încheie cât mai repede.

Pe cetățeni îi interesează ca cineva să se gândească la ei și nu la putere, de dragul puterii. Oamenii se luptă azi cu scumpiri, pandemie, un sistem sanitar ajuns la limită, nesiguranța cu privire la rămânerea școlilor deschise. Toată lumea știe că avem o problemă sistemică, că încrederea în stat a ajuns la cote minime, iar situația este absolut dramatică.

Regretabil, această criză a fost provocată și escaladată de domnul Cîțu, care, pentru a câștiga puterea în partid, a sacrificat o coaliție funcțională.

Nu mă miră minciunile cinice ale fostului premier la adresa USR-PLUS. Un premier care avea toată puterea și susținerea de care avea nevoie pentru reforme a preferat un război politic, pentru că nu a reușit să înțeleagă și să respecte programul de guvernare și partenerul de care avea nevoie. Deși a scăzut dramatic la nivelul încredere și susținere publică, fostul premier a dovedit încă o dată că nu a înțeles că, vorbind în modul în care a făcut-o – și o face în continuare –, își prăbușește complet și partidul pe care îl conduce.

L-am auzit pe domnul Cîțu că USR-PLUS nu a realizat niciuna dintre reformele promise. Exact de asta am ajuns în situația de a iniția o moțiune împotriva sa: pentru că s-a opus la reformele pe care le-am promis și a rupt astfel protocolul de coaliție și programul de guvernare agreat.

L-am auzit pe domnul Cîțu spunând că am trădat Coaliția. Noi nu am trădat Coaliția, pentru că nu avem datorii față de coaliție, ci față de programul la care ne-am angajat în fața celor care ne-au votat. Nu avem loialitate față de persoane, ci față de principii.

Între noi, diferența este uriașă și l-aș îndemna la mai multă cumpătare. Până una-alta, așteptăm o reacție echilibrată de la PNL, vrem să înțelegem ce își doresc în continuare și vom vedea în funcție de negocierile de la Cotroceni în ce direcție o vom lua. Ne abținem de la mai multe comentarii și propuneri până când nu avem o propunere realistă de coaliție guvernamentală. Suntem pregătiți să reluăm discuțiile în condiții civilizate și rezonabile, care exclud orice balet politic de genul celui practicat de Florin Cîţu în ultimele luni.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Iohannis a reușit dezastrul perfect: Guvernul Cîțu a căzut după numai 9 luni! Înfrângere zdrobitoare: 281 de voturi împotrivă (cu 47 mai multe decât cele necesare)

Pe Boc l-a luat gura pe dinainte în direct: „Sunt convins că putem face cu PS… USR reformele pe care ni le-am propus“

AUDIO-VIDEO. Dovada că un deputat PNL a încercat să cumpere un deputat AUR, înaintea moțiunii. „Promovăm câțiva oameni unde vrei tu, nu știe nimeni. Ne spui unde, instituții deconcentrate”

Orban amenință că-și face partid! „Iohannis a rămas repetent. Parcă a fost înlocuit cu o sosie”

EDITORIAL. Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

CTP: „Ești președintele țării de 7 ani și spui că «statul a eșuat»? În loc să spui: «Eu am eșuat. Dacă statul a eșuat, și eu am eșuat»”

Un dintre vedetele regimului Dăncilă-PSD, numită de Cîțu administrator la Aeroportul Otopeni. A absolvit Academia SRI

Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

Tragedie la Milano: cel mai bogat român a murit împreună cu soția sa și fiul lor, în avionul prăbușit peste o casă! Aeronava era pilotată de fiul miliardarului rezident la Monte Carlo

6 mari surprize în fotbalul european. Ce au pățit Real Madrid, Bayern, PSG, Ajax, Benfica și Zenit – toate, echipe de Liga Campionilor

2 COMENTARII

  1. Domnul Ciolos ii reproseaza lui Citu, dar cred ca intelege prin „Citu” nu doar persoana cam lipsita de deiscernamant Citu, ci mai ales ce a stat in spatele lui: initiatorul si echipa de indivizi servili, santajabili, cu spirit de gasca.
    Citu nu ar fi avut curajul sa faca atatea prostii, daca nu avea spatele asigurat de „echipa”, de Iohannis. Iohannis poate fi cel cu ideile, dar nu e exclus ca ele sa fie transmise lui de o entitate mai puternica, de care asculta si presedintele, si PNL si PSD.

    Ce ar pute fi acea entitate? Poate fi una de tip mafiot care face cam ce vrea in Romania, de peste 30 de ani. Poate fi UE, carea mai dat indicatii nefericite, cum au fost si unele acceptate numai de USR si PLUS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here