joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuCine a câştigat alegerile. Câteva concluzii clare

Cine a câştigat alegerile. Câteva concluzii clare

-

România a câştigat. Deşi, de azi, România nu se schimbă musai. Depinde tot de noi toţi, ca şi până acum. De cei care ne chinuim şi #rezistăm de doi ani şi jumătate în faţa acestui asalt anti-democraţie, anti-UE, anti-lege. Rezultatele votului vor fi „rumegate” bine    câteva zile, după care, dacă Dragnea, Dăncilă şi Tăriceanu nu vor să plece, o luăm de la capăt. Dar nu avem ce face, mai avem de îndurat până când vor ajunge la ghena istoriei.

Dacă Dragnea nu va fi condamnat (deşi nu e musai ca asta să dea totul peste cap), nimic nu se schimbă, practic vorbind. Cine ţine în viaţă acest terorism anti-naţional – şi nu e prima oară când spun asta – sunt acei parlamentari PSD-ALDE-UDMR-Minorităţi care fac majoritatea.

Dacă românii şi Opoziţia câştigătoare chiar vor să curme acest coşmar, pot face un lucru simplu: să le arate feţele respectivilor indivizi, care omoară zi de zi naţiunea. Să ştie şi românii cine sunt, cu nume, prenume şi poză, parlamentarii care continuă să ignore voinţa poporului.

- Advertisement -

Însă câtă vreme nimeni nu-i bagă în seamă pe acei anonimi din Casa Poporului, ale căror poze ar trebui să fie afişate pe toate gardurile, situaţia poate continua sine die. Dăncilă rămâne, la fel Tăriceanu, Olguţa, Teodorovici&co. Îi vom privi în continuare la TV, ne vor anunţa câte miliarde au mai împrumutat ţara, timp în care România se va duce la fund cu ei deasupra.

Câteva concluzii clare după alegerile din 26 mai

1 – Klaus Iohannis este marele câştigător al alegerilor. Referendumul pro-justiţie a fost votat masiv de români, iar votul anti-PSD&ALDE este în mare parte vot pro-Iohannis. Actualul preşedinte nu are rival la alegerile prezidenţiale.

2 – PNL este partidul nr. 1 din România, câştigătorul alegerilor europarlamentare. Liberalii au făcut o mişcare magistrală cu „importul” lui Rareş Bogdan. Fără acest capital de imagine, PNL ar fi luat cel mult 20% din voturi, faţă de probabil 30% cât va înregistra partidul la finalul finalului, după redistribuirea resturilor.

- Advertisement -

3 – Alianţa 2020 USR-PLUS este marea surpriză frumoasă a alegerilor. Cele două partide noi erau creditate în sondaje undeva la 10-17%, ori rezultatul final arată în acest moment mai mult, undeva peste 21%, un scor remarcabil pentru o forţă politică tânără, fără structuri, primari, boicotată masiv de presă, de la stânga la dreapta.

4 – PNL şi USR-PLUS sunt principalele forţe politice ale viitoarei guvernări. Nu au viaţă separat. Din acest motiv, ele au nevoie de coerenţă şi armonie, nu de adversitate. Românii anti-PSD&ALDE nu vor dispute şi ură PNL-USR&PLUS, dimpotrivă. Orice încercare a uneia dintre tabere de a dirija negativitatea spre cealaltă, indiferent de argumente, este în interesul hoţilor, nu al României pro-europene. Ce le apropie e mult mai important decât ce le separă.

5 – Guvernul PSD-ALDE trebuie să cadă repede. Nu mai are suport popular, chiar dacă are suport în mafia din Casa Poporului. O moţiune de cenzură e absolut necesară. Orice întârziere şi aşteptare până după alegerile din 2020 va fi în interesul „Ciumei Roşii”. Guvernul actual sapă groapa ţării în fiecare zi cât mai stă la putere. Dacă va mai sta încă un an şi jumătate, viitoarea guvernare nu va apuca un an la putere după „dezastrul controlat” organizat de oamenii lui Dragnea.

6 – Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu sunt doi lideri terminaţi. Primul şi-a omorât partidul, din dorinţa de a scăpa de puşcărie, al doilea, la fel. ALDE nu mai contează ca partid. Nu a trecut pragul, deci nu există decât până se termină mandatele actuale. Mulţi baroni vor migra spre PSD, Pro România, chiar PNL.

7 – PSD a intrat în descompunere. Indiferent cine îi va lua locul lui Dragnea, nu are importanţă. De Ciumă fug şi ciumaţii. Vor lua mulţi calea ALDE. Partidul va rămâne un fel de România Mare fără Vadim. Câtă vreme Olguţa Vasilescu e în libertate, e cumva natural. După aia, scapă cine poate.

8 – Traian Băsescu a arătat din nou că nu ştie să piardă. PMP a trecut pragul de 5%, va fi în Parlamentul European, partidul trăieşte, faţă de ALDE sau PSD. E foarte probabil însă ca durata sa de viaţă să fie scurtă. O fuziune cu PNL devine tot mai probabilă.

9 – Pro România este şi el un câştigător. Mic, dar în viaţă. Victor Ponta a reuşit să facă din rahat bici şi să impună relativ rapid pe piaţă un partid nou, cu marele handicap al legăturii cu PSD. Cu ajutorul lui Dragnea, Ponta şi-a creat imagine de ne-PSD, deşi nu e chiar aşa. Totuşi, discursul lui Ponta a fost pro-european, echilibrat şi raţional. Pare să fi învăţat din trecut.

10 – România a votat masiv pro-Europa. Milioanele de români din Diaspora au contat enorm. Votul lor, abuzat din nou, a fost imens ca impact în ţară. Discursul PSD-ALDE nu ţine. Românii au demonstrat din nou că sunt masiv pro-occidentali, nu ca Dragnea şi Tăriceanu, masiv anti-.

11 – Cineva trebuie să ajungă repede la puşcărie pentru batjocorirea românilor din Diaspora. Nu poţi să-i ţii pe oamenii care vor să voteze ore în şir la coadă doar pentru că te cheamă Meleşcanu sau ştii că nu votează cu tine. Este fraudă clară împiedicarea votului pentru peste 100.000 de români din UE.

12 – Procurorii militari nu mai au nicio scuză să amâne tranşarea rapidă a Dosarului 10 august. Cu Dragnea îngropat deja, cu Carmen Dan la pământ, justiţia are vânt în pânze să n-o mai lungească în marile dosare. România a votat şi pentru principiul „în democraţie, hoţii stau la puşcărie”. Şefii jandarmilor, cei din Topoloveni sau Târgovişte trebuie să plătească repede pentru că au folosit funcţia în interes de partid, lucru grav şi fără egal în lume.

13 – Prin votul masiv pro-justiţie şi pro-UE, România e pe cale să recupereze poziţia de partener de încredere al nucleului dur al UE. România e alături de Franţa, Germania, Olanda, Belgia, nu lângă Ungaria, Polonia, Bulgaria şi chiar Austria sau Italia. Sunt semne bune că şi în Europa „ciumaţii” nu vor câştiga alegerile, deci dacă vom salva UE de atacul Rusiei, România e la masa victoriei. Sigur, încă nu, căci Guvernul PSD-ALDE n-a plecat.

14 – Totuşi, românii au ales cu mare dăruire. Şi cu o prezenţă la vot imensă, peste 50%. România poate fi prima ţară de pe continent, ca prezenţă la vot. Sau dacă nu prima, măcar în top. Pentru aşa ceva, trebuie să fim mândri de noi. De toţi cei care nu au votat pro-Ciumă. Mai ales de fraţii din Diaspora, umiliţi mai rău ca în 2014, care au stat iarăşi ore în şir la cozi imense pentru a ne salva din nou. Ei sunt eroii noştri de la distanţă, deşi ne sunt mai aproape ca niciodată.

15 – Institutele de sondare a opiniei publice, cu excepţia IMAS, au dat din nou mari ţepe. Cele acreditate de BEC, Avangarde şi CURS, au fost un dezastru total. Ar trebuie anchetate penal chiar pentru tentativă de fraudă electorală. Cine le-a dat dreptul acestor „combinatori” să deţină exclusivitate la BEC? Cine plăteşte pentru această manipulare ordinară? Să sperăm că vom primi răspunsuri.

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Fantastic articolul, ati atins punctele cheie ale societetii romanesti care e satula peste cap de corupti si coruptie!!!!
    Romania s-a trezit exact cand trebuia, MULTUMIM, POPOR ROMAN!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -