Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea europarlamentarului Cristian Terheș (ales pe lista PSD, plecat ulterior la PNȚCD) de condamnare a României pentru carantina de două luni impusă în primăvara anului trecut, scrie AFP, citată de HotNews.
Conspiraționistul Terheș, impus pe listele de europarlamentari ale PSD de către Dan Voiculescu și Antena 3, s-a făcut remarcat, în ultimul an, prin agitația împotriva măsurilor de prevenire a răspândirii virusului. Alături de Șoșoacă, a participat și la alte acțiuni, încercând să intre peste diverși miniștri sub pretexul că reprezintă poporul.
Începând de astă-primăvară, unul dintre firele narative venite pe filiera propagandei rusești a fost și acela al presupusei ilegalități a declarării stării de urgență medicală și a impunerii carantinei.
Teoria conspirației era că virusul nu există (sau există, dar provoacă o banală răceală), iar carantina a fost ticluită de Oculta Mondială ca să ne sechestreze în case cât timp se instalează antenele 5G. Ulterior, urma să ni se injecteze CIP-uri prin vaccinare, iar forțele malefice preluau controlul asupra noastră, teleghidându-ne prin intermediul antenelor.
În jurul acestui narativ au apărut o sumedenie de alte variante.
Terheș a fost promovat intens de Antena 3. A fost ales europarlamentar pe lista PSD
Cristian Vasile Terheș, fost preot greco-catolic cu parohie în Los Angeles (California, SUA), a fost puternic promovat, drept mare patriot, de Antena 3. Apoi a fost ales, în 2019, în Parlamentul European pe lista PSD. În 2020, a dezertat din grupul social-democraților europeni din PE, ducându-se în grupul ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni).
În țară, Terheș a atacat decizia de impunere a carantinei, din primăvara trecută, la instanțele din România. A reclamat că ar fi victima unei “rețineri administrative” din cauza carantinei generale. A pierdut, așa că s-a dus la CEDO.
Instanța europeană i-a dat acum răspunsul: “Nivelul de restricții impuse asupra libertății de mișcare a reclamantului nu ne permite să considerăm că măsura de carantină generală impusă de autorități a constituit o privare de libertate. Măsura atacată nu poate fi asimilată unei măsuri de detenție la domiciliu“.
Judecătorii CEDO au respins în unanimitate cererea lui Cristian Terheș de a condamna România.