duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAlegeri 2019Cel mai slab rezultat din istoria PSD la prezidențiale: cu mai mult...

Cel mai slab rezultat din istoria PSD la prezidențiale: cu mai mult de 10% sub precedentul record negativ

-

Viorica Vasilica Dăncilă (55 de ani) a obținut cel mai slab rezultat din istoria celor 8 candidaturi ale FSN-FDSN-PDSR-PSD la Președinția României.

Și procentul (în jur de 34%), și numărul de voturi (sub 3,4 milioane) o plasează pe Dăncilă pe ultimul loc, la mare distanță de penultima poziție, deținută de Victor Ponta, respectiv Adrian Năstase.

Cele mai slabe două procentaje au fost obținute ultimilor doi candidați ai PSD, Victor Ponta și Viorica Dăncilă, ambii învinși de Klaus Iohannis.

- Advertisement -

Ion Iliescu a fost singurul președinte al României din partea PSD, în preistoria acestui partid (FSN / FDSN / PDSR). El a câștigat trei din cele patru scrutine. Toți ceilalți patru candidați (Năstase, Geoană, Ponta, Dăncilă) au fost învinși.

Cele 8 candidaturi ale PSD la prezidențiale

  • 1990: candidatul FSN, Ion Iliescu, a câștigat din primul tur, cu 85,07%. El a obținut un rezultat-record: 12.232.498 de voturi, în „duminica orbului” (20 mai), într-o rundă de alegeri cvasi-comuniste. Ceilalți doi candidați au fost Radu Câmpeanu (PNL) – 10,64% și Ion Rațiu (PNȚCD) – 4,29%.
  • 1992: Ion Iliescu (FDSN) a câștigat în turul 2, cu 61,43% (7.393.429 de voturi), în fața lui Emil Constantinescu (CDR).
  • 1996: Ion Iliescu (PDSR) a pierdut finala cu Emil Constantinescu (CDR). Iliescu a obținut 45,59% (5.914.579 de voturi).
  • 2000: Ion Iliescu (PDSR) a câștigat, în turul 2, cu 66,83% (6.696.623 de voturi), în fața lui Corneliu Vadim Tudor (PRM).
  • 2004: Adrian Năstase (PSD) a pierdut finala cu Traian Băsescu (PD). Năstase a obținut 48,77% (4.881.520 de voturi).
  • 2009: Mircea Geoană (PSD) a pierdut finala cu Traian Băsescu (PDL). Geoană a obținut 49,66% (5.206.747 de voturi).
  • 2014: Victor Ponta (PSD) a pierdut finala cu Klaus Iohannis (PNL). Ponta a obținut 45,56% (5.264.383 de voturi).
  • 2019: Viorica Dăncilă (PSD) a pierdut finala cu Klaus Iohannis (PNL). Dăncilă a obținut în jur de 34% (circa 3.340.000 de voturi) – rezultatele sunt provizorii.

Top candidați PSD (după procent)

  1. Ion Iliescu – 1990 ………….. 85,07%
  2. Ion Iliescu – 2000 ………….. 66,83
  3. Ion Iliescu – 1992 ………….. 61,43
  4. Mircea Geoană – 2009 ……. 49,66
  5. Adrian Năstase – 2004 ……. 48,77
  6. Ion Iliescu – 1996 ………….. 45,59
  7. Victor Ponta – 2014 ……….. 45,56
  8. Viorica Dăncilă – 2019 ……. 34,00

Top candidați PSD (după numărul de voturi)

  1. Ion Iliescu – 1990 ………… 12.232.498 de voturi
  2. Ion Iliescu – 1992 ………….. 7.393.429
  3. Ion Iliescu – 2000 ………….. 6.696.623
  4. Ion Iliescu – 1996 ………….. 5.914.579
  5. Victor Ponta – 2014 ……….. 5.264.383
  6. Mircea Geoană – 2009 ……. 5.206.747
  7. Adrian Năstase – 2004 ……. 4.881.520
  8. Viorica Dăncilă – 2019 ……. 3.340.000

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -