vineri, martie 29, 2024
AcasăMass-media"Cei trei moguli media au pus gând rău presei. Ghiţă, Andronic şi...

„Cei trei moguli media au pus gând rău presei. Ghiţă, Andronic şi Guşă, uniți în simțiri împotriva justiției, libertății presei și Occidentului”

-

Jurnalista Brînduşa Armanca publică în revista „22” un text critic (cu titlul „Realitatea TV şi jocul de-a reformularea media”), la adresa celor trei „moguli media” care s-au întâlnit recent la Belgrad, exact în momentul în care Vladimir Putin vizita capitala Serbiei. Armanca, specializată în analize pe piaţa media şi observator vechi al derapajelor jurnalistice, crede că „alianţa” Guşă-Ghiţă-Andronic este una toxică pentru imaginea presei:

  • Îndreptățiți să vorbească despre „acoperiți“, de vreme ce ei nu se mai acoperă, cei trei moguli media au pus gând rău presei, pentru a reformula, probabil, alinierile politice. Poate nu a uitat toată lumea cum s-au născut din vrajbă și interese nemărturisite Realitatea TV și RTV printr-o ruptură meșteșugită în laboratoare oculte.
  • Acum câțiva ani, Gușă spunea despre Ghiță că „pare debusolat, oscilează între isteria verbală şi pusee de minciună deşănţată“, iar Ghiță despre Gușă că „după ce au intrat în insolvenţă, Guşă şi Rareş Bogdan au dirijat un furt de 20 milioane euro din bugetul statului“ și publica un extras ANAF din dosarul de insolvență cu suma datorată de peste 84 milioane lei.
  • Uniți în simțiri împotriva justiției, libertății presei și Occidentului, Andronic și Ghiță, cercetați penal, și Gușă, amenințat cu insolvența, „au pupat Piața Endependenți“ și vor face în devălmășie fandările politice care să le asigure impunitate și ceva bănuți, fiindcă obrazul subțire cu cheltuială se ține. Iar pentru asta e nevoie de mass-media, care să sucească mințile oamenilor.

CITIŢI ŞI:

La trei zile după întâlnirea cu Ghiţă, Guşă e promovat la RTV. Dezvăluirile ziaristii.com se confirmă: au bătut palma!

Putin, Guşă, Ghiță, Andronic… E frumos la Belgrad, în ziua când românii sunt solidari cu Realitatea TV

EXCLUSIV. Guşă a negociat cu Ghiță şi Andronic un parteneriat politico-mediatic pentru partidul lui Ponta! Guşă vrea „un rol important” la prezidențiale

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. E mai mult decat dezastru. Suntem blestemati noi publicul, ca sunt cativa nehamesiti care vor sa fie magnati…Cum ar fi fost mass media daca nu se punea atata problema imbogatirii ca detinator de canale TV?…Probabil ca nici nu se pune o astfel de problema….Dar ideal ar fi fost daca televiziunea de stat ar fi fost orientata politic corect….din pacate chiar aceasta e alaturi de infractorii care-si bat joc de popor….E dureros pana la exasperare…Ne vom agata de firimiturile de libertate si normalitate, atat cat se va putea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -