vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSportCei mai bogați sportivi din ultimii 10 ani: Mayweather, Cristiano Ronaldo, Messi,...

Cei mai bogați sportivi din ultimii 10 ani: Mayweather, Cristiano Ronaldo, Messi, LeBron James, Federer. O singură femeie în Top 40: Serena Williams

-

Celebra revistă americană „Forbes” a realizat toul celor mai bine plătiți sportivi din lume în ultimii 10 ani. Topul este dominat de sportivi americani. Liderul e un boxer, dar fotbalul are două prezențe pe podium.

Pugilistul american Floyd Mayweather (42 de ani) este cel mai bine plătit sportiv al ultimilor 10 ani, cu un total de 915 milioane de dolari, dezvăluie „Forbes”. Din suma totală, Mayweather a câştigat peste 500 de milioane de dolari la meciurile cu Manny Pacquiao (2015) şi cu Conor McGregor (2017).

Locurile 2 și 3 sunt ocupate de doi fotbaliști – marile vedete ale acestui deceniu: portughezul Cristiano Ronaldo (34 de ani) – 800 de milioane de dolari, respectiv argentinianul Lionel Messi (32 de ani) – 750 de milioane de dolari.

În Top 5 mai intră un baschetbalist, americanul LeBron James (34 de ani) – 680 de milioane de dolari, și un tenismen, elvețianul Roger Federer (38 de ani) – 640 de milioane de dolari.

- Advertisement -

Top 10 este completat de patru americani (Tiger Woods, Phil Mickelson, Manny Pacquiao, Kevin Durant) și un britanic (Lewis Hamilton).

În total, în Top 10 sunt prezenți 6 sportivi nord-americani (toți din SUA), un sud-american (din Argentina) și trei europeni (din Portugalia, Elveția, Marea Britanie).

Șase sporturi intră în Top 10: boxul, fotbalul, baschetul, golful (cu câte doi sportivi), tenisul și automobilismul de Formula 1 (câte un sportiv).

- Advertisement -

Singura sportivă din Top 40 este tenismena americană Serena Williams, cu 215 milioane de dolari.

În realizarea topului au fost luate în calcul veniturile din salarii, premii, bonusuri, contracte de sponsorizare, apariţii la evenimente şi drepturi de imagine.

Campionii câștigurilor financiare în ultimii 10 ani

1. Floyd Mayweather (SUA / box) …………… 915 milioane de dolari
2. Cristiano Ronaldo (Portugalia / fotbal) ….. 800
3. Lionel Messi (Argentina / fotbal) …………. 750
4. LeBron James (SUA / baschet) …………… 680
5. Roger Federer (Elveția / tenis) …………… 640
6. Tiger Woods (SUA / golf) ………………….. 615
7. Phil Mickelson (SUA / golf) ………………… 480
8. Manny Pacquaio (SUA / box) ……………… 435
9. Kevin Durant (SUA / baschet) ……………. 425
10. Lewis Hamilton (Marea Britanie, auto) … 400

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

CFR Cluj ține România pe harta fotbalistică a Europei. Cele 19 țări care mai au echipe în competiție. Regine: Spania, Anglia, Germania

EURO 2020. Când fotbalul scoate limba la noi. România – Norvegia 1-1, cu bară, penalty ratat și gol primit în minutul 90+2

Prăbușirea unui brand național: gimnastica feminină. Locul 22 din 24 la Mondiale! „Întreaga societate românească e vinovată”, spune antrenorul Forminte

2 COMENTARII

  1. si jiji unde-i???>..oierul cu crucea ma-sii!!….nu zicea analfabetul ca ia pe coman 120 de milioane de parai???…mai e unul pe malul marii care la fel vindea pielea ursului….si-a vazut cum toti ii dau reject!!!…aleluia!!!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -