marți, martie 19, 2024
AcasăMain"Cazul Olimpia Ardelean" - prima criză serioasă în USR. O atitudine admirabilă,...

„Cazul Olimpia Ardelean” – prima criză serioasă în USR. O atitudine admirabilă, o postare impardonabilă, o excludere cu potențial exploziv

-

Mai mulți lideri ai USR, printre care 4 senatori, 7 deputați, un europarlamentar, 9 șefi de filiale județene și zeci de consilieri locali au publicat un apel ultimativ la adresa „echipei Barna”, cea care conduce partidul. Semnatarii apelului au 6 solicitări concrete, începând cu cea de „anulare a sancțiunii disproporționate aplicate Olimpiei Ardelean”.

Iureșul în USR a început după decizia adoptată în noaptea de miercuri spre joi, de excludere din partid a Olimpiei Ardelean, membru al Biroului Județean Ilfov.

„A fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației județene”, a fost „o execuție politică”, strigă semnatarii apelului.

„Nu a fost exclusă pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la inițiativa «Fără Penali», ci ca urmare a reclamațiilor făcute de 15 colegi «pentru jigniri și pentru o poziție publică ce a afectat imaginea USR în ultima campanie», a precizat USR pe Facebook.

- Advertisement -

Președintele USR, ​Dan Barna, menționează că Olimpia Ardelean a fost exclusă din partid ca urmare a unor sesizări legate „de injurii, de jigniri”, și nu pentru că a reclamat nereguli la semnăturile strânse pentru inițiativa „Fără penali”. El a precizat că „e normal să fie nemulțumiri” față de decizie, însă în partid „trebuie să avem niște limite”.

Ce a făcut, de fapt, Olimpia Ardelean

Cele 15 reclamații invocate de conducerea USR se referă la o ședință a filialei Ilfov, în care Olimpia Ardelean și-ar fi înjurat colegii că nu au votat excluderea din partid a președintelui USR Buftea. Cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale, acesta montase bannere electorale fără autorizație, acuzase Primăria Buftea că le-a furat (când i le-a dat jos) și își mințise colegii de partid că bannerele au fost amplasate legal.

„S-a refuzat excluderea. S-au propus mai multe sancțiuni, care au picat. M-am enervat foarte tare. I-am înjurat, se hlizeau pe acolo și le-am spus: «Votați în pizdele mamilor voastre!». Omul a fost sancționat pentru trei luni, doar după ce am făcut scandal”, a explicat Olimpia Ardelean pentru Vice.com.

- Advertisement -

În seara acelei zile, Olimpia Ardelean a relatat pe Facebook întâmplarea cu șeful de la USR Buftea. Clocotind de furie, l-a atacat pe președintele partidului, Dan Barna, chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, la care șeful USR era candidat și spera să intre în turul 2.

„Și eu duminică ar trebui să votez USR? Când știu că Barna a făcut la fel cu semnăturile false de la «Fără penali» cumpărate printr-o firmă de promoteri de USR (vreo 20.000 la număr, din alea un milion) pe care angajatul lui din secretariatul general, Ciprian Necula, voia să le trimită la primării? De a trebuit să fac super-scandal la sediul USR? Și Barna a minimizat totul, încercând să dea vina pe mine, că am o vendetă personală”.

O asemenea postare, înainte de alegeri, este impardonabilă. Deși pe fond avea dreptate, iar atitudinea ei anterioară a fost admirabilă, Olimpia Ardelean a apelat la un mijloc nepermis de a-și striga dreptatea: l-a atacat frontal pe candidatul partidului, într-un moment nepotrivit, ridicând îndoieli în privința acestuia.

După mai puțin de o zi, Olimpia Ardelean și-a șters postarea, dar a republicat-o imediat după alegerile în care Dan Barna s-a clasat pe locul 3.

Scena excluderii

Miercuri, 11 decembrie, președintele Dan Barna a pus pe ordinea de zi a Biroului Național Permanent excluderea a 6 membri care au avut poziții critice la adresa partidului. Doar doi au ajuns să fie „judecați”: Vișinel Bălan (membru USR Giurgiu) și Olimpia Ardelean (vicepreședinte USR Ilfov).

Olimpia Ardelean a fost singura exclusă, după ce lui Vișinel Bălan i s-a făcut rău și a ajuns cu Salvarea la spital.

Joi, 12 decembrie, mai mulți membri ai USR au protestat împotriva deciziei Biroului Permanent, în fața sediului partidului, cu foi A4 pe care scria #vavedem, folosit de obicei împotriva PSD.

Printre semnatarii apelului anti-Barna

  • 4 senatori: Mihai Goțiu (Cluj), Vlad Alexandrescu (București), Florina Presadă (București), Cristian Ghica (București)
  • 7 deputați: Stelian Ion (Constanța), Cristian Seidler (București), Adrian Prisnel (Dolj), Tudor Benga (Brașov), Silviu Dehelean (Bihor), Mihai Botez (Vaslui), Dan Rădulescu (Prahova)
  • 1 europarlamentar: Nicolae Ștefănuță
  • 9 președinți de filiale județene – Botoșani, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Ilfov, Satu Mare, Sălaj, Vaslui.

Apel către Biroul Național al USR

„Biroul Național al USR a exclus din partid, în ședința de miercuri, 11 decembrie, după trei ore de dezbateri, un membru al Biroului Județean Ilfov, pentru o postare pe Facebook.

Pe ordinea de zi, stabilită de președintele Dan Barna, se aflau sesizări la adresa a 6 membri USR, toți cu poziții critice față de diferite decizii ale conducerii partidului.

Audierile s-au oprit la cel de-al doilea membru cercetat, în jurul orei 24, când o parte dintre membrii Biroului Național părăsiseră sala, iar acesta și-a pierdut cunoștința.

Colega noastră Olimpia Ardelean, membru al Biroului Județean Ilfov, a fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației județene.

De fapt, un avertizor de integritate a fost exclus din USR pentru că și-a făcut treaba, pentru că deranjează.

Motivarea majorității de 13 care a votat excluderea în Biroul Național a fost că postarea Olimpiei Ardelean a adus prejudicii de imagine partidului și astfel s-au pierdut voturi în campania de prezidențiale, prejudiciu de altfel nedovedit ci calificat ca fiind «potențial».

Genul acesta de execuții politice nu au nimic de-a face cu valorile USR iar noi, subsemnații, nu tolerăm așa ceva.

Prin ceea ce s-a întâmplat aseară, USR a pierdut masiv într-un aspect esențial al lui: libertatea de exprimare și respectul pentru dreptul la opinie al membrilor.

Noi, semnatarii acestui apel, considerăm că avem o responsabilitate față de cetățeni să semnalăm derapajele din USR și să apărăm membrii, când drepturile lor nu sunt respectate.

Ne-am asumat în fața electoratului că vom fi un altfel de partid și ne vom ține această promisiune.

Mai mulți colegi și-au anunțat astăzi demisia din USR în urma celor întâmplate. Excluderile nedemocratice sunt cu adevărat un motiv temeinic de dezamăgire.

Îi îndemnăm însă pe membrii USR care nu sunt de acord cu echipa Barna să rămână în partid și să îl facă mai democratic.

Un partid care își propune să salveze România nu va reuși asta pedepsind exprimarea legitimă a opiniei, pentru a face pe plac oricărui șef ar fi vremelnic la conducerea sa.

Este un moment greu pentru USR, dar unul propice pentru a arăta cetățenilor României că nu toate partidele sunt la fel. Vom reuși asta doar cu dezbateri democratice și consistente în interiorul USR, nu cu excluderi ale persoanelor incomode conducerii.

Avem un întreg an de campanii și alegeri în fața noastră, în care nu va fi vorba despre noi, ci despre cum salvăm România din criza în care se află.

USR trebuie să revină la construcție, nu să se îndrepte spre demolare.

Avem o responsabilitate față de membri și față de România să dăm o alternativă credibilă pentru guvernarea la nivel local și național.

În perioada următoare vom veni cu acțiuni concrete, care să întoarcă partidul din drumul răfuielilor politice spre nevoile cetățenilor, care așteaptă de la noi politici publice și rezultate electorale.

Solicităm Echipei Barna:

1. Să includă pe ordinea de zi a proximei ședințe de Birou Național USR și să adopte o decizie de anulare a sancțiunii disproporționate aplicate Olimpiei Ardelean (vezi cazul Sergiu Moroianu și decizia CNArb nr.1/17CNARB003 din data de 11.03.2019 prin care, pentru acuzațiile publice de soroșism la adresa întregului partid și de cheltuire discreționară și ilegală a unor sume de bani în timpul campaniei electorale, urmată de preluarea largă a acestor acuzații de către mass-media, membrul USR nu a fost sancționat, considerându-se că excluderea este o sancțiune disproporționată față de faptă);

2. Să explice refuzul repetat de a include pe ordinea de zi a ședințelor Biroului Național USR discutarea sesizărilor cu privire la membri ai echipei Barna;

3. Să includă pe ordinea de zi a ședințelor viitoare ale Biroului Național USR, începând cu proxima, dezbateri ale sesizărilor în funcție de gravitatea faptelor reclamate, nu a apartenenței persoanelor reclamate la diverse grupări din partid;

4. Să dezavueze comparația făcută de un membru al Biroului National USR (BN) între membrii USR observatori la ședințele BN și membrii mișcărilor fasciste;

5. Să înceteze hărțuirea membrilor USR critici la adresa echipei Barna;

6. Să promoveze în interiorul partidului un climat de încredere bazat pe profesionalism, predictibilitate și asumarea răspunderii politice, nu de vendetă față de vocile critice interne.”

Semnatari:

1. Dumitru Dobrev – membru Biroul Național USR
2. Teodora Stoian – membru Biroul Național USR
3. Cristian Seidler – deputat USR București, membru Biroul Național USR
4. Tudor Benga – deputat USR Brașov, membru Biroul Național USR
5. Nicolae Ștefănuță – europarlamentar USR, membru Biroul Național USR
6. Andrei Macsut – membru Biroul Național USR
7. Stelian Ion – deputat USR Constanța, membru Biroul Național USR
8. Ana Ciceală – consilier general USR PMB, membru Biroul Național USR
9. Mihai Goțiu – senator USR Cluj, membru Biroul Național USR
10. Adrian Prisnel – deputat USR Dolj, Președinte filiala Județeană USR Dolj
11. Vlad Alexandrescu – senator USR București
12. Radu Crețu – Președinte filiala Județeană USR Satu Mare
13. Remus Negoi – Președinte filiala Județeană USR Constanța
14. Bogdan Stroe – Președinte filiala USR Sector 3 București
15. Ioan Anghel – Președinte filiala USR Sebeș
16. Ciprian Dobra – Vicepreședinte filiala USR Sebeș
17. Andrei Dranca – Președinte filiala Județeană Botoșani
18. Mihai Botez – deputat USR Vaslui, Președinte filială Județeană USR Vaslui
19. Florina Presadă – senator USR București, membru în Biroul Municipal București
20. Silviu Dehelean, deputat USR Oradea
21. Manuela Mureșan – consilier local USR, membru în Biroul Municipal București
22. Ana Galbenu – consilier local USR, membru USR sector 3
23. Ilinca Macarie – consilier local USR, membru USR sector 1
24. Mircea Galbenu – consilier local USR, membru în Biroul local USR Sector 3
25. Marius Gheorghe – Președinte filiala USR Sector 4 București
26. Cristian Ghica – senator USR București
27. Eduard Cîrceag – membru Birou Județean filiala USR Dolj
28. Gabriel Ionică – Președinte filiala USR Râmnicu Sărat
29. Andrei Gudu – membru Biroul Municipal USR București
30. Daian Cutu – Președinte filiala USR Huedin
31. Cosmin Stoenoiu – Vicepreședinte filiala USR Cluj
32. Vlad Teohari – membru Birou Filiala Diaspora
33. Sebesi Arpad – Vicepreședinte filiala USR Cluj-Napoca
34. Andreea Świderska (Purenciu) – membru Birou local filiala Diaspora
35. Szillard Dulanyi – Președinte filiala USR Covasna
36. Rareș Benga – membru Birou local filiala Diaspora
37. Ferenc Istvan Kabai – Președinte filiala Nușfalău
38. Pițigoi Ovidiu Anton- președinte USR Bragadiru-Ilfov, membru Biroul Județean USR Ilfov
39. Cynthia Paun – membru Biroul local USR Popesti-Leordeni
40. Andrei Nistor – Președinte Biroul Județean Ilfov
41. Ionut Alexandru Dinu – Președinte USR Dragomirești Vale, membru Biroul Județean USR Ilfov
42. Alexandru Bot – membru Birou Județean filiala USR Cluj
43. Adrian Stroe – membru Biroul local Sector 3 București, membru Biroul Municipal București
44. Carmen Turcanu – Vicepreședinte Biroul Județean USR Cluj
45. Cosmin Copaescu – Președinte filiala USR Pantelimon
46. Alina Lupuleț – membru Biroul Local filiala USR Popești Leordeni
47. Cătălin Sălăgean – Președinte filiala Județeană Cluj
48. Bogdan Păun- membru Birou local filiala USR Pantelimon
49. Cosmin Cristian Viașu – Președinte filiala Județeană USR Sălaj
50. Tudor Hofner – membru fondator filiala USR Sighișoara
51. Andreea Talmazan – membru USR sector 3
52. Andrei Zisu – membru USR Diaspora
53. Ioana Novac – membru USR sector 3, membru fondator USB
54. Valentin Bicu – membru USR sector 3
55. Ruxandra Diaconu – membru USR Dolj
56. Cristian Dragnea – membru USR Diaspora
57. Teo Manea – membru USR Diaspora
58. Raluca Stoenoiu – membru USR Cluj
59. Flavia Dobrescu – membru USR Tineret Brașov
60. Vlad Zaha – membru USR Tineret Oradea
61. Raul Vasile – membru USR Tineret Sector 3
62. Carmen Simion – membru USR sector 3
63. Oana Poenaru – membru USR sector 3
64. Radu Ghelmez – membru USR Cluj
65. Marius Ghincea – membru USR Diaspora
66. Ioana Grozav – membru USR Diaspora
67. Iosif Prodan – membru USR Mogoșoaia
68. Răzvan Andrei Patriche – membru USR Iași
69. Christina Niculescu – membru USR sector 5
70. Radu Bada Mariș – membru USR Cluj
71. Silviu-Ivan Nunvailer – membru USR Brașov
72. Cosmin Marin – membru USR Sector 3
73. Mihai-Gabriel Costea – membru USR Iași
74. Razvan Pauta Moșoiu – membru USR Bihor
75. Mihai Chereji – membru USR Diaspora
76. Bogdan Zăbavă – membru USR Sector 5
77. Radu Buda Mariș – membru USR Cluj
78. Nicolae-Valentin Rusu – membru USR Vaslui
79. Luminița Corneanu – membru USR Dolj
80. Adrian Rădulescu – membru USR Sector 6
81. Andrei Ivan – membru USR Sector 3
82. Silviu Istrate – membru USR Sector 6
83. Adrian Sandu – membru USR Sector 3
84. Alexandru Sava – membru USR Sector 3
85. Leonard Stoica – membru fondator USR Diaspora
86. Fodor Catalin – membru USR Brașov
87. Florin Cobzac – membru USR sector 1
88. Maria Ouadah (Mia Coros) – membru USR Diaspora
89. Gabriel Munteanu – membru USR Brașov
90. Mihaela Scânteie – membru USR Brașov
91. Rareș Moșneanu – membru USR Diaspora
92. Christian Schuster – membru USR Cluj
93. Adrian Sabău – membru USR Brașov
94. Florin Cocargeanu – vicepreședinte USR Constanța
95. Silvia Gabriela Chiriac – membru USR Măgurele
96. Cecilia Angheluta Bârsan – membru filiala USR Popești Leordeni
97. Mihaela Ivan – membru USR Sector 3
98. Andrei Lăzărescu – membru USR Sighisoara
99. Andrei Stan – membru USR Sector 3
100. Cristiana Palmeș – membru USR Sector 3
101. Catalin Ghiță – membru USR Balotești
102. Iuliana Stan – membru USR Sector 3
103. Emil Ștefănescu – membru USR Sector 3
104. Modoran Silviu – membru Popesti Leordeni
105. Horeanu Alexandru- membru Popesti-Leordeni
106. Maria Diaconu – membru USR Sector 3
107. Alexandru Petre – membru USR Sector 3
108. Sorin Pavel – membru USR Sector 1
109. Denis Nedeloiu – membru USR Sector 3
110. Anișoara Ghiță – membru filiala USR Bragadiru
111. Lucuțar Ionut- membru filiala USR Pantelimon
112. Andreea Malanca- membru filiala USR Pantelimon
113. Gabriel Pavel- membru filiala USR Pantelimon
114. Theodor Gănescu – membru filiala USR Pantelimon
115. Simona Theodoropol -membru filiala USR Sector 3
116. Eduard Răducanu – membru filiala USR Corbeanca
117. Gianina Costea – membru filiala USR Voluntari
118. Adrian Țogoe – membru USR Târgu Jiu
119. Claudia Andrei – USR Sector 2
120. Dragoș Neamu – USR Diaspora
121. Dan Alexandru – USR Cluj
122. Oltean Sergiu – USR Cluj
123. Vlad Cristian – USR Cluj
124. Anca Mănăila – Vicepresedinte filiala locala USR Constanta
125. Mirela Garip – membru in Biroul Local Constanta
126. Cerasela Badea – USR Constanta
127. Dan Radulescu – deputat USR Prahova
128. Christian Schuster – USR Cluj
129. Mihai Ochiuleț – USR Constanta
130. Alin Amititeloaie – Membru suspendat, USR Deva
131. Dumitru Caragheorge – Presedinte filiala locala USR Constanta
132. Klein Raluca – membru filiala Deva
133. Adrian Moldovan – Președinte USR Deva executat
134. Alex Burdușel – membru USR Sector 6
135. Dan Loghin- membru USR Tg. Frumos, Iași
136. Cristian Lucuțar – vicepreședinte Birou Județean USR Iași
137. Florentina Tănasă – Membru USR Sector 3
138. Ioan Miloș – membru fondator USB
139. Tibi Nicolae – Membru fondator USR Valcea
140. as – Membru USR S4
141. Roxana Abrudean – Vicepreședinte USR Sebeș
142. Irinel Lupu – Membru USR Sebeș
143. Bogdan Ion – U Diaspora
144. Mocanu Marius – membru USR Sector 6
145. Narcis George Matache – Membru USR Dimitrie Cantemir
146. Ionescu Claudiu- membru USR Deva
147. Claudia Postelnicescu – membru USR Balotești
148. Dragomir Andrei – membru USR Sector 1
149. Adrian Papi, membru USR Sector 6
150. Gabriela Marin – USR Sector 1
151. Szitar Lucia – membru filiala Deva
152. Alexe Daniel – Membru USR Diaspora
153. Alexandru Neaga – Membru USR Sebeș
154. Radu Rovin – membru USR S1
155. Călin Goia – Presedinte Filiala Trenzea
156. Pop Andreea – vicepresedinte Filiala Salaj
157. George Dumitru – Membru USR Diaspora
158. Bogdan Trofin – membru USR S1
159. Bălan George – membru USR Botosani
160. Daniel Dumitru – membru USR Constanta
161. Marian Dan Lupse – Presedinte Filiala Meseseni de Sus
162. Laurențiu Reghină – Membru USR Sector 3
163. Iulia Dragoș – Membru USR Zalau
164. Bogdan Tobă – USR Buftea
165. Simona Economu – USR diaspora
166. Constantin Colonescu – membru USR Diaspora
167. Adrian Coman, USR Diaspora
168. Iulian Țabără – membru USR Iași
169. Geanni Neacșu – membru USR Craiova
170. Bogdan Jitea – membru filiala USR Sector 3
171. Vreju Marius, membru USR Calafat
172. Bogdan Mihăiță Moroșanu, USR Diaspora
173. Ana Chivu, USR Diaspora
174. Alecsandru Bregariu, USR Diaspora
175. Christian Ursu, USR Diaspora
176. Corina Haita-Falah, USR Diaspora
177. Andrei Truta, USR Diaspora
178. Ioana Gosman – membru USR Diaspora
179. Bogdan Biriș – membru USR Bihor
180. Cristina Săracu – membru USR Timisoara
181. Ciprian Mandici – membru Biroul Municipal Bucuresti
182. Irina Blaj, USR Diaspora
183. Lorand Gabos Szoverdi – membru USR Cluj
184. Dan Cazacu, USR Diaspora
185. Sebastian Dumitrescu, USR Diaspora
186. Andrea Agoston, USR Alba
187. Raluca Ilinca, USR Diaspora
188. Apostu Andreea, USR sector 4
189. Flavia Velicu, USR sector 3
190. Ioana Onode – Membru filiala USR Diaspora
191. Antuanela Moraru Fink (Nisulescu), USR Diaspora
192. Octavian Cucută, USR Diaspora
193. Ionuț Adrian Badea, USR Sector 3
194. Șomîc Daniel Ștefan USR CALAFAT
195. Monica Tobescu, USR Sector 1
196. Corodescu Mădălin, USR Mangalia
197. Mihaela Murgoci, USR Giurgiu
198. Gilda Lazăr, USR Constanța
199. Ioana Cucoș – membru filiala județeană USR Ilfov
200. Nicoară Daria-maria, membru USR Cluj-Napoca
201. Cînda Florin, vicepreședinte USR Deva
202. Radu Maria Magdalena- membru Biroul Judetean Valcea
203. Mihai Barbul – membru USR CLUJ
204. Adrian Ionita – USR Diaspora
205. Svetlana Pomorisat – USR Diaspora
206. Cristian Sarpe – membru USR Diaspora
207. Alexandru Strezoiu, USR Diaspora, membru.
208. Stefan Nastasescu – membru USR Rm. Valcea
209. Octav Sim – membru USR Oradea
210. Bud Adrian – membru USR Satu Mare
211. Turita Gabriel
212. Sînziana Tacalau – membru USR din 2016 – filiala USR Corbeanca
213. Robert Stegaru, membru USR Diaspora
214. Oana Hortenzia Kuzman – membru USR Diaspora
215. Constantin Andrei – membru USR filiala Iasi
216. Claudia Andrei – membru USR S3
217. Lucian Brad – membru Usr Diaspora.
218. Florin Popa – membru USR Diaspora
219. Cristina Codarcea, membru USR diaspora
220. Cosmin Albăstroiu, membru USR Sector 1
221. Mădălin Cristea – membru USR Constanta
222. Andrei Purcarea, vicepreședinte USR Teleorman
223. Alecsandru Bregariu – membru USR Diaspora
224. George Olteanu – USR sector 2
225. Maria Voinea – membru USR sector 4
226. Bogatu Mirela Dorina , membru USR Galati
227. Dragan Razvan – membru USR diaspora
228. Daniel Bazac – USR Popesti Leordeni
229. Andrei Enescu, membru USR Sector 1
230. Diana Elena Dumitru – USR Domnești
231. Ina Georgescu, membru USR Diaspora
232. Florentina Tănasă, membru USR Sector 3
233. Paul Panaitescu, membru USR Cluj
234. Rîpan Lucian, membru USR Iași
235. Marius Gheorghiu, USR Constanța
236. Ioan Laszlo – membru filiala Deva
237. Corina Mosor, filiala Târgu Neamț
238. Beldiman Doru Iulius, filiala Târgu Neamț
239. Penciuc Crina Laura, membru USR Constanta
240. Adrian Lica, membru USR Sector 3
241. Corneliu Moisei, membru USR Sector 3
242. Carmen Boloșteanu
243. Lupse Andrada Corina, membru CLA USR Targu Mures
244. Nicoleta Vasioiu,membru USR Targu Mure
245. Rodica Sasu – membru filiala Deva
246. Rodica Podelean – membru filiala Deva
247. Gima Stelica, membru filiala USR CONSTANȚA
248. Florin Slavoia, membru USR Bihor
249. Khalid Muasher – Membru filiala Diaspora
250. Tiberiu Iulian Maxim-membru filiala Botosani
251. Bud Adrian, USR Satu Mare
252. Daniela Corcodel membru USR Mogosoaia-Ilfov
253. Dumitru-Giani Apostol – membru Biroul Local Filiala Sector 4
254. Roman Andrei-Dan – Membru USR filiala Deva
255. Takacs Zoltan- Vicepreședinte USR Sălaj
256. Alexandru Strezoiu – membru, USR Diaspora
257. Cislariu Marius
258. Kalman Daniel – Vicepreședinte Biroul Județean Satu Mare
259. Ciorvași Matei Adrian USR Sancraiu de Mures
260. Scutaru Dan Alexandru – USR Cluj-Tiu Daiana Nicoleta USR Constanța
261. Andrei Catalin Marcel Membru USR filiala Botosani
262. Ioan Barsan – USR Sighisoara
263. Lazar Gilda- USR eConstanța
264. Sauciuc Gheorghe – membru fondator USR Neamt
265. Andrei Toxin – membru USR Navodari
266. Izabela Diaconu –
267. Marius Udrea-presedinte USR Techirghiol
268. Ciobotaru George Stefan membru USR Diaspora
269. Cristina Codarcea- membru USR Diaspora
270. Cristian Constantinescu USR Filiala S3
271. Patricia Constantinescu FiLiala S3
272. Camelia Avramescu S3
273. Laurentiu Reghina S3
274. Bulc Daniel, USR Navodari
275. Tănase Gabriel, USR Năvodari
276. Pintilie Alin-Sorin, USR ROMAN
277. Angela Podină – filiala Târgu Mureș
278. Bratu Podină – filiala Târgu Mureș
279. Hriban Sebastian, președinte suspendat filiala USR Bacau
280. Dan Farcas USR S6
281. Ionica Stanculete, membru filiala Diaspora
282. Mihai Sebastian, USR Constanța
283. Raluca Vlasceanu, USR S5
284. Sorin Marinescu – membru USR S4
285. Andreea Ticu – membru USR S4
286. Iancu Vlad – membru USR S4
287. Claudiu Ionas – membru USR S4
288. Mihnea Dobre – membru BFL USR S4
289. Matei Tugui – membru USR S4
290. Ovidiu Breazu – membru USR S4
291. Balasa-Dan Cristian – membru filiala USR Navodari
292. Magda Toreanik – Membru USR Diaspora
293. Crina Prodan filiala Sect 3
294. Maria Magdalena Radu- membru Biroul Județean USR Valcea
295. Arnold Olah-USR Diaspora
296. Marius Voicu – membru USR S6
297. Cristian Săvulescu – membru USR Constanța
298. Constantin Andrei – membru USR Iasi
299. Ovidiu Stoian – USR Piatra Neamt
300. Bogdan Pîrtoacă – membru USR S5
301. Stefan Alixandrica, membru USR Diaspora
302. Cosmin Manolescu, membru USR S3
303. Cătălin Cacovean – Vicepreședinte BJ Alba
304. Cosmin Matei – membru USR Jucu
305. Silviu Carligeanu – membru USR Bacau
306. Mihai Ghebaur membru USR Ilfov
307. Codrin-Alexandru Grăjdeanu, membru USR Diaspora
308. Ioan Simion, membru USR Diaspora
309. Ioana-Luiza Stângaciu – membru USR Sector 4
310. Jura Serin, membru USR Petrila
311. Anca Lupu, membru USR Iasi
312. Tudor Stoian, USR Sector 3
313. Mirca Dorin, Vicepresedinte USR Sebes
314. Adrian David, membru USR Deva
315. Adrian Nicsan membru USR Mogoșoaia
316. Timofte Loredana Florentina – membru USR Constanta
317. Mihaela Musan – membra USR Brasov
318. Ovidiu Alex. Zachia USR Hărman, BV
319. Simona Dumitrescu – membru USR Pantelimon
320. Andrada Dordea, Membru USR Constanta
321. Emanuel Popescu, membru USR Mangalia
322. Alexandru Bot – membru Birou Judetean USR Cluj
323. Dan Rădulescu, deputat, membru fondator filiala Prahova
324. Anghel Constantin Membru USR Constanta
325. Monica Chifor, membru USR Cluj
326. Cocea Radu – Nicolae, membru USR Sector 1
327. Elena Musca- USR Cluj
328. Cosmin Voicu – USR Diaspora
329. Dulanyi Balogh Szidonia – USR Sfântu Gheorghe
330. Adrian Circiumaru filiala corabia Olt
331. Bucur Paul – USR Cluj
332. Marius Marin, USR Bragadiru
333. Cristiana Popescu-USR Constanța
334. Costache Andrei-Alexandru, USR S4
335. Babuș Cezar membru Pantelimon
336. Radu Sarbu – USR Domnesti Ilfov
337. Ionescu Ionut – membru USR Constanța
338. Malanca Andreea – USR Pantelimon
339. Corina Miklos USR Constanta
340. Călinescu Marius, USR Bragadiru
341. Andrei Călugăr – Președinte filiala USR Sighișoara
342. Andrei Chirosca – membru USR Sector 4
343. Maria Țancu – membru USR Sector 4
344. Elena Iancu – membru USR Sector 4
345. Bogdan Guță – membru USR Sector 4
346. Gabriel Stelu Nicolescu – membru USR Sector 4
347. Florina Mantescu – membru USR Sector 4
348. Ionela Bucur – membru USR Diaspora
349. Tony Bucur – membru USR Diaspora
350. Eduard Todireanu – membru USR diaspora
351. Maria Cristina Boşoteanu – vicepreşedinte Fil. Judeteană USR Dolj
352. Florin Chereji – membru USR Cluj
353. Victor Ungureanu, membru USR Cisnădie
354. Mihaita Lepadatu Presedinte Filiala Judeteana USR Vrancea
355. Stefan-Liviu Ene – membru USR S5
356. Marian Sorin – USR Cluj
357. Baloo Adi – USR Cluj
358. Aurel Ros – USR Cluj
359. Geo Câmpian – USR Cluj
360. Alin Pop – USR Cluj
361. Bogdan Petruțiu – USR Cluj
362. Amalia Mesaros – USR Cluj
363. Cristian Preoteasa Maier – USR Maramureș
364. Amalia Mesaros – USR Cluj
365. Cătălin Diaconu – USR Tg-Jiu
366. Cosmin Manole – consilier local, Vicepreședinte Biroul local sector 6
367. George Lazariu – membru S1
368. Raluca Lazariu – membru S1
369. Andreea Alexandra Lisita – membru USR Ploiești
370. Marius Florin Stefan membru USR diaspora
371. Iulia Lupașcu – membru USR Diaspora
372. Valentin Rotaru – membru USR sector 3
373. Sebastian Dumitrescu – membru USR Diaspora
374. Dragos Lucian Ivan – membru USR Ploiesti
375. Enache Alina, membru USR Șelimbăr
376. Teodora Alina Șinculeț – membru USR Caraș Severin
377. Gota Adrian Cristian – membru BJ Iasi
378. Andrei Chirosca – membru USR Sector 4
379. Maria Țancu – membru USR Sector 4
380. Elena Iancu – membru USR Sector 4
381. Bogdan Guță – membru USR Sector 4
382. Gabriel Stelu Nicolescu – membru USR Sector 4
383. Florina Mantescu – membru USR Sector 4
384. Harsan Liliana USR Sector 6
385. Harsan Marius USR Sector 6
386. George Dircă – senator USR Galați
387. Victor Ungureanu – membru filiala USR Cisnadie
388. Florian-Alexandru Iordache – membru filiala filiala USR Diaspora
389. Andrei Minescu – USR Sector 6
390. Ovidiu Răzvan – Vicepreședinte USR Cluj
391. Florin Burlan – membru BFL USR Sector 4
392. Corina Ghinutuiala – membru USR Argeș
393. Andreea Ionescu, președinte filiala Câmpulung,
394. Sorin Rădulescu, membru USR Pitești
395. Magda Rădulescu, membru USR Pitești
396. Viorel Dalu – membru USR Pitești
397. Dragos Mihai Tănase – membru USR Mioveni.
398. Stoica Marian-Alexandru – membru Birou Local USR Sector 6
399. Cristian Stamate – Președinte filiala USR Măgurele
400. Alexandru Iacoban – Președinte filiala USR Mogoșoaia
401. Bogdan Grădinaru – membru USR Balotești
402. Adrian Nicsan – membru USR Mogoșoaia
403. Lucian Miulescu – membru USR Mogoșoaia
404. Bogdan Mihalcea – membru USR Bragadiru
405. Mircea Anton – Președinte filiala USR Berceni
406. Daniel Anton – Vicepreședinte filiala USR Berceni
407. Ionuț Florian Drăgoi USR – membru USR Diaspora
408. Andrei Tudor, USR Diaspora
409. Horatiu Hatos, membru exclus, USR Campia Turzii
410. Corina Ghintuiala – membru USR Ilfov
411. Barbu Mihai – Vicepreședinte Filiala USR Mioveni.
412. Bogdan Barbu Soare – membru Filiala USR Mioveni
413. Cristian Mihai Munteanu, consilier general, membru USR Sector 6
414. Stelian Ene – consilier local, membru al Biroului Municipal București
415. Norbert Kolozsvari, USR Baia Mare
416. Ghica Bogdan – membru USR Sector 4
417. Valentin Chiriac – membru USR Tirgu-Jiu
418. Mihai Dragan – membru USR Diaspora
419. Loreta Andrei – membru BL USR Pantelimon
420. Mihnea Andrei – membru BL USR Pantelimon
421. Sorin Ceacâr – consilier Sectorul 4
422. Arsu Alin Ionuț – deputat, membru BM
423. Abdurefi Semiran – Presedinte filiala USR Mangalia
424. Radu Samson – membru filiala USR Neamț
425. Balan Ionescu Daniela – membru USR sector 6
426. Dan Alexandru – Vicepreședinte USR Slatina
427. Alexandru Cristian Surcel, membru USR Sector 5
428. Adrian Nistor, membru nou Târgu Neamț
429. Dinca Alexandru – membru USR Tg Jiu
430. Mirăuță Ioan -membru BL USR Deva
431. Râmnicianu Vlad Stefan – USR sector 6
432. Râmnicianu Madalina -USR sector 6
433. Paicu Cristina – Președinte Filiala USR Făgăraș
434. Paicu Florin – membru USR Beclean
435. Eugenia Viorica Bogatu – membru USR diaspora
436. Florin Coros – USR Cluj
437. Eusebiu Tyra – USR Cluj
438. Mihai Alin Cojocnean – USR Cluj
439. Pop Gabriela – USR Cluj
440. Cosmin Adrian Matei – USR Cluj
441. Radu Boloveschi – USR Cluj
442. Cosmin Teodor Sabou – USR Cluj
443. Vasile Roman – USR Cluj
444. Lucian Tomoioagă – USR Cluj
445. Mihai Vădan – USR Cluj
446. Bogdan Rad – Preledinte filiala USR Vrani
447. Dan Voicila – membru filiala USR Balotești
448. Sorin Staicu – membru Biroul local USR Sector 5
449. Dan Colceag – membru USR sector 6
450. Magda Baltatu – membru USR sector 6
451. Podar Răzvan Nicolae – membru USR Ocna Mureș
452. Iasemin Agi-Murat, președinte USR Medgidia
453. Gheorghe Daniel – membru USR Braila
454. Alina Valea – membru USR Diaspora
455. Diana-Gabriela Oprea – membru USR Diaspora
456. Radu Popa – membru USR Diaspora
457. George Badila – preşedinte USR Adamclisi
459. 458. Dana Sommer, membru USR SECTOR 1
460. Tudor Corches -membru USR Diaspora
461. Giulescu Florin membru USR sect. 5
462. Tamas Dorin, membru USR Diaspora.
463. Adriana Dinu membru USR Diaspora
464. Isabella Iordan, membru USR Diaspora
465. Zamfir Daniel, membru USR Balotesti
466. Theodor Radu – Membru USR Diaspora
467. Elena-Adriana Bordeianu – USR Constanța
468. Constantin Mâțu – membru USR – S1
469. Adriana Teodorescu – membru USR Târgu-Jiu, județul Gorj
470. Gavrus Tiberiu-USR Satu Mare
471. Bigan Stelian – președinte Filiala locală Giurgiu
472. Catalin Olteanu – USR Sector 1
473. Luis Barcan – USR Roman, Neamț
474. Filip Ciortuz, USR Sector 1
475. Preda Adrian- membru USR Constanta
476. Taloș Ioan, USR Cluj
477. Andrei Ludosan, USR Diaspora
478. Ovidiu Pacuretu – membru USR Sector 6
479. Pupeza Lucian, USR Cluj
480. Zbranca Vladimir, USR Cluj
481. Roxana Postaru – USR Bucuresti sectorul 1
482. Camelia Loghin – USR Tg. Frumos, judeţ Iași
483. Gina Dragan – membru filiala USR Sector 5
484. Anda Simoc – membru filiala USR S1
485. Fisca Romulus – Președinte filiala USR Brezoi
486. Stefan Nicolae-Aurel Membru USR Diaspora
487. Ionuţ Florian Drogi Membru USR Diaspora
488. Moșneagu Mihai Alexandru Membru USR Constanta
489. Grigore Burloiu, membru USR sector 1
490. Marius Ovidiu Criste – membru filiala USR Cluj Napoca
491. Dragomir Bogdan – USR S6
492. Ionuț Almășan, USR Cluj
493. Samata Dumitru – membru Usr Constanta
494. Cebuc Floricel Constantin – USR Tg-Jiu
495. Albert Ivanov – Biroul Filialei Diaspora
496. Lucia Buruciuc – membru sector 1
497. Florin Crap, membru USR Brasov
498. Adrian Bardan – membru filiala Diaspora
499. George Iortoman- , membru filiala Piatra Neamt
500. Miclaus Ioana – membru filiala Judeteana Botosani
501. Popa Iulian – membru filiala Târgu Neamt
502. Stoica Ionel – membru filiala Târgu Neamt
503. Jan Erik Cardon – Presedinte filiala USR Corbeanca
504. Andra Laszlo – Vicepreşedinte USRP BL Corbeanca
505. Dan Laszlo – membu filiala USR Corbeanca
506. George Antoh – membru filiala Biroul local USR Corbeanca
507. Sebastian Lupu -membru filiala USR Corbeanca
508. Vadim Baltag – membru filiala USR Corbeanca
509. Bogdan Spiridon – membru Biroul local USR Corbeanca
510. Rita-Iulia Tamas – membru USR
511. Mugur Burcescu, vicepresedinte USR Giurgiu
512. Cosmin Radu Aldea, membru, USR Sector 3
513. Fage Dacian – ,membru USR filiala Satu-Mare
514. Diana Elena Căruţaşu – membru filiala USR Sector 3
515. Bica Doru Nicolae- membru filiala USR Sector 2

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. Treaba e ca abia acum domnita asta care se detoneaza de nebuna trebuia sa fie exclusa, dupa scandalul pe care l-a provocat in partid. Pana sa fiti un ”alt fel de partid”, fiti un partid, ca pana una, alta, sunteti o adunatura ce reactioneaza total imatur, si care-si dinamiteaza singura sansele in alegerile urmatoare. Inainte cu doua zile de alegeri, nu iesi tu sa ataci si sa faci pe desteapta, pentru ca aduci clar un prejudiciu de imagine, dar daca esti usurica la minte, o faci, si pe urma injuri si te victimizezi, ba mai gasesti si 500 de oameni care-ti iau apararea, in esenta, corect, dar daca vezi imaginea de ansamblu, arata a balamuc, nu a ”democratie” de partid. Prin reactia tampita a duduitei asteia, s-a aruncat un oprobriu public asupra unei initiative in care credem sute de mii de romani, drept pentru care am semnat-o. Or fi fost 20.000 de semnaturi false, insa nu a prezentat dovezi, doar despre una a putut spune sigur ca e falsa.
    Ce misto face jocul psd-ului nebuna asta!

  2. E clar ca se doreste distrugerea USR. E CLAR. Sunt inca mult prea puternici mafiotii pcr-isto securisti care vor perpetuarea mafiei lor si nu initierea unor formatiuni politice noi si nepatate de trecut….Probabil ca mai trebuie sa treaca multa apa pe Dambovita pana sa se inchege un partid cu oameni evoluati suficient pentru a nu se certa ca la o sedinta de bloc!!!

  3. Ce a facut Olimpia, adica acuzatii grave care nu erau decat in parte adevarate, se lamureau in interior. A dat cu bata in gloonul de cristal al USR – initiativa impotriva penalilor.
    E clar, tipa e ticnita, dar trebuia sa o demita din sefia USR Ilfov, nu din partid. Nici Barna nu are calitatile care se cer unui sef de partid. E cam aerian, cam influentabil (desi l-am votat – ca sa intre in turul 2)

  4. Tipa vorbea porcos pe Facebook. Oricum trebuia data afara fiindca avea un limbaj de Dana Budeanu. Cei 500 care s-au solidarizat cu ea sunt caraghiosi. Multi dintre ei n-au avut nimic a spune in probleme grave ale tarii dar si-au descoperit verva si locvacitatea tocmai cind veni vorba de excluderea asteia.

  5. Chiar daca toate acuzatiile acestei Oli sunt 100% adevarate, faptul ca s-a trezit sa le posteze pe FB, cu doar cateva zile inainte de alegerile prezidentiale, constituie un motiv cat se poate de intemeiat pt a fi exclusa din partid.
    Cand procedezi in asemenea maniera ori esti un ticalos care urmareste niste scopuri absconse, ori esti de-a dreptul imbecil!
    Ma mir ca a durat atata pana sa o dea afara.
    Si daca buhaitul ala de Gotiu continua sa o sustina, Barna ar trebui sa il dea afara si pe el, impreuna cu ceilalti 500. Sa-si faca ei partidul lor de javre si sa fie sanatosi. Sa latre unii la altii, nu la USR.

  6. Am impresia ca aceasta Oli e un fel de Olguta Vasilescu in devenire.
    Cred ca peste vreo 3-4 ani o sa o vedem improscand venin in Parlament (dupa ce , intre timp, va fi facut turul de „onoare” prin vreo 3-4 partide.)
    Sa vedem unde se va inscrie de maine.
    Ca la statutul actual de „neica nimeni” nu are cum sa faca pe independenta.

  7. Am intrat intamplator sa vad ce mai scriu domnii de la ZIARISTII si trebuie sa spun ca ceea ce m-a determinat sa-mi calc cuvantul si sa revin cu o postare pe acest site au fost/sunt comentariile cititorilor. Din punctul meu de vedere, Olimpia Ardelean a avut dreptate sa ia pozitie fata de neregulile petrecute in sanul formatiunii. Nu, Gabriela Constantinescu, cand iei atitudine fata de comportamente imorale si mai ales ilegale petrecute in sanul organismului din care faci parte, nu inseaman ca faci jocul psd-ului. Dimpotriva, abia cand ascunzi totul sub tacere, cand devii complicele unor indivizi abuzivi, mincinosi, hoti pana la urma, faci nu doar jocul ci te aliniezi pur si simplu psd-ului; intri in familia lui, semeni cu el. Singurul lucru pe care nu-l agreez dar pot sa-l inteleg la un om ranit, este limbajul folosit. Altfel, fata asta trebuie mentinuta in USR daca USR-ul se vrea ce se pretinde, o formatiune tanara, determinata sa impuna domnia valorilor morale, a legii, cinstei si dreptatii. Cum puteti sa incriminati pe cineva care dezvaluie niste trasaturi caracteriale dubioase, nesincere, incorecte la un viitor candidat la presedintie si nu va revolta incercarea unui astfel de candidat de a va cere votul . Pai asta va doriti voi, un presedinte cu evidente carente morale? Daca din postura de candidat s-a pretat la porcarii va imaginati la ce s-ar fi dedat din postura de presedinte de tara? Olimpia Ardelean este o romanaca adevarata care-si iubeste tara, o tanara care cauta sa instituie cinstea, onoarea si demnitatea ca forme de manifestare si promovare politica. E om, injuraturile alea trebuiau interpretate d-le Cartianu, ca strigatele de disperare ale unui om correct, cinstit, demn care-si vedea ruinata toata speranta intr-o clasa politica de tip nou, moderna, civilizata.

    Eu am atras atentia de multa vreme ca Barna nu este candidatul la presedintie potrivit pt Romania prezenta. Nu mai reiau motivele invocate atunci. Ele au fost si iata ca sunt si acum valabile: Barna este abuziv, destul de pervers, (cu vorba este de partea cinstei, onoarei, disciplinei dar cu fapta, de partea necinstei, nedreptatii, abuzurilor de putere), ipocrit si destul de incoherent chiar si-n propria lui substanta.

  8. Lista celor care au semnat scrisoarea deschisă către Dan Barna și echipa sa, nu este completă.
    Sunt membru USR în filiala Galați , am semnat acea scrisoare și nu m-am regăsit în lista publicată aici.
    Dealtfel, am trimis domnului Dan Barna și un e-mail în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -