Condamnarea la 5 ani cu executare, primită de Cristian Borcea (49 de ani) în dosarul retrocedării plajelor din Constanța și Mamaia, complică viața socială a familiilor pe care le lasă în urmă.
Borcea și-a petrecut Crăciunul 2018 în casa primei sale soții, Mihaela, unde și-a strâns toți cei 7 copii (care au 4 mame diferite – trei soții și o amantă):
- 3 copii din prima căsnicie (cu Mihaela): Patrick, Angelo, Melissa (ultimii doi, gemeni)
- 2 copii din a doua căsnicie (cu Alina Vidican): Alex, Gloria
- 1 copil cu actuala soție (Valentina Pelinel): Milan
- 1 copil „din flori”, cu o avocată (Simona Voiculescu): Carolyn.
A conceput doi copii în pușcărie
În luna martie, când Borcea se va afla în arest, actuala sa soție, Valentina Pelinel, va naște două fetițe (gemene). Astfel, numărul copiilor lui Borcea va ajunge la 9, dintre care 4 născuți când tatăl lor era în închisoare.
Mai mult, doi dintre copiii născuți în aceste condiții au fost și concepuți în timpul detenției sale (în camera intimă a penitenciarului)! Este vorba de fetița concepută cu Alina Vidican (fetiță născută în iulie 2015) și de băiețelul conceput cu Valentina Pelinel (născut 11 luni mai târziu, în iunie 2016).
Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni, în 2014, de către Curtea de Apel București, în „Dosarul transferurilor”. El a fost eliberat condiționat pe 2 iulie 2018, după 4 ani și 3 luni de detenție.
Borcea a devenit cunoscut spre sfârșitul anilor ’90 și în deceniul următor, ca acționar și conducător al clubului de fotbal Dinamo. Transferurile frauduloase de jucători, cu bani negri și jefuirea propriului club, i-au și adus prima condamnare.
Uriașele hoții făcute de Borcea i-au asigurat un trai de nabab, iar milioanele sale de euro l-au făcut râvnit de femei. Trei dintre acestea i-au devenit soții, iar altele – amante (inclusiv judecătoarea Geanina Terceanu, cea care-l achitase în primă instanță în „Dosarul transferurilor”).
Tanarul borcea venit din Valea Boului la oras sa tolaneasca multe domnite statute a reusit sa adune ani de parnaie mai multi decat anii de studii scolare. Iaraşi o sa ramana borcea nepensat.De machiat se ocupa colegii.
Totusi, cum a facut Borcea aceasta avere uriasa, plecand de la zero? Nu sclipeste de inteligenta, nu a avut o meserie foarte banoasa, nici familie bogata.Pare destul de bovin.
Nu ma intereseaza persoana lui, ci FENOMENUL imbogatirii ciudate a aunora.
Nu putem muri nestiutori. Mai mult decat pedepsiti sau deposedati de averi, ar trebui aflate mecanismele care au functionat in societatea noastra ciudata.
.
Stupoare in sistemul penitenciar!
Revine Porcica taurul inchisorii!
Toate agentele din Rahova sunt in concediu de crestere iar agentii umbla cu pampersi la fund!