După câteva zile de absență, dictatorul Aleksandr Lukașenko (68 de ani) a apărut pentru prima oară în public, încercând să infirme zvonurile că este bolnav. Dar s-a dat de gol.
Se poate observa că președinte autocrat al Belarusului, diagnosticat încă din 1976 de psihiatrii sovietici cu „psihopatie mozaică”, s-a prezentat cu mâna dreaptă bandajată la întâlnirea cu ministrul Apărării, Aleksandr Hrenin.
Lukașenko a vizitat trupele armate ale țării sale direct pe terenul de antrenament, fiind îmbrăcat în costumație militară. Conform site-ului Obozrevatel.com, imaginile cu Lukașenko au fost publicate de mass-media aflată sub controlul său la Minsk.
„Un bandaj poate fi observat sub mâneca lungă a dictatorului. Membrul bandajat al lui Lukașenko poate indica faptul că, în ultimele zile, s-a aflat sub controlul sporit al lucrătorilor medicali și a fost ținut sub tratament. Impostorul încearcă să pretindă că se simte vesel și sănătos. Politicianul nu comentează nicio informație despre sănătatea sa”, scrie Obozrevatel.com.
Lukașenko a acuzat o stare de rău la scurtă vreme după încheierea paradei militare din data de 9 mai, desfășurată în Piața Roșie din Moscova. N-a mai fost capabil să ajungă nici la locul depunerii florilor de lângă Kremlin, nici să ia prânzul cu Putin. A părăsit de urgență capitala Rusiei cu destinația Minsk.
Tiranul din Belarus nu s-a simțit prea bine nici înainte de a face deplasarea la Moscova. Acesta a vrut să rămână acasă, dar, la insistențele lui Putin, a venit totuși la paradă. Lukașenko ar suferi de o boală endocrină și de una cardiovasculară.
Americanii au ajuns la AI dar bolșevicii tot la trucaje de pe vremea lui Stănculescu 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂