joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSport"Antrenorul" Gigi Becali face de râs România: 0-10 cu o modestă echipă...

„Antrenorul” Gigi Becali face de râs România: 0-10 cu o modestă echipă daneză! FCSB e cea mai slabă din Conference League. CFR Cluj îi dă o lecție usturătoare: dublă victorie cu puternica Slavia Praga!

-

Fotbalul românesc a fost marcat joi seară de două evoluții diametral opuse: campioana CFR Cluj a învins pentru a doua oară într-o săptămână puternica echipă cehă Slavia Praga, fără să fi primit vreun gol în dubla manșă, iar vicecampioana FCSB a bifat încă un 0-5 cu danezii de la Silkeborg! Formația păstorită în stil feudal de Gigi Becali („antrenorul” de facto) are cea mai slabă linie de clasament dintre cele 32 de echipe din Conference League, a treia (și cea mai slabă) competiție europeană intercluburi.

Două rezultate pentru istorie, joi, în etapa a 4-a (antepenultima) din Conference League:

CFR Cluj – Slavia Praga 2-0, goluri Deac (min. 11 – din penalty) și Yuri (84).

FCSB – Silkeborg 0-5, goluri Kusk (12), Klynge (16), Tengstedt (63), Jorgensen (68, 70).

Comparația dintre cele două echipe românești ajunse în grupele europa League este umilitoare pentru bucureșteni.

După 4 etape, CFR Cluj are 7 puncte, FCSB doar unul.

- Advertisement -

CFR Cluj are golaveraj +2 (4-2), FCSB are -12 (1-13).

CFR Cluj nu a primit niciun gol în „dubla” cu Slavia Praga (vicecampioana Cehiei), FCSB a încasat 10 în „dubla” cu Silkeborg (locul 3, în campionatul trecut, în Danemarca).

CFR Cluj a revenit la nivelul admirabil din urmă cu trei ani, când, tot cu Dan Petrescu la cârmă, se califica din grupele Europa League și era eliminată fără înfrângere de FC Sevilla, 1-1 și 0-0, în „16-imi”.

- Advertisement -

FCSB și-a doborât recordul istoric de umilință europeană. Niciodată, echipa lui Becali sau precursoarea sa, Steaua, n-a pierdut o „dublă”, în competițiile continentale, la o diferență atât de mare.

Și să nu uităm: CFR Cluj a câștigat ultimele 5 ediții de campionat, instituind o dominație totală, timp în care FCSB s-a obișnuit cu locul 2, iar în 2020 a încheiat chiar pe locul 5.

CFR Cluj: croați, brazilieni, ghanezi și „tunarul” din Antilele Olandeze

După un punct scos in extremis în Kosovo, 1-1 cu Ballkani (egalare reușită în minutul 90+1), și o înfrângere mizeră pe teren propriu, cu turcii de la Sivasspor (0-1), CFR Cluj a reușit două victorii colosale cu Slavia Praga, echipa care domină fotbalul ceh de câțiva ani. Trupa lui Dan Petrescu a revenit brusc la viață, răsturnând toate calculele și punând lacăt pe propria poartă: 1-0 la Praga, 2-0 la Cluj.

Dan Petrescu a reușit să reclădească un mecanism în formatul atât de drag lui: echipa capabilă să câștige fără să primească gol. Elocvent este faptul că ardelenii au încasat doar două goluri în 4 partide, mai exact în primele două, cu adversari mai modești.

E drept, CFR Cluj nici n-a marcat prea mult: 4 goluri în 4 meciuri, cu 3 autori: brazilianul Yuri Matias (adus de la defuncta Gaz Metan Mediaș) a marcat de două ori, iar Janga (din Antilele Olandeze) și Deac câte unul.

Janga

Noutatea o reprezintă Rangelo Maria Janga (30 de ani), născut la Rotterdam, dar care și-a păstrat cetățenia Antilelor Olandeze. Înainte de a juca în România, Janga a mai evoluat la echipe din alte 6 țări: Olanda, Cehia, Belgia, Kazahstan, Elveția și Cipru.

Janga a marcat prețiosul gol prin care CFR Cluj a învins săptămâna trecută la Praga.

CFR Cluj în meciul de joi (2-0 cu Slavia Praga): Scuffet – Manea, Yuri, Kolinger, Camora – Deac (46 Cvek), Boateng (89 Hoban), Muhar, Roger (89 Petrila) – Yeboah (78 Malele), Janga (65 Braun). Antrenor: Dan Petrescu.

Aproape toată repriza a doua, din minutul 46 până în minutul 89, pe teren s-au aflat doar doi jucători români – ambii fundași laterali: Manea (25 de ani) și Camora (35 de ani). Numele complet al celui din urmă: Mário Jorge Malico Paulino, născut la Samora Correia, în Portugalia, și devenit cetățean român în urmă cu câțiva ani. Camora se află la al 12-lea sezon în România și are în palmares 6 titluri de campion: în 2012, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022.

La un moment dat, în returul cu Slavia Praga, pe teren se aflau trei croați: Kolinger, Muhar, Cvek. Au mai jucat doi brazilieni (Yuri, Roger), doi ghanezi (Boateng, Yeboah), un italian (Scuffet), un antilez-olandez (Janga), un german (Braun) și un elvețian (Malele).

În total, au jucat 5 români: trei titulari (Manea, Camora, Deac) și doi intrați în minutul 89 (Petrila, Hoban).

Pe banca de rezerve se mai aflau un croat (Brucici), un camerunez (Billong) și 5 români (Bălgrădean, Burcă, Bordeianu, Buș, Gal).

În tabăra adversă, Slavia Praga a avut 5 titulari africani: trei nigerieni (Olayinka, Sor, Usor) și doi ivorieni (Tieni, Traoré). Plus: un suedez (Ousou), un ucrainean (Kacharaba), un american (Dorley) și trei cehi (Kolar, Jurasek, Tecl).

FCSB: falimentul „antrenorului” Gigi Becali

La o săptămână după 0-5 în Danemarca, era de așteptat ca FCSB să încerce o minimă reabilitare. Se vorbea despre o victorie sau măcar un egal. Unii se mulțumeau și cu o înfrângere la limită, deși Silkeborg nu era vreo forță a fotbalului danez. Dar s-a repetat scorul din meciul-tur: 0-5!

FCSB în meciul de joi (0-5 cu Silkeborg): Târnovanu – V. Crețu, Haruț, Bouhenna, Pantea – Oaidă (46 Radaslavescu), Edjouma (73 Dulca), Olaru – Cordea (73 Muși), Compagno (67 I. Stoica), O. Popescu (46 Miculescu). Antrenor: Nicolae Dică.

FCSB plătește tribut anomaliei care domnește de mai mulți ani în acest club: patronul Gigi Becali ține morțiș să facă și pe antrenorul, implicându-se brutal în alcătuirea primului „11” și în schimbările de jucători din timpul meciurilor! În ultimii ani, latifundiarul din pipera a angajat doar antrenori docili, care au acceptat acest concubinaj profesional cu angajatorul lor. Autoritatea antrenorilor a fost grav afectată, iar performanța serioasă a devenit imposibilă.

Gata, FCSB are un fotbalist care va aduce numai victorii! :))) Îl ajută și prietenul Viorel Hrebenciuc, „guzganul rozaliu” al PSD

Urmarea se vede în Conference League: după 4 etape, FCSB este cea mai slabă echipă dintre cele 32 ale competiției (8 grupe a 4 formații)! Iată cum ar arăta o ierarhie a neputinței, un fel de clasament pe dos.

Codașele Conference League

  1. FCSB – 1 punct, golaveraj 1-13
  2. Austria Viena – 1 punct, golaveraj 1-10
  3. Shamrock Rovers (Irlanda) – 1 punct, golaveraj 0-8
  4. Rigas FS (Letonia) – 2 puncte, golaveraj 1-6
  5. Vaduz (Liechtenstein) – 2 puncte, golaveraj 4-8.

Pe întreg tabloul cupelor europene, care cuprinde 96 de echipe (câte 32 în Champions League, Europa League și Conference League), golaveraj mai slab decât FCSB au doar două formații, ambele din Liga Campionilor, unde adversarii sunt mult mai puternici. Așadar: Glasgow Rangers are 1-16, iar Viktoria Plzen are 3-16. Dar scoțienii au fost „ciuruiți” de Napoli, Liverpool și Ajax Amsterdam, iar cehii de Bayern München, Barcelona și Inter Milano! Parcă sună altfel decât Silkeborg, Anderlecht și West Ham…

Top 10 golaveraje umilitoare în cupele europene, ediția 2022-2023

  1. Glasgow Rangers (Scoția): –15 (1-16) / Champions League
  2. Viktoria Plzen (Cehia): –13 (3-16) / Champions League
  3. FCSB (România): –12 (1-13) / Conference League
  4. FC Zürich (Elveția): –11 (3-14) / Europa League
  5. Austria Viena (Austria): –9 (1-10) / Conference League
  6. Shamrock Rovers (Irlanda): –8 (0-8) / Conference League
  7. FC Copenhaga (Danemarca): –8 (0-8) / Champions League
  8. HJK Helsinki (Finlanda): –7 (1-8) / Europa League
  9. Olympiakos Pireu (Grecia): –7 (1-8) / Europa League
  10. Celtic Glasgow (Scoția): –7 (2-9) / Champions League
Contrast între euforia danezilor și tristețea „becalioților”

Silkeborg – 1,3 goluri/meci în 10 meciuri, 5,00 goluri/meci contra FCSB!

Echipa care i-a „descălțat” pe vicecampionii României nici măcar nu se află într-o formă deosebită. Ultimele 10 meciuri ale lui Silkeborg (6 în campionat, 3 în cupele europene, 1 în Cupa Danemarcei), în afara celor cu FCSB, au fost:

  • 1-1 (a) cu HJK Helsinki
  • 1-2 (a) cu Odense
  • 0-1 (d) cu FC Copenhaga
  • 0-1 (d) cu Anderlecht Bruxelles
  • 1-0 (a) cu Aarhus
  • 2-3 (a) cu West Ham United
  • 2-3 (d) cu Randers
  • 3-0 (d) cu Naestved
  • 2-1 (a) cu Horsens
  • 1-1 (d) cu Odense

Așadar, 3 victorii, 2 egaluri și 5 înfrângeri, golaveraj 13-13. Doar cu FCSB, în două meciuri, golaveraj 10-0!

Mai mult, Silkeborg a avut un parcurs catastrofal în cupele europene, înaintea meciurilor cu FCSB:

  • 0-1 (d) cu HJK Helsinki (Europa League / play-off)
  • 1-1 (a) cu HJK Helsinki (Europa League / play-off)
  • 0-1 (d) cu Anderlecht Bruxelles (Conference League / grupă)
  • 2-3 (a) cu West Ham United (Conference League / grupă)

Așadar, danezii au fost eliminați de finlandezi în play-off-ul Ligii Europa, apoi aveau zero puncte după două meciuri în grupa din Conference! Bilanțul pe frontul european, înainte de a întâlni „miorița FCSB”: zero victorii, un egal și trei înfrângeri!

Iar Silkeborg nici măcar nu este o echipă multinațională: primul „11” a fost format din 10 danezi și un islandez, iar pe parcurs au mai intrat 4 danezi și un suedez.

FCSB – locul 2 all time în istoria neagră a României în cupele europene

Acest 0-10 cu Silkeborg este a doua cea mai mare umilință îndurată de o echipă românească într-o „dublă” din cupele europene, după SC Bacău – Werder Bremen 0-11 (Cupa Cupelor, sezonul 1991-1992) și la egalitate cu Electroputere Craiova – Panathinaikos Atena 0-10 (Cupa UefA, 1992-1993).

Cele mai mari umilințe ale echipelor românești în cupele europene

  • 0-11: SC Bacău – Werder Bremen (0-6, 0-5) – Cupa Cupelor, 1990
  • 0-10: FCSB – Silkeborg (0-5, 0-5) – Conference League, 2022
  • 0-10: Electroputere Craiova – Panathinaikos Atena (0-4, 0-6) – Cupa UEFA, 1992
  • 1-10: UTA – Legia Varșovia (1-2, 0-8) – Cupa Campionilor Europeni, 1969
  • 1-10: Steagul Roșu Brașov – Hamburg (1-2, 0-8) – Cupa UEFA, 1974
  • 1-9: FCM Bacău – Arsenal Londra (0-2, 1-7) – Cupa Orașelor Târguri, 1969
  • 0-8: Steaua București – Montpellier (0-5, 0-3) – Cupa Cupelor, 1990
  • 0-8: FC Argeș – Celta Vigo (0-1, 0-7) – Cupa UEFA, 1998

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Norocoși și la tragerea la sorți pentru Euro 2024! Nicio „mare putere” în grupă. Pentru primele două locuri ne batem cu Elveția, Israel și Kosovo

Cea mai amară victorie: 4-1 cu Bosnia, dar România retrogradează în Liga C (locurile 33-48 în Europa, din 55 de echipe)

Un Munte Negru pentru fotbalul românesc: 0-5 cu echipa unei țări cu o populație cât un sfert din București! 1-6 în 10 zile – atât poate o federație-de-șobolani

Ungaria electrocutează fotbalul european: domină grupa cu Germania, Italia și Anglia! Se conturează a treia „generație de aur” maghiară, după cele din 1938 și 1954, vicecampioane mondiale

Revoluție în tenis: câștigători de 19 și 21 de ani la US Open! Carlos Alcaraz și Iga Swiatek sunt și lideri mondiali

Șoc la US Open: Simona Halep a fost eliminată în turul 1, de către o ucraineancă de 20 de ani, venită din calificări!

Simona Halep divorțează după un an de căsnicie! Ea se mută la Nisa, orașul antrenorului ei, Patrick Mouratoglou

Rugămintea Simonei Halep și gluma bizară a lui Toni Iuruc. Cei doi au divorțat la notariat

Trei fotbaliști ex-iugoslavi pun România în vitrina cupelor europene: CFR Cluj și FCSB în grupe, U Craiova eliminată la penalty-uri după ce conducea în prelungiri

David Popovici i-a depășit deja, la viteză, pe legendarii Michael Phelps și Caeleb Dressel. După recordul mondial la 100 m liber, are și al treilea timp din istorie la 200 m liber. La nici 18 ani, e dublu campion mondial și dublu campion european

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -