marți, martie 19, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanu"Alo, interlopii, aici Poliţia. Alexandra e la voi?"

„Alo, interlopii, aici Poliţia. Alexandra e la voi?”

-

Comisarul şef Nicolae Alexe, numărul unu pe operațiuni în Poliția Olt și cel care a coordonat acțiunea de la Caracal, a apelat la un apropiat: Remus Rădoi ”Codiță”, șeful unei rețele uriașe și dintre cei mai temuți oameni din județ, condamnat pentru că a desfigurat un rival în bătaie.

Iată concluziile publicate într-un articol pe ZIARISTII.COM:

  • Nicolae Alexe, adjunctul IPJ Olt

    „Libertatea” publică conversațiile incredibile de pe WhatsApp dintre polițistul Nicolae Alexe și interlopul Rădoi.

  • De regulă informatorii dau ponturi poliției, iar ofițerii decid. În cazul Alexandrei, a fost exact invers: poliția a oferit numerele de telefon ale suspectului și alte informații secrete către grupările populate de infractori și care și-au împărțit Oltenia!
  • Remus Rădoi ”Codiță” a trimis poliția la două adrese false ale rivalilor din clanul Oacă, în seara în care fiecare minut conta!
  • În același timp, clanul Oacă cunoștea și el toate mișcările poliției, liderul Nicușor Daniel Oacă fiind prieten cu șefii poliției din Caracal, Nicolae Mirea și Daniel Humă, ambii implicați în căutarea Alexandrei.
  • Cu un stat în care polițiile paralele și-au subordonat poliția națională, Alexandra n-a avut nici o șansă.

Mai clar nu se poate! Totul se poate rezuma aşa:

- Advertisement -

„Alo, interlopii, aici Poliţia. Alexandra e la voi?”. 

Din ce bani avea monstrul maşină de lux?

Rânjetul monstrului Gheorghe Dincă

Simplu: statul nu există în locuri precum Caracal. Primarul oraşului spune că el n-a auzit de clanuri interlope. Aşa e. De aia Alexandra, Luiza şi alte fete nu sunt de găsit sau au ajuns în reţele de trafic de carne vie.

Tot din acest motiv, monstrul Gheorghe Dincă are super-maşină. Din ce bani îşi cumpărase un astfel de bolid de lux? Din luat oameni la „Ia-mă, nene”? Să fim serioşi. E clar că omul era furnizor. Vezi istoria lui în Italia, afacerile fiicei sale cu italieni, cărora – dezvăluie chiar un partener de afaceri al concubinului ei – le-ar fi oferit orice, inclusiv „fetiţe”.

- Advertisement -

Partea bună, dacă există una: acest peisaj tip Escobar arată că fetele ar putea fi în viaţă, undeva în mâna traficanţilor de fiinţe umane, iar Dincă minte că le-a omorât. De ce minte? Ca să nu-l lichideze patronii lui de reţea şi să câştige timp preţios. Vor apărea şi alte scandaluri, se aşterne praful încet-încet peste Caracal şi peste România, procurorii nu-l vor putea înfunda pentru omor, băieţii îşi văd de treabă etc.

Să sperăm că, fie şi cu fetele devenite victime, aşa să fie. Măcar sunt vii şi vor putea cândva să se salveze.

Sudul României, captiv clanurilor

Să revenim. Cazul Alexandrei ne arată fotografia României reale, cel puţin în zona de sud a României. De la Constanţa lui Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, trecând prin Teleormanul lui Dragnea, mai departe în Oltul posedat de fraţii Ciocan – Paul Stănescu – Darius Vâlcov, apoi în Doljul clanului Manda – Olguţa Vasilescu şi, la final, Mehedinţiul lui Nicolicea – această parte de Românie nu e în România.

Sau cel puţin nu e România care credeam noi că e. Cea de tip european. Nici măcar în una de tip Turcia sau Rusia nu e.

Această parte de ţară e una de tipul Columbiei din vremea lui Pablo Escobar. Sau a Mexicului lui El Chapo. Este o lume în care clanurile controlează statul.

Poliţia, Justiţia, serviciile secrete, primăriile, „instituţiile deconcentrate” au angajaţi, dar cei mai importanţi dintre ei nu sunt în serviciul cetăţeanului, al Constituţiei României, al legii, ci la mâna interlopilor. Care interlopi îi au la mână pe baronii politici, prin mită, „fetiţe” şi afaceri subterane.

Statul e captiv aici. Aşa cum vroia să-l facă Dragnea în toată România. Doar că, la vârful statului, n-au pierit de tot germenii justiţiei, ai democraţiei de tip occidental, al patriotismului adevărat, pur şi simplu.

Schimbaţi-vă sensul vieţii! Aveţi curaj!

Când interlopii fac legea, oameni ca Alexandra pier

Care este însă esenţa dominaţiei lor? Lăcomia. Acei funcţionari, din Poliţie sau de oriunde, care au ales să închidă ochii la fărădelege pentru a-şi lua leafa grasă sau, mai grav, „dreptul”, au devenit, practic, subalternii clanurilor.

Apoi, în afară de „interesul poartă fesul”, mai joacă în favoarea reţelelor criminale slăbiciuni vechi. Bunăoară, lipsa demnităţii, a eticii, a moralei şi a curajului. Da, ştiu, sună pretenţios, dar aceste valori au pierdut teren în această lume din sudul României.

Nu spun că nu sunt şi oameni buni. Dar dacă ei ar fi contat, şi nu cei care nu preţ pe valorile umane fundamentale, sudul României n-ar fi ajuns pe mâna răului ce ia vieţi şi omoară destine.

Educaţia nu e ştiinţa de carte, sunt valorile umane

De 4 x PSD: Florin Iordache – Paul Stănescu – Darius Vâlcov – Dan Ciocan

Şi ajungem, inevitabil, la EDUCAŢIE. Mazăre, Dragnea, baronii Oltului, ai Doljului şi ai Mehedinţiului sunt produsul lipsei acesteia. Nu e vorba de lipsă de carte, de cunoştinţe, ci de absenţa celei mai importante forme a educaţiei, pe care societatea românească, şcoala şi chiar familia nu pun accentul cuvenit: cea a valorilor vieţii.

Cele pe care stă civilizaţia de tip occidental: cinste, onestitate, caracter, adevăr, civism. NU ele au făcut legea în sudul României. Şi o spun cu respect faţă de milioanele de români ce trăiesc acolo şi cred în acest valori.

Dar se pare că ei nu au fost suficient de mulţi, de implicaţi, de puternici. Căci altfel ar fi arătat acea parte de Românie.

Fiţi mici eroi! Ca Alexandra

Alexandra

Şi mai e o valoare pe care ar trebui s-o cultivăm mai des, pe care o putem atribui acum Alexandrei: CURAJUL. Fata de 15 ani din Caracal l-a avut, când s-a luptat pentru viaţa ei şi astfel ne-a obligat să privim adevărul în faţă.

Atâta vreme cât frica de clanuri şi baroni, frica de pierderea locului de muncă sau a averii personale, când teama dirijează vieţile oamenilor din zonă, atunci curajul moare.

Or, fără un minim spirit de eroism, fără dorinţa de a te opune răului, totul se prăbuşeşte mai devreme sau mai târziu. Şi victima poate fi chiar din curtea noastră. Doar hazardul stabileşte dacă scapi sau nu de o tragedie. Oare asta vrem? Să ne fie jucaţi copiii la ruleta rusească a răului?

Să ne ridicăm împreună

Sigur că toate acestea vin din trecut. Şi nu pot fi altfel peste noapte. E istoria acelor locuri, a noastră, de fapt.

Dar fie ca măcar acum, când tragedia acestei fete ne-a forţat să punem cărţile pe masă, să înţelegem în ceasul al 12-lea că viaţa începe şi se termină cu valorile enumerate mai sus. Nu cu joburile, casele, maşinile, banii, vacanţele şi dependenţa de „bunăstarea” creată pe o lume strâmbă. Nici măcar cu „realizarea profesională” sau „succesul în viaţă”.

Căci la ce bun să mizăm totul pe învăţatul de carte, pe întrecerea la note bune, pe diplome şi funcţii, când toţi cei care ajung în viaţa reală dau peste lumea monstrului din Caracal?

Revolta oamenilor din Caracal, a tinerilor şi a multor familii demne de acolo mă face să cred că sacrificiul Alexandrei n-a fost în zadar. Că putem împreună să ne scuturăm de rău, să ne ridicăm şi să mergem mai departe vindecaţi de bolile care ne-au adus aici. Putem?

 

 

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. un articol excellent.. multumim.. vom face tot ce e posibil sa nu mai fie lipsa de curaj, de onestitate.. de educatie..Ecaterina a fost demise.. desi pe undeva e bine sa le zicem fetelor noastre sa nu se urce niciodata in masina unui necunoscut.. Probabil ca Dancila I-o cocea de mult timp si a asteptat momentul….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -