România suferă nu neapărat din criză de oameni „cu carte”. Plus că nu e nicio garanţie pentru sănătatea unei naţiuni ocuparea funcţiilor publice de către „oameni educaţi”.
De fapt, care e sensul corect al „educaţiei”? Să ai cunoştinţe generale? Să fii geniu? Ori doar simplu posesor de diplomă? Sau doar un bun cetăţean, să te porţi cuviincios, să respecţi semenii (inclusiv pe cei fără carte), legea, regulile.
În România, prima variantă e supralicitată. Societatea pune foarte mare preţ pe cei mai bogaţi posesori de diplome, titluri şi distincţii profesionale. Iar ceilalţi sunt paria, „ciumă”, „pegră”, „rebuturi”, „proşti”, „şoferi”, „ospătari”, „mecanici”, „spălători de vase”, „femei de serviciu”, „bucătari”, „patru clase”, „neica nimeni” etc. etc.
Nicăieri în ţările civilizate clasa educată şi premiantă nu desconsideră într-atât de mult populaţia fără studii superioare. E vorba de oameni cu meserii respectabile fără de care nu ştiu ce-ar face primii.
Un gunoier este un ratat, în România unora dintre cei „cu carte”. Inutil să afli câţi dintre ei s-au întrebat cum ar putea trăi printre gunoaie, dacă nimeni n-ar munci ca gunoier. Iar exemplele pot continua.
Într-o societate corectă, fiecare om şi job are rolul său. Şi cei educaţi, şi cei mai puţin educaţi, pur şi simplu chiar şi cei proşti, dar educaţi în sensul respectului social, toţi formează un grup de a cărei omogenitate depinde armonia vieţii generale într-o ţară.
Rupturile, divizarea, ori ignoranţa dintre clase sunt chestiuni care atrag tensiuni şi provoacă clivaje care costă în cele din urmă statul, pe cetăţenii simpli. Pe toţi.
În România, tradiţia „ai carte, ai parte”, sănătoasă la originea ei istorică (când nevoia de educaţie era vitală, într-o lume înapoiată), a fost exacerbată. Şi asta a atras o goană nebună după glorie intelectuală, după „recunoaştere”, care a bulversat omogenitatea socială. Astfel am ajuns în punctul în care destui râd azi de oameni normali, care fac meserii normale, fără să producă vreun rău cuiva. Dimpotrivă.
Mai rău, goana după diplome a minimalizat şi chiar distrus valori morale fundamentale ale unei naţiuni, cum ar fi CARACTERUL, ADEVĂRUL, CINSTEA, ALTRUISMUL, BUNUL-SIMŢ.
La capătul acestei curse pentru „recunoaştere profesională”, România a ajuns în punctul în care „diploma cu orice preţ”, titlul, profesorul au creat monştri.
Cazurile Tudorel Toader şi Radu Călin Cristea sunt cele mai recente şi relevante deopotrivă. Primul, „profesor, rector, judecător CCR” este cea mai ruşinoasă şi mai periculoasă mostră de intelectual. „Succesul” său educaţional a îngropat complet trăsături a căror lipsă costă acum un popor întreg. Din cauză că a fost ales „intelectualul” Toader, nu un om de caracter, corupţii şi infractorii au ajuns să terorizeze ţara. Am fi trăit mult mai bine cu ministru al Justiţiei un grefier sau un student la Drept, dintr-un cătun sărac, dornic să multiplice în sistem fibra onestă ţărănească.
Radu Călin Cristea este „scriitorul”. „Omul de litere”. Care „ştie cu verbul”. Şi? Când citeşti ce povesteşte Vladimir Tismăneanu despre el, ce spun alţi oameni cu care s-a intersectat, înţelegi de ce a ales să sacrifice libertatea de exprimare şi să iubească „pumnul în gură”. Pentru bani şi funcţie, alege să violeze drepturi fundamentale, să omoare adevărul, să fie complicii unor satrapi care au atacat copii nevinovaţi, femei, bătrâni în 10 august 2018. Este proba vie a lipsei de caracter îngropată sub tone de cuvinte frumoase.
Există multe copii ale celor doi la nivel de ţară. Pentru mine, e una dintre marile explicaţii ale suferinţelor României noastre.
Ideal e să ai carte şi caracter la pachet. Dar dacă nu se poate, şi avem de ales între carte şi caracter, personal voi alege mereu caracterul. Omul, omenia, respectul. Nu „ştiutorul” care te omoară de viu.
Sincere FELICITARI,pt.articol,dle Ciocarzan. Succes in continuare.
Rascoala de la 1907 cum a aparut,domnule Ciocazanu? Nu tot pe fondul desconsiderarii aristocratilor vremii fata de populatia lipsita de educatie scolara folosita pentru a imbogati averile familiilor de impostori cu diplome? Urmasii impostorilor acelor vremuri exista si au acelasi narav fata de oamenii fara studii superioare.Dar cand au nevoie de faiantari,instalatori,etc acei intelectuali,de fapt panarame cu diplome, au pretentia sa le fie facute lucrari de calitate si sa plateasca cat mai putin pt ca mesterii nu au scoala ca ei. Un exemplu,pentru intelectualii impostori restul populatiei fara studii se numeste public. Deseori veti vedea anunturi de genul ,,publicul nu are acces in biserica”.Deci,biserica,un lacas de cult pentru public devine spatiu privat cand vrea orice putoare de ,,sange mov,,.Publicul e bun doar pentru aplauze,apoi,marş acasa!
Aş vrea să ştiu cum motivaţi aceaste afirmaţii:
„Primul, „profesor, rector, judecător CCR” este cea mai ruşinoasă şi mai periculoasă mostră de intelectual. „Succesul” său educaţional a îngropat complet trăsături a căror lipsă costă acum un popor întreg.”
E simplu să manipulezi,
Aruncând vorbe aiurea,
Care-s fără acoperire,
Ca „să -ntuneci doar gândirea”
Şi să-i faci pe cei inepţi,
Ca să-şi pună întrebarea:
Dacă omul a fost corect,
Sau şi-a cumpărat „urcarea”
De aceea te somez:
MOTIVEAZĂ-ŢI ACUZAREA ! ! !
Nu as vrea sa aruncam copilul odata cu apa din lighean…:))) Snobismul studiilor inalte face in multe cazuri ca parintii sa faca mari sacrificii, de multe ori disproportionate cu posibilitatile lor reale, ca sa isi vada copiii depasind conditia lor, a parintilor. Asta face bine, familiile se ridica, respectul de sine se cladeste. Viclenia romaneasca a deturnat asta in goana dupa diplome, chiar false sau fara acoperire in cunostinte sau formare individuala. Impostura trebuie condamnata, nu tendinta de a-ti depasi conditia. Cretinele legiferari care au fost si ele deturnate- salarii marite pentru persoanele care utilizeaza calculatorul, sume suplimentare pentru nu stiu ce studii/doctorat- au dus la tentatia acoperirii prin diplome calpe. Un absolvent de facultate care nu gaseste post si practica altceva este oricum o persoana mai educata decat ar fi iesit dint-un loc pierdut unde scoala a insemnat o formalitate fara continut.