joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSportMutu - noul antrenor al lui CFR Cluj, în locul lui Mandorlini....

Mutu – noul antrenor al lui CFR Cluj, în locul lui Mandorlini. Italianul a fost dat afară după primul meci oficial din 2024

-

Adrian Mutu (45 de ani) a fost numit antrenor la CFR Cluj în locul italianului Andrea Mandorlini, dat afară după chiar prima etapă disputată în 2024. Fostul internațional nu are ca obiectiv titlul – este primul antrenor al clujenilor, după foarte mulți ani, căruia nu i se cere acest lucru încă din primul sezon. În schimb, i se cere să păstreze măcar locul 2, pe care CFR se află acum.

Patronul Nelu Varga a disponibilizat un buget de 25.000 de euro pe lună pentru Mutu și stafful său. Contractul lui Mutu este pe un an și jumătate. În campionatul viitor va trebui să câștige însă titlul pentru a-și păstra funcția. În plus, i se cere în acest an câștigarea Cupei României și calificarea în grupele uneia dintre competițiile continentale – ori Europa League, ori Conference League.

Poreclit „Briliantul“ pe când era jucător, fostul atacant trecut pe la Chelsea, Juventus și Fiorentina n-a avut același succes în cariera de antrenor. S-a perindat pe la federație, unde a fost director tehnic și selecționerul naționalei de tineret, apoi a stat pe bancă la FC Voluntari, FCU Craiova, Rapid și Neftchi Baku (Armenia). Nicăieri n-a reușit să impresioneze.

Misiunea se anunță deja mai dificilă decât estima Adrian Mutu, pentru că patronul Nelu Varga intenționează să-l vândă pe cel mai bun atacant din lot, Philip Otele. Totuși, asta nu înseamnă că antrenorul a stat pe gânduri. El a acceptat imediat oferta venită de la cea mai galonată și mai importantă echipă din cariera sa de tehnician. „Negocierile au fost simple, n-au durat foarte mult. Probabil 5 minute. Nu este pentru prima oară când discutăm astfel de lucruri. A picat într-un moment în care sunt liber. Îmi și doream să ajung la o astfel de echipă, dar nu mă gândeam că va veni atât de repede“, a declarat Adrian Mutu, conform Fanatik.ro.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A murit super-campionul mondial Mario Zagallo, singurul câștigător a 4 titluri supreme la fotbal. A triumfat de două ori ca jucător și de două ori ca antrenor. La primele trei trofee a colaborat cu Pelé

Tot Iordănescu a tras la sorți și pentru Euro 2024! Grupă norocoasă, cu Belgia, Slovacia și o echipă ce va veni din baraj, probabil Ucraina

Miracol până la capăt: locul 1 în grupă, cu 5 puncte peste Elveția! „Naționala sufletistă” va fi în urna a 2-a la tragerea la sorți pentru Euro 2024

S-a născut naționala pentru America 2026! Mergem cu încredere la Euro 2024: avem, în sfârșit, o echipă valoroasă și cu suflet

Cei patru sfinți care ne-au adus un 2-2 miraculos în Elveția: Sfântul VAR, Sfântul Mihăilă, Sfântul Moruțan și Sfânta Bară. Goluri-dinamită în minutele 89 și 90+2. VAR-ul merită o statuie: ne-a salvat și în Kosovo, și în Elveția

Marele Mircea Lucescu se retrage din fotbal la 78 de ani: „S-a terminat!”. El a demisionat de la Dinamo Kiev după ce a fost învins de fosta sa echipă, Șahtior Donețk

Hagi șampiyon, Becali bătut de Dumnezeu! Mutările geniale prin care nașul și-a învins finul. O legendară răsturnare de scor: Farul – FCSB, de la 0-2 în minutul 17 la 3-2 în minutul 86

Lui Becali nu-i poate lua nimeni locul 2! Blestemul FCSB: în ultimii 8 ani a încheiat de 7 ori pe poziția secundă și o dată pe 5. N-a mai câștigat titlul din 2015, când era în pușcărie

Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

Marele derby al Turciei a fost anulat, la Riad, pentru că Arabia Saudită îl urăște pe Atatürk de 100 de ani! Jucătorii de la Galatasaray și Fenerbahce au refuzat să joace

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -