Ex-piteșteanul Viorel Copolovici, stabilit de mai mulți ani la Brisbane (Australia), continuă serialul dedicat fostului său prieten Robert Turcescu. Cel de-al patrulea text dedicat în acest an mercenarului pro-rus, pe 25 august, tot pe Facebook, dezvăluie atmosfera promiscuă în care s-a format „Ceaoane”, zis și „Bobi”.
Excelent mânuitor al limbii române, Viorel Copolovici introduce în poveste noi personaje: Mița și Barbone (Mariana și Barbu), care par a fi părinții lui Robert Turcescu. Și o face cu recunoștința datorată celor care găseau o strachină de mâncare pentru toți prietenii fiului lor, dar și cu nevoia de a descrie promiscuitatea în care se trăia într-un bloc din Piteștiul comunist.
Un alt personaj-martor invocat de Viorel Copolovici este chiar fratele său, care „citea de rupea, era pasionat de istorie, știa o grămadă de muzică și era un om bun, în general. Poate de-aia au și lucrat destul de multă vreme împreună, la Realitatea”. Până când? „Până să se scrântească Ceaoane complet la mansardă. L-a înjurat la telefon ca un porc și fratello a refuzat să se mai ducă în redacție. N-au mai schimbat niciodată vreun cuvânt, dar câte i-au văzut ochii și i-au auzit urechile în anii de «colaborare»…”
Copolovici nu are vești bune pentru Turcescu: „Eu zic că ar trebui să se bucure Ceaoane al nostru că încă stau în zona «amintirilor din copilărie». Pentru că, pe măsură ce înaintăm în «istorie», copilăriile devin treburi de oameni maturi, cu miros de plagiat, de agresiune seggzuală cu martori, de șpagă, de trafic de influență… Călătoria continuă!”
Viorel Copolovici îl detestă pe fostul său prieten Robert Nicolae Turcescu (50 de ani) pentru că ofițerul acopert-descoperit a devenit o trompetă infectă a extremismului pro-rus, anti-european, reprezentat în România, la vârf, de AUR, George Simion și Călin Georgescu.
Episoadele precedente
(1) 15 ianuarie 2025: „Ceaoane” – o frumusețe de text pentru o urâciune de om
(2) 30 iulie 2025: Cum a înșelat Turcescu un șofer francez de TIR, în 1991, când spăla parbrize la un Peco din Pitești
(3) 6 august 2025: Furios că prima sa fiică, școlită în SUA, îl susține pe Nicușor Dan, Robert Turcescu o numește „mucușoristă”!
Viorel Copolovici despre Robert Turcescu (25 august 2025)
„Mariana și Barbu. Sau Mița și Barbone, cum se alintau reciproc.
«Mițo, treci, fă, la culcare, că horcăi pă canapea de mai ai puțin și înghiți becu’ din tavan!»
«Barbone, termină, bă, buoule!»
Era o poezie să-i vezi cât de profund se disprețuiau reciproc și cât de repede își armonizau imensa capacitate de dispreț și intrigă când îi bârfeau pe alții.
Nu știu ce feste îi joacă memoria lui Ceaonel al nostru, dar dacă ar fi să punem de un răboj, sunt șanse mari să ies în pierdere. Un lucru e foarte sugestiv, din capul locului: printre primele cuvinte pe care mi le-a adresat în septembrie ‘90, când ne-am cunoscut, au fost «dă și tu o țigară!». Eu, orfanul, nu fumam încă. El, fumătorul, nu prea avea țigări. Ironic, nu?
N-am primit și n-am acceptat niciodată nimic de pomană de la nimeni, pentru că acasă tutorele meu legal instituise reguli foarte stricte în legătură cu asta. Cu ani în urmă, după ce mama și bunicii materni se curățaseră toți trei în decurs de un an și jumătate, fratele meu a primit o ciocolată chinzească de la o vecină. A mâncat o bătaie de mi se întoarce și acum stomacul pe dos, iar vecina a fost muștruluită și înjurată temeinic, că nu ne trebuie nouă mila ta, tâmpito!
Pe de altă parte, Mița și Barbone chiar nu aveau destul nici pentru ei, cu doi copii mari și salarii de conțopiști cu studii medii. Ăl bătrân mai făcea câte-un ciubuc cu lămpi rare pe care le «pierdea» din televizoarele fraierilor care-l credeau și electronist sau din ce mai «pierdea» de pe la serviciu și vindea pe la vecini, dar nu era temelie.
Nici haine vechi n-aveau de unde să dea sărmanilor care, aparent, așteptau mila lor la ușa apartamentului comunist mizer din blocul de lângă canton, că se îmbrăcau rău, ieftin și fără gust. Barbone mirosea destul de urât, bea destul de mult, era foarte gras și umbla destul de ponosit. Zicea el că dacă te îmbraci prea bine, te ia lumea la ochi și te crede avut.
Dar un lucru e cert: coana Mița ne dădea să mâncăm. Nu doar mie, orfanului. Nu doar fratelui meu, în egală măsură orfan ca mine. Tuturor celor care eram în anturajul lui «Bobiță» în acei ani.
Și lui Roberto, vecinul, căruia îi bârfeau mama de fiecare dată când el nu era de față și o făceau curvă pentru că era mamă singură și lucrase o vreme în Libia. Și lui Marius, pe care în lipsă îl făceau bețiv și om fără căpătâi. Și lui Bogdan, pe care în lipsă îl făceau dezaxat și pe ai cărui părinți îi considerau bolnavi psihic. Și tuturor fetelor care se perindau prin grup la acea vreme.
Așa considera Mița că ne (răs)plătește pentru că-i eram prieteni lui Ceaoane, că nu-l făceam «magraon» sau «cioară» (deși Roberto mai rupea lanțul uneori), că-i suntem parteneri de cântat în parc, că nu-l ostracizăm și nu-l discriminăm. Că nu-l chinuim ca Maraselu’.
Maraselu’ era o namilă de roșcat cu ochelari cu lentile groase. Ne auzea cântând la salcie, venea alergând și urlând cu bolmăjeală alcoolizată: «Țiganeeeeee! Orbu’ dă pă munte! Acum, sau te arunc în lac cu tot cu chitară!!!»
De cele mai multe ori, fugeam ca potârnichile, dar uneori Ceaoane se executa și noi îl acompaniam.
«Pe un munte, într-o țară foarte-ndepărtată / Stă un om cu ochii-nchiși și spune ce ne-așteaptă…»
Eu, la 14 ani, vorbeam fluent două limbi străine, aveam voce bună, aveam preocupări artistice, voiam să devin actor și scriam poezii. Fratele meu citea de rupea, era pasionat de istorie, știa o grămadă de muzică și era un om bun, în general. Poate de-aia au și lucrat destul de multă vreme împreună, la Realitatea, până să se scrântească Ceaoane complet la mansardă. L-a înjurat la telefon ca un porc și fratello a refuzat să se mai ducă în redacție. N-au mai schimbat niciodată vreun cuvânt, dar câte i-au văzut ochii și i-au auzit urechile în anii de «colaborare»…
Marius cânta și el cu vocea și cu chitara, avea un suflet cât un ocean, citea și el o grămadă. Roberto n-ar fi călcat pe o furnică, era un visător incurabil și, în ciuda tuturor mizeriilor pe care le primea la schimb, un suporter frenetic al incursiunilor artistice ale micuțului subteranist xenofob, homofob și – incredibil! – rasist în devenire. Bogdan era cu adevărat un talent muzical, educat, cu mult bun simț, și el fluent în franceză și engleză de foarte devreme…
Mița ne cultiva și ne aprecia prezența și influența în viața alintatului brunet. Barbone se bucura că poate îmbăta copii care nu erau ai lui și că-și poate face eternele glume suburbane: «Viorele, dacă prind musca asta, o ții între buze s-o f*t?».
Ăștia eram «nucleul», cu mici modificări feminine temporare. Mița era foarte sensibilă la prezențele feminine din adolescența viitorului publicist priapic. O săptămână-două le umplea de complimente și plăcintă, după care, în funcție de scenariul dictat de delfinaș, ori le dădea papucii în locul lui, ori începea să le folosească pe post de femei de serviciu – hai să-mi bați covoarele, hai să mă ajuți în bucătărie!… Picau testul oricum, fie fugeau ele, fie li se explica direct că lui «Bobi» nu-i plac fetele așa docile… Ceva scârbos.
Minciuna nu mai miră pe nimeni, în definitiv vorbim despre același individ care-l făcea pe Georgescu infiltrat putinist cu doar două-trei luni înainte să înceapă să-i sugă limba condurilor roșii cu lănțic.
Eu zic că ar trebui să se bucure Ceaoane al nostru că încă stau în zona «amintirilor din copilărie». Pentru că, pe măsură ce înaintăm în «istorie», copilăriile devin treburi de oameni maturi, cu miros de plagiat, de agresiune seggzuală cu martori, de șpagă, de trafic de influență… Ehe… «Călătoria continuă, mai sunt multe de descoperit.»”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
