Operaţiunea de ascundere a soţilor Ceauşescu într-un stufăriș, în după-amiaza de 22 decembrie 1989, a fost coordonată din Târgovişte, de la dispeceratul Miliţiei Judeţene, de un subofițer: plutonierul adjutant Mihai Nicolae (50 de ani). Timp de aproape trei ore, acesta a ţinut legătura cu plutonierul Constantin Paise (33 de ani) şi cu sergentul-major Ion Enache (26 de ani) prin sistemul de emisie-recepţie instalat pe maşina-radar. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
În acea zi, Mihai Nicolae era ofiţer de serviciu în dispeceratul Inspectoratului de Miliţie Târgovişte. Pe la el treceau toate telefoanele, el ţinea legătura cu echipajele din teren. Mihai Nicolae a început să aibă un rol-cheie din momentul în care Ceauşeştii au fost preluaţi de subofiţerii Paise şi Enache. „Nea Nicu” sau „nea Mihai”, cum îi ziceau colegii, vedea şi ce se întâmplă la Bucureşti, pentru că avea „un televizor Sport, color, al unui coleg”, cum îşi aminteşte. „În sediu mai era un televizor doar în biroul comandantului, colonelul Dureci.”
***
Adjutantul Mihai Nicolae a început să comunice cu Paise şi cu Enache din momentul în care maşina-radar a fost urmărită prin Târgovişte. „Odată aud staţia: «Crizantema, 783. Am plecat, suntem la podul de la combinat. Am fost reperaţi de cineva, ne urmăreşte». S-a apropiat de unitate, cobora podul, acolo-i intrarea prin spate. «Crizantema, putem intra în unitate?». Am început pe urmă să-mi fac probleme. Dacă ăştia intră cu Ceauşeştii aici, îi linşează lumea. Le-am spus să continue, să nu intre în unitate. Mă apelează iar: «M-a lovit, ce să fac?». «Nicio problemă» – zic – «continuă unde te duci, te eschivezi». Atunci, noi eram ocupaţi de revoluţionari. Era curtea plină, unii au intrat prin spate, alţii spărgeau beciul, le-au dat drumul la cei deţinuţi preventiv.”
Mihai Nicolae descrie modul în care coopera cu subofiţerii de pe maşina-radar. „Îi întrebam mereu unde se află. «Poziţia? Poziţia?» Ba «suntem la Ulmi», îmi zice, ba «am ieşit din Ulmi, încotro să o luăm?». Eu le-am spus: «Mergeţi la pădure la Ilfoveni!». Au ajuns acolo, la pădure, şi mi-au spus că e lacăt la poartă. «Continuaţi drumul şi băgaţi-vă la careva, undeva, să nu vă prindă cineva să vă linşeze! Intraţi într-o curte, într-un grajd… găsiţi, dracu’, ceva!». Şi au mers spre Racoviţa.”
Tot Mihai Nicolae a fost cel care le-a transmis ordinul de retragere din câmp, de la Răţoaia. „Am ţinut legătura cu băieţii ăştia până pe la 17.30. Nu ştiam eu ce-i acolo. Nu puteau să-mi spună mie de faţă cu Ceauşeştii. Decât că sunt bine. Că sunt pe undeva în spate la Comişani, nu ştiu cum.”
***
Între timp, o parte din conducerea Miliţei a ajuns în centrul Târgoviştei, la Palatul Administrativ. Era vorba de colonelul Eugen Bâlă, adjunctul comandantului Ion Dureci, şi de maiorul Cornel Atanasiu, şeful serviciului pază şi ordine pe judeţ.
„S-a dus ăla care i-a lovit pe Ceauşeşti cu maşina, Vasile Ciobanu, în centru, la Palatul Comitetului de Partid, şi a spus că Miliţia îi protejează pe Ceauşeşti. «I-am văzut în maşina-radar, Miliţia îi ajută, îi face scăpaţi», le-a spus el şefilor. Şi m-au sunat de acolo colonelul Bâlă şi maiorul Atanasiu. «Mă, Mihăiţă, care e problema? A venit un cetăţean aici şi spune că Ceauşescu era în maşină la Enache». Eu: «Nu ştiu, dom’le, nimic». N-am vrut să spun nimic până când nu sunt sigur că-i aduc întregi în unitate. Şi am zis: «Staţi în telefon, să mai fac apel» – să vadă că nu răspunde. Făceam din staţie, la clapetă, şi se auzea fâşâiala. Când îi dădeam drumul, făceam apel la ei. Zic: «Auziţi, că nu răspund». Dar staţia era închisă. O deschideam, făcea «fâşşş», o închideam, iar făceam apel. «Vedeţi că nu-mi răspund?». «Bine, mai încearcă, poate or să răspundă!».”
***
Un alt moment important, trăit de adjutantul Mihai Nicolae în sediul Miliţei din Târgovişte, a fost invazia revoluţionarilor. „După ce au venit manifestanţii, au fugit toţi şefii. Am rămas singur în unitate, vreo oră, două… La un moment dat am primit un telefon de la Bucureşti, de la generalul Suceavă. A sunat în birou la Dureci; nefiind nimeni acolo, a sunat în dispecerat, la mine. «Mai e cineva prin unitate?», m-a întrebat Suceavă. «Nu mai e nimeni», zic, «au cam plecat». «Care apare pe-acolo, primul care apare, grad mai mare, să ia legătura cu mine, la Bucureşti. Şi de-acum încolo, Mihăiţă, anunţă-i pe toţi, vă supuneţi Armatei până la noi ordine». Când apare Conţ, îi zic: «Daţi-i telefon lui Suceavă la Bucureşti!». I-am raportat şi lui treaba cu Armata. Domnul Suceavă i-a ordonat lui Conţ să rămână la comandă şi să-l ţină la curent cu evenimentele care se întâmplă la Târgovişte.”
De ce i se adresa Ion Suceavă, de la Bucureşti, lui Mihai Nicolae, de la Târgovişte, cu apelativul „Mihăiţă”? Simplu: colonelul Ion Suceavă fusese, până în urmă cu un an, comandant al Inspectoratului Judeţean de Miliţie Dâmboviţa, deci şi şef al plutonierului-adjutant Mihai Nicolae. Acest amănunt biografic este de natură a ne pune în gardă: nu cumva Ceauşeştii erau ţinuţi în câmp, la Răţoaia, sub paza a doi subofiţeri de Miliţie, la ordinul noii puteri de la Bucureşti? Şi nu cumva colonelul Ion Suceavă era veriga de legătură?
În acel moment, colonelul Suceavă tocmai trecuse de partea poporului, după ce cu o zi în urmă fugărise manifestanţii anti-Ceauşescu din Piaţa Romană. De altfel, el era un apropiat al familiei Ceauşescu; şi când presta la Miliţia oraşului Găeşti, şi când o conducea pe cea judeţeană, Suceavă avea mare grijă de bunul cel mai de preţ al judeţului: mama Elenei Ceauşescu. Dar cum pe 22 decembrie a apărut la televizor ca să-l înfiereze pe odiosul dictator, colonelul avea calea larg deschisă spre gradul de general (cu două stele mari, obţinute în numai zece luni) şi spre o funcţie pe măsură în Ministerul de Interne.
***
Adjutantul Mihai Nicolae a cooperat bine cu revoluţionarii, dar şi-a atras ostilitatea celor de la Armată, pentru că nu i-a informat despre poziţia Ceauşeştilor.
Mihai Nicolae: „Până când i-am adus pe Ceauşeşti în unitate, coloneii Dinu de la Securitate şi Kemenici de la Armată au venit la mine, în birou, de vreo trei-patru ori. Nu le-am spus nimic. I-am raportat domnului colonel Kemenici să-mi trimită şi mie doi militari, să am, acolo, că eram singur-singurel. Mi-era şi frică. Şi mi-a trimis doi militari cu armament, dar fără muniţie. Ultima dată când am stat de vorbă cu ei a fost aproape de 17.30. Enache era pe drum spre sediu. Îi chemasem să vină. Se liniştise prin curte şi prin sediu, nu mai prea erau revoluţionari. Se înserase. Dinu şi Kemenici mi-au spus că pleacă la Găeşti. «Am aflat că are Ceauşescu o casă conspirativă acolo şi să vedem dacă nu cumva îl găsim», au zis ei. «Ţinem legătura prin staţie», le-am spus eu. Au plecat, iar la 10 minute, cel mult 15, mai fac apel la Enache. «Hai, mă, unde sunteţi?», că-i aşteptam să ajungă. «Suntem în curte, în spate». «Păi, hai sus, repede!». Şi au venit cu ei”.
***
„Am ieşit în uşă, am dat nas în nas cu Nicolae şi cu Elena Ceauşescu. El zice: «Ce-i, mă, ce se întâmplă aici?». Eu nu i-am răspuns. Mă întreabă Enache şi Paise: «Nea Nicule, ce facem cu ei, unde-i ducem?». I-aş fi băgat la mine, în spate, că aveam unde. Aveam un pat acolo. Dar zic: «Mai bine duceţi-i la Dureci în birou, că-i Conţ acolo!». Am luat legătura cu colonelul Kemenici. Nu apucase să plece la Găeşti. «Domnul colonel, veniţi, că Ceauşeştii sunt la noi!». «Păi, cum?», întreabă el. «Veniţi repede încoace!». Şi au venit în câteva minute.”
Colonelul Andrei Kemenici a avut la Miliţie doi ofiţeri de încredere: pe maiorul Ion Mareş şi pe căpitanul Ion Boboc. Ei aveau misiunea de a pune ordine în sediul Miliţiei, de a-i prelua pe Ceauşeşti şi de a-i aduce în unitatea militară. Cei doi ofiţeri au fost martori ai câtorva scene tensionate, într-un ghiveci care putea degenera în orice clipă: Ceauşeşti – revoluţionari – militari – miliţieni – securişti.
Căutările bezmetice ale Armatei
În timp ce soţii Ceauşescu erau ţinuţi în sălbăticia de la Răţoaia, isteria prinderii lor cuprinsese şi Armata. Comandantul Garnizoanei Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, făcuse şi el grupuri de căutare. A scotocit tot judeţul, mai puţin câmpurile de la Răţoaia.
Kemenici: „Evenimentele s-au succedat încă de la ora 14.00. Eu am ajuns la Oţeluri Speciale cu o subunitate, un subofiţer şi două maşini. Mi-au zis că au plecat de acolo. Pe urmă am ajuns la Centrul de Plante. Au plecat şi de acolo. Ştiam că mai venea cu elicopterul la Mănăstirea Dealu. Am trimis o subunitate să-l caute şi acolo. Eu nu aveam oameni pregătiţi pentru asemenea misiuni şi am cerut un pluton de antiterorişti, care erau subordonaţi ai Securităţii de la Câmpulung. În timp ce am organizat eu plutonul şi l-am trimis la Mănăstirea Dealu după Ceauşescu, am aflat că ei sunt deja în Târgovişte, la Miliţie. Am trimis după ei şi… gata”.
Cursa Răţoaia – Târgovişte
- Plecarea: 22 decembrie, ora 16.50
- Sosirea: 22 decembrie, ora 17.45 (la Miliţia Judeţeană)
- Durata: 55 de minute
- Distanţa: 35 de kilometric
- Viteza medie: 39 km/oră
- Maşina: Dacia 1300 (maşina-radar a Miliţiei), culoare albă, nr. 3-DB-9136
- Șofer: sg.-maj. Ion Enache
- Pasageri: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, plt. Constantin Paise.
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
