luni, noiembrie 25, 2024
AcasăLumeaUcraina își mobilizează și femeile pentru a se apăra de invazia rusească....

Ucraina își mobilizează și femeile pentru a se apăra de invazia rusească. Înrolarea e obligatorie pentru tot mai multe categorii profesionale

-

Ucraina se mobilizează din toate punctele de vedere pentru a se apăra în cazul unei invazii rusești pe teritoriul ei. În acest sens, Ministerul Apărării de la Kiev a emis, pe 17 decembrie, un ordin care obligă practic aproape toate femeile să se înroleze în armată.

A fost stabilită o listă de profesii, dar cu mult mai mare față de cea formulată în 2014. Atunci erau chemate în armată doctorițele sau telegrafistele. Acum, pe fondul conflictului din Donbass, și chelnerițele, contabilele, actrițele, bibliotecarele sau lucrătoarele din domeniul științific vor trebui să fie trecute în evidența militară și să se supună unui control medical amănunțit. Apoi, evident, să se înregistreze la biroul de specialitate.

De-acum încolo, când vor aplica un CV și scrisoarea de intenție pentru obținerea unui loc de muncă, ucrainencele vor fi nevoite să aibă asupra lor și un document militar de identitate. Iar dacă va fi necesar, ele vor fi mobilizate și trimise la pregătire militară, anunță publicația Obozrevatel, citând site-ul oficial al Ministerului Apărării din Ucraina, www.mil.gov.ua.

Pe listă se mai află reprezentante din următoarele profesii: IT, judecătoare, procuroare, lucrătoare de bancă, angajate ale muzeelor și arhivelor, jurnaliste, fotoreportere, artiste, cântărețe.

- Advertisement -

Cele care refuză să se înregistreze la biroul militar din zona de care aparțin vor primi inițial o amendă cuprinsă între 510 și 850 de grivne (aprox. 100-160 de lei). Pentru încălcarea normelor pe parcursul unui an, sancțiunea va crește până la 1.700 de grivne (aprox. 320 de lei).

Ce prevede ordinul Ministerului Apărării din Ucraina

  • Femeile ar trebui să fie înregistrate în evidența militară până în anul 2022.
  • Trebuie să meargă la birourile militare de înregistrare și înrolare (centre teritoriale de recrutare).
  • Trebuie să furnizeze documentele: pașaport, certificat de muncă, acte de căsătorie, certificate de naștere ale copiilor, codul de identificare.
  • Femeile apte pentru armată vor fi selectate și trimise la consiliul medical.
  • Dacă o femeie își schimbă locul de muncă, va trebui să raporteze acest aspect la biroul militar de înregistrare și înrolare.
  • Același lucru este valabil și pentru locul de reședință sau schimbarea stării civile.
  • Va exista un răgaz pentru mamele cu copii.
  • Femeile responsabile pentru serviciul militar pot fi chemate la pregătire militară (la fel ca bărbații care se află în rezervă), iar dacă este necesar (de exemplu, din cauza agresiunii militare cu Rusia), pot fi chiar mobilizate.

Fost șef adjunct al Statului Major “Ne pregătim pentru cel mai rău caz. Experiența din 2014 a arătat că femeile pot fi bune războinice”

Igor Romanenko, fostul șef adjunct al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, afirmă că o astfel de decizie s-a luat din cauza faptului că țara sa se află într-o situație dificilă ca urmare a agresiunii rusești la granița din est.

“Acum avem o situație asemănătoare cu cea din Israel. Acolo, întreaga societate și țara au fost înconjurate de zeci de ani. Există chiar și un serviciu militar urgent pentru fete. Și se putea evita serviciul militar de urgență doar din cauza bolii. Trebuie să înțelegem că și situația noastră, cu un vecin atât de agresiv, este dificilă. Ne pregătim pentru cel mai rău caz. Experiența noastră din 2014 a arătat că femeile pot fi bune războinice. Pentru ele s-au extins specialitățile obișnuite. Acum nu sunt doar telegrafistele în armată”.

- Advertisement -

De cealaltă parte, reacția expertului militar Vladislav Seleznev e menită să le calmeze pe ucrainence: “Nimeni nu va trimite femei din rezervă în tranșee. Dacă o femeie este bucătăreasă, va fi trimisă la bucătărie. Dacă e o bibliotecară, atunci ea poate lucra într-o bibliotecă. Dacă e un judecător sau procuror, atunci armata are propriul serviciu de aplicare a legii cu funcții de interogare, așa că aceste cunoștințe vor fi utile acolo. Dacă dintr-o dată o femeie vrea să fie doar o luptătoare, o lunetistă, atunci va trebui să urmeze un antrenament serios și să-și demonstreze motivația. Doar în acest caz poate lupta”.

Tatiana Pașkina, expertă pe piața muncii: “Vestea acestui ordin a stârnit uimire în rândul angajatorilor. Este clar că femeile noastre pot face totul. Dar nu există nicio explicație despre cum se vor descurca mamele cu unul sau mai mulți copii. Care sunt mecanismele de protecție, compensațiile pentru femeile care vor fi trimise în serviciul militar?”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cine sunt cei patru parlamentari AUR cu care-i amenința ziaristul vulgar pe procurorii DNA: doi foști marinari, un jurist și o asistentă medicală

* Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

* Rusofilul Cozmin Gușă insinuează că Ambasada SUA s-ar ocupa cu otrăvirea „patrioților” de tip George Simion!

* AGENȚII HAOSULUI (1). Leșinata Revoluție Neofascistă. De ce au eșuat Batalioanele de Asalt ale AUR în tentativa de ocupare a Parlamentului

* Nemernicia propagandiștilor PSD: îi compară pe huliganii AUR cu protestatarii anticorupție din 10 august

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

* Mișcare de maximă gravitate: CCR aruncă România în afara UE, nerecunoscând supremația legislației europene! Dorneanu respinge o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene

* Inspecția Judiciară i-a pregătit lui Cristi Danileț o nouă execuție. După ce l-a făcut „infractor TikTok”, îl bagă la „magistrați politici”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (36) / Moartea lui Milea

* Părinții lui Nicolae Ceaușescu sunt pictați pe pereții bisericii din Scornicești. Andruță și Alexandrina stau lângă Mihai Viteazul și Tudor Vladimirescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -