În plină criză politică și militară la granița Ucrainei, unde Rusia a masat peste 100.000 de oameni și se pregătește să ocupe statul vecin, la București a avut loc o foarte curioasă întâlnire între ambasadorul Moscovei, Valeriu Kuzmin, și zeci de primari și viceprimari din România! Conform Ambasadei Rusiei, s-au discutat „oportunități de cooperare bilaterală”. Unul dintre primarii prezenți a explicat că atunci când a fost invitat, la începutul lunii decembrie, situația din Ucraina n-ar fi fost tensionată!
Cazul este absolut ciudat. În timp ce, la Est, e în plină dezvoltare o criză de mare amploare, existând indicii clare că Rusia pregătește o invazie de amploare a Ucrainei, ambasadorul său la București, Valeriu Kuzmin, a invitat la sediul Ambasadei zeci de primari și viceprimari. Care, culmea, au și venit!
A fost, de fapt, un instructaj în narativele principale ale Moscovei, până acum difuzate masiv doar în mediul online, prin intermediul agenților de influență și al trolilor. Ambasadorul le-a povestit primarilor români despre războaiele comerciale din lume, despre implicarea Rusiei în „crearea și dezvoltarea structurilor economice de integrare cum ar fi Uniunea Economică Eurasiatică”, dar și despre „mass-media de trend majoritar, mainstream” care minte.
Conform paginii oficiale de Facebook a Ambasadei, reprezentantul lui Puțin „i-a chemat” pe oamenii de afaceri să fie critici cu „acuzațiile mincinoase” puse în circulație de presă la adresa Rusiei. Kuzmin a negat că Guvernul său ar încerca subminarea democrației occidentale, calificând acuzația drept „intenții imaginare”.
Retorica lui Valeriu Kuzmin a semănat ca două picături de apă cu discursurile pe care AUR, Șoșoacă și toți conspiraționiștii le răspândesc constant pe Facebook.
Întrebat de G4Media.ro de ce-a venit acolo, unul dintre participanți, primarul Gabriel Pleșa (USR), din Alba Iulia, a explicat că situația „nu era așa tensionată” acum 10 zile, când a primit invitația.
Comunicatul Ambasadei Rusiei după întâlnirea cu conducători ai administrației locale din România
„Întâlnirea Ambasadorului Rusiei V.I.Kuzmin cu reprezentanți ai autorităților locale, antreprenori români și ruși
Pe 10 decembrie 2021, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România V.I.Kuzmin s-a adresat reprezentanților autorităților locale, precum și antreprenorilor români și ruși în cadrul întâlnirii «Oportunități de cooperare bilaterală» organizată la Ambasada Rusiei la București cu sprijinul «Romanian Investment Zoom Program».
V.I.Kuzmin a prezentat pe scurt problemele cheie ale relațiilor comerciale și economice globale moderne, care sunt caracterizate prin creșterea sentimentelor protecționiste și desfășurarea războaielor comerciale. S-a subliniat importanța eliminării barierelor politizate în calea dezvoltării relațiilor de afaceri bilaterale. Ambasadorul a reamintit celor prezenți că Rusia desfășoară activități sistematice pentru crearea și dezvoltarea structurilor economice de integrare, cum ar fi Uniunea Economică Eurasiatică, BRICS și altele.
Ambasadorul Rusiei i-a chemat pe reprezentanții cercurilor de afaceri din România să trateze în mod critic acuzațiile mincinoase, puse în circulație de mass-media de trend majoritar, mainstream, la adresa Rusiei despre unele intenții imaginare de a submina fundamentele democrației occidentale, și să abordeze procesul de stabilire a cooperării comerciale de pe pozițiile unui calcul pragmatic clar.
La rândul lor, participanții români au vorbit în detaliu despre potențialul economic și investițional al regiunilor lor, manifestându-și interesul pentru dezvoltarea tradiției de relații comerciale și economice reciproc avantajoase cu Federația Rusă.“