În urmă cu 75 de ani, camera de fotografiat îl găsea pe marele Constantin Brâncuși la Paris, în atelierul său. De acolo și-au luat zborul către eternitate păsările măiastre și multe alte lucrări în care geniul lui Brâncuși se descoperea lumii. Datorită fotografului american Wayne Miller, avem șansa de a-l privi pe marele sculptor. Mâna, ciocanul și zbaterea geniului au rămas captate pe film. Pentru noi.
Într-o dimineață de vară, fotograful american Wayne Miller pășea în curtea plină cu bolovani. Era anul 1946, la Paris. Omul călca printre blocuri de granit, căutând din priviri un nume. Așa i-au spus când plecase din redacția revistei Magnum.
De la zidul cu săgeată, loviturile de ciocan și daltă se auzeau mai clar, cu fiecare pas. Atelierul lui Brâncuși era după colț. Acolo dorea Miller să pătrundă, cu aparate, lentile, trepiede și lumini. Lumea largă trebuia să afle de cel care spunea cu dalta ce nu putea rosti cuvântul.
La ușa lui Brâncuși se aștepta. Erau și alții care dădeau să intre. Coloșii de piatră îl priviră pe Miller, apoi se uitară unii la alții. „Altul care ne-o ia înainte.” Se resemnară. Știau că doar Brâncuși le putea da picioare, și ochi, și suflet, să plece în lumea largă. Până atunci, așteptau.
Ajuns în atelierul lui Brâncuși, marele fotograf a surprins mai mult decât un sculptor la treabă, un om, cu daltă și ciocan, scrijelind bolovani. E suficientă o privire la fotografiile lui Miller ca să simți spiritul geniului gorjean, al celui care mărturisea că nu vrea să dăltuiască pasărea, ci zborul ei. Că nu trupul omului e țelul artei sale, ci aspirația sa existențială.
După 75 de ani, prin ochii lui Wayne Miller, îl privim pe Brâncuși. Îi vedem, chipul, mâna, ciocanul, spiritul. Scârbit, Brâncuși a părăsit România. Am izgonit geniul, dându-l lumii întregi. Acum, e al tuturor.
