Preşedintele pro-rus al Cehiei, Milos Zeman (77 de ani), a fost internat duminică la Spitalul Militar Universitar din Praga, la o zi după alegerile parlamentare pierdute de aliatul său, premierul miliardar Andrej Babis. Conducerea spitalului a precizat ulterior că Milos Zeman a ajuns la Terapie Intensivă, dar nu a dezvăluit diagnosticul.
„Da, vă confirm această informaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar Universitar, Jitka Zinke, pentru Agenția France presse (AFP), preluată de Agerpres. Medicul preşedintelui va oferi detalii mai târziu, a adăugat el.
Milos Zeman se află sub tratament la unitatea de Terapie Intensivă a spitalului din Praga, a confirmat și directorul spitalului. Acesta a declarat că șeful statului este tratat pentru complicaţiile survenite în urma unei afecţiuni cunoscute, dar a refuzat să precizeze diagnosticul.
„Nu am autorizaţie din partea preşedintelui să comunic diagnosticul”, a declarat directorul spitalului.
Este cunoscut însă că preşedintele ceh, în vârstă de 77 de ani, suferă de mai multe afecţiuni, printre care şi o neuropatie diabetică, din cauza căreia este nevoit să de deplaseze într-un scaun rulant.
Spitalizarea lui Zeman survine a doua zi după alegerile legislative, încheiate cu înfrângerea partidului ANO al premierului în exerciţiu, Andrej Babis.
Înainte să fie transportat la spital, Milos Zeman a avut o scurtă discuţie cu Andrej Babis.
Şeful statului este cel care desemnează premierul după alegeri, iar spitalizarea sa ar putea complica evoluţiile post-electorale.
Dacă postul de preşedinte devine vacant, prerogativele acestuia sunt preluate de preşedintele Camerei Deputaţilor.
72-71 la mandate parlamentare
Coaliţia cehă de centru-dreapta Împreună a câştigat la limită alegerile parlamentare, sâmbătă, în dauna premierului populist miliardar Andrej Babis, după numărarea a peste 99,9% din voturi. A fost o mare surpriză, dat fiind că rezultatele parţiale publicate anterior de site-ul electoral oficial îl arătau pe Andrej Babis în frunte, la distanță confortabilă, confirmând sondajele. Diferenţa s-a „topit” însă, iar rezultatul a basculat pe măsură ce au fost numărate voturile din marile oraşe.
Când mai sunt de numărat mai puțin de 0,1% din voturi, alianţa Împreună – compusă din Partidul Democratic Civic (de dreapta), TOP 09 (de centru-dreapta) şi Uniunea Creştin-Democrată (de centru) – a obţinut 27,78% din voturi, asigurându-şi 72 de mandate în viitorul Parlament.
Mişcarea populistă ANO (de stânga), condusă de premierul Andrej Babis, a obținut 27,14% din voturi și va avea 71 de mandate.
Constituţional, este prerogativa preşedintelui pro-rus Milos Zeman să numească noul premier. Înainte de scrutin, el a lăsat să se înţeleagă că-l va desemna tot pe Andrej Babis, fostul său aliat.
Bolnav, şeful statului a fost obligat să voteze de acasă, dar anturajul său a indicat sâmbătă că el se va întâlni cu Babis pentru discuţii duminică dimineaţă.
Milos Zeman, un politician social-democrat, a dat de înţeles înaintea alegerilor că doreşte să-l desemneze premier tot pe vechiul său aliat Babis, deşi partidul acestuia a încheiat alegerile pe poziţia a doua şi o alianţă de centru-dreapta clasată pe primul loc poate forma o majoritate cu alte două formaţiuni.