vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainMălin Bot a câștigat prima bătălie în justiție împotriva avocatului Cuculis. Jurnalistul...

Mălin Bot a câștigat prima bătălie în justiție împotriva avocatului Cuculis. Jurnalistul e liber să-i critice „Șobolaniada anti-Clotilde”

-

Jurnalistul Mălin Bot a câștigat o primă bătălie în justiție împotriva avocatului Adrian Cuculis. Un complet al Judecătoriei Timișoara a respins miercuri ca „neîntemeiată” cererea de emitere a unei ordonanţe presedinţiale, solicitare formulată de Cuculis și pe persoană fizică, și pe societatea sa de avocatură.

Prin cererea adresată Judecătoriei Timișoara, Adrian Cuculis a încercat să obțină blocarea în regim de urgență a campaniei de presă pe care Mălin Bot a pornit-o împotriva sa și ștergerea tuturor articolelor și clipurilor video în care jurnalistul îl critică foarte dur.

În procesul de la Timișoara, reclamanți sunt Cuculis Adrian-Călin și Societatea civilă de avocați „Cuculis & asociații”, iar Mălin Bot are calitatea de pârât.

În paralel se derulează un alt proces, cu rolurile inversate: Mălin Bot l-a dat în judecată pe Adrian Cuculis pentru denigrare și calomnie. Jurnalistul îi cere daune de 50.000 de euro. El invocă unele afirmații făcute de avocat, la adresa sa, la România TV.

- Advertisement -

Mălin Bot: „Am avut dreptate, am câștigat primul proces cu avocatul Cuculis. Acesta a cerut abuziv Justiției să-mi interzică să mai vorbesc despre el. Judecătoria Timișoara i-a respins cererea ca neîntemeiată, i-a respins și pretențiile la cheltuieli de judecată”.

Jurnalistul continuă: „Mai departe, Judecătoria a acceptat să judece cererea mea reconvențională prin care am solicitat Justiției să-l oblige pe Cuculis să achite 50.000 de euro pentru o campanie de publicitate online în care să corectez calomnia făcută de acesta la adresa mea, pe România TV, pe pagina de Facebook a casei de avocatură și în emisiunile Adrianei Bahmuțeanu unde avocatul a mințit că eu sunt «plătit de USR»”.

Decizia instanței

Complet: C13C

- Advertisement -

Tip soluție: Respinge cererea

Soluția pe scurt: Respinge cererea de emitere a ordonanţei președinţiale formulată de reclamanţii CUCULIS ADRIAN-CĂLIN și SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI „CUCULIS & ASOCIAȚII”, în contradictoriu cu pârâtul BOT AUGUSTIN MĂLIN, ca fiind neîntemeiată. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanţi. Cu drept de a formula apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Timișoara. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă în data de 15.09.2021.

Document: Hotărâre 10365/2021 – 15.09.2021

Mălin Bot despre „Șobolaniada” lui Cuculis

Mălin Bot a scris pe blogul său și pe pagina sa de Facebook, dar a vorbit și pe canalul său de YouTube, că Adrian Cuculis a folosit în mod tendențios, cu scop politic, o pretinsă întâmplare cu prezumtivi „șobolani ai lui Clotilde Armand” care ar fi produs daune majore mașinii sale. Jurnalistul contestă cu argumente această teorie.

„Domnul Cuculis nu a explicat cum a determinat el domiciliul șobolanului, cum i-a dat drumul Clotilde la șobolan și cum l-a dresat să călatorească din Sectorul 1 în Sectorul 2, unde a identificat limuzina lui Cuculis și s-a apucat de distrugeri”

„Avocatul Adrian Cuculis mă denigrează încă din luna februarie, pe postul România TV. Afirmațiile acestuia denigratoare sunt cuprinse chiar într-o decizie a CNA care sancționează postul inculpatului fugar Sebastian Ghiță. Avocatul Cuculis a afirmat pe acest post, în diverse emisiuni, dar și în mediul online, că pe mine mă plătește «propaganda USR». Este o acuză gravă, cu atât mai mult cu cât sursele mele de finanțare sunt oneste și complet transparente.

Deși a făcut asta, tot el a forțat o aberație judiciară la Judecătoria Timișoara, cerând o ordonanță președințială prin care Justiția să-mi interzică să mai vorbesc despre el. Astăzi, Judecătoria i-a respins aberația.

Pentru cei care nu știu povestea, avocatul Cuculis, specialist în de toate și mai mult invitat prin emisiuni decât avocat prin tribunale, a susținut la România TV = Mafia Media, mai multe zile, că «șobolanii lui Clotilde» i-au stricat limuzina de lux și că va da în judecată «primăria lui Clotilde» pentru distrugerea asta.

Domnul Cuculis, acest Luis Lazarus al avocaturii, are însă domiciliul și sediul casei de avocatură în Sectorul 2, ține limuzina de lux pe un loc plătit la ADP Sector 2.

Domnul Cuculis nu a explicat cum a determinat el domiciliul șobolanului, în ce fermă l-a crescut Clotilde, cum i-a dat drumul Clotilde la șobolan și cum l-a dresat să călatorească din Sectorul 1 în Sectorul 2, unde a identificat limuzina și s-a apucat de distrugeri.

Evident că susținerea ridicolă a lui Cuculis a impus o critică jurnalistică ironică perfect legitimă.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Conserve politico-mediatice s-au aliat pentru a răsturna „regimul Iohannis”: Năstase, Tăriceanu, Roman, Severin, Vosganian, Marga, Nistorescu, Cristoiu, Dinescu, Bușcu, Știreanu, Savaliuc

* Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

* Orban: „Klaus Iohannis poate rezolva criza politică într-un «tête-à-tête» de 15 minute. Nu știu de ce nu o face, e obligația sa constituțională”

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul”

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Primar PSD: „Dacă ne obligați să ne vaccinăm, vă așteptăm cu furcile, coasele și securile! Voi fi în prima linie! Sunteți cei mai mari dușmani ai neamului românesc!”

* Trioul universitar care a extras un profesor afgan din ghearele talibanilor: Radu Carp – Cristian Preda – Marian Preda. „Era în pericol de a fi linșat de talibani”

* Scos de alegători din Parlament, Victor Ponta își dă salariu 5.000 de euro pe lună de la partidul său, unde s-a angajat consilier juridic, pe bani publici

* Minciunile anti-vaccinistei Șoșoacă au blocat contul de YouTube al Senatului!

* Fotografii duioase cu Emma Răducanu și tatăl ei, după triumful de la US Open. Sportiva a regăsit liniștea de acasă

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -