vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPolemiciMesaj straniu în echipa sovietică a "revoluției televizate". Mircea Dinescu: "Odă lui...

Mesaj straniu în echipa sovietică a „revoluției televizate”. Mircea Dinescu: „Odă lui Iliescu la moartea lui Caramitru”

-

Moartea actorului Ion Caramitru (79 de ani) a fost întâmpinată de tovarășul său de „revoluție televizată”, poetul-cârciumar Mircea Dinescu (70 de ani), cu o poezie în patru strofe ce are un titlu bizar și transmite un mesaj diversionist, folosind ca paravan stafia cominternistă ce a patronat „vitejia” dinesciană din decembrie 1989: Ion Iliescu (91 de ani). 

„Pe toți o să ne-ngroape Iliescu / și-o să ne dea la parastas halva / și la priveghi ne va-ncânta ades cu / ce seri frumoase sunt la Moscova„, ne trimite după fentă tovarășul Dinescu, simulând o mincinoasă disidență față de coordonatorul moscovit al diversiunilor criminale scuipate de poet prin ecranul TVR, pe 22 decembrie 1989.

Mai în aval, într-un vers dospit în beciul de la Cetate, poetul-cârciumar folosește cu tupeu cuvântul-cheie al disidenței sale de rumeguș: „Bate un vânt cu damf de Comintern„.

Să te vitejești în spatele unei sabii de carton cu care înțepi pântecele KGB-ist al cuvintelor „Iliescu”, „Moscova”, „Comintern” este confirmarea faptului că, sub aripa dropiei de Bărăgan, nu întâmplător ți-ai ales-o drept soacră pe cetățeana sovietică Elena Loghinovskaia. Talent de mare diversionist.

- Advertisement -

Neobrăzat e și titlul: „Odă lui Iliescu la moartea lui Caramitru”. Se vrea un titlu provocator, dar reușește să fie doar blasfemiator.

Odă lui Iliescu la moartea lui Caramitru

Țară cu domnitori fugiți de-acasă
și regi ținuți în lesă de dudui.
Ce multe neamuri stau cu noi la masă.
Bat clopote de aur în gutui.
Degeaba-l așteptăm pe Caramitru,
plecat să pun-o piesă în infern.
Băut-am din noroc ultimul litru.
Bate un vânt cu damf de Comintern.
Pe toți o să ne-ngroape Iliescu
și-o să ne dea la parastas halva
și la priveghi ne va-ncânta ades cu
ce seri frumoase sunt la Moscova.
Popii vor murmura și ei cu dânsul,
cu glas scăzut sub masca de covid.
Și poate-n zori o să ne-apuce plânsul
Și-o să ne-nscriem iarăși în Partid.

Dinescu, Iliescu, Brucan, Militaru…

Pe 22 decembrie, puțin după ora 13.00, la aproape o oră de la fuga lui Nicolae Ceaușescu cu elicopterul de pe acoperișul sediului CC al PCR (actualul Minister de Interne, vizavi de Palatul Regal), emisia TVR a fost deschisă cu Ion Caramitru „la serviciu” și Mircea Dinescu „la primire”.

Părea o scenă ad-hoc, un dialog improvizat, dar totul făcea parte dintr-o regie bine pusă la punct, într-o Televiziune controlată de Silviu Brucan (direct și prin unelte gen Teodor Brateș) și într-o Românie aflată, de câteva zile, sub ocupație sovietică (peste 50.000 de „turiști” cu pașaport URSS intrați în România cu misiuni speciale, după Congresul din 20-24 noiembrie al lui Ceaușescu).

- Advertisement -

Prima grijă a invadatorului „turistic” sovietic a fost să-și reactiveze „cârtițele” din România, precum gen. Militaru, gen. Vasile Ionel, cpt. Lupoi, Cico Dumitrescu etc.

Prima instituție ocupată de gruparea politico-militară Iliescu-Brucan-Militaru, marioneta Moscovei, a fost Televiziunea Română, simultan cu Radioul. O veche tactică troțkistă. Iar Studioul 4 al TVR s-a umplut cu „săgeți” KGB-iste și GRU-iste.

Acesta este contextul în care trebuie plasate scenele diversioniste, criminale, din decembrie 1989, derulate în Studioul 4 al TVR, pe holurle instituției și la etajul 11 al blocului-turn. Iliescu, Dinescu și Caramitru au fost acolo, cu maximă implicare. Iar multe dintre anunțurile lui Dinescu, prin intermediul micului ecran, au fost minciuni colosale, cinice, mortale.

VIDEO: 22 decembrie 1989, în jurul orei 13.00 – pregătirile pentru intrarea în direct. În rolurile principale: Ion Caramitru și Mircea Dinescu

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Orban, dezlănțuit la Focșani: „Asta nu e «echipă câştigătoare»! Asta seamănă cu o juntă, cu o armată de ocupaţie!”

* Rareș Bogdan vrea să pedepsească USR-PLUS: „Nu le mai dăm 5 ministere, ci 3-4. Trebuie să plătească”. Înainte aveau 6

* VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

* VIDEO. Orban l-a reevaluat pe Iohannis: „președintele care tace și NU face… sau face?!”

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara”

* Un primar PNL acuză: „În Suceava e «Festivalul dictaturii»! Flutur a eliminat de pe lista pentru Congres toți simpatizanții lui Orban”

PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant Constituția. Articolul 113: „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

Șoșoacă are dosar penal. DSP Iași i-a făcut plângere după ce Urlătoarea și gașca ei au atacat un centru de vaccinare. Doctorița agresată: „M-am temut pentru viața mea“

* VIDEO. Emma Răducanu și-a desăvârșit legenda: campioană la US Open la 18 ani, după 10 meciuri fără set pierdut! Prima jucătoare din istorie care câștigă un turneu de Mare Șlem venind din calificări

8 COMENTARII

  1. Gura păcătosului, adevăr grăiește. Dinescu spune ceva semnificativ. Vânzoleala absurdă din politica noastră poate fi făcută cu scopul reașezării agenților rușilor pe poziții… Noi asistam doar la un circ de tragere de timp și ei aranjează decorurile și scenariile pentru ce va urma…Ne prostesc in fata mai dihai că niciodată.

  2. Dinescu a fost sincer, ca si Caramitru la Revolutie, a fost fraierit de sa spuna ca Diversiunea Sibiu e reala, dar sincer el a crezut ca si pana azi ca si-a jucat viata in acele clipe. Poezia este una ironica, suprarealista insinuand pe final ca am putea sa ne inscriem in partid, iar poezia vine per total sa il traga de manaca pentru ultima data pe Caramitru. Caramitru in opinia lui Dinescu a fost de partea lui Iliescu dupa decembrie 1989 si de aici el e aruncat in Infern de marele poet, caci acolo ii este locul pentru ca a facut pact cu Iliescu(diavolul). Iar poezia arata inspaimantatoarea perspectiva ca Iliescu sa ne ingroape pe toti, sa fie etern si sa scape de pe aceasta lume mai repede ca noi. Sunteti prost bata domnule Cartianu, chiar cretin as putea spune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -