Duminică, 5 septembrie – o zi îndoliată cumplit de două ori: la câteva ore după legendarul sportiv Ivan Patzaichin (71 de ani), a murit și celebrul actor Ion Caramitru (79 de ani). Amândoi – în Spitalul Elias din București.
Actorul Ion Caramitru a murit, duminică, la Spitalul Elias, unde era internat de aproximativ o lună. Celebrul artist avea 79 de ani.
Zilele acestea, trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul „Serile Filmului Românesc” (SFR). Din cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment, scrie Mediafax. La începutul lunii august, medicii i-ar fi descoperit o infecție în sânge.
16 ani director la Teatrul Național + 31 la UNITER
Ion Caramitru a fost directorul Teatrului Național București, neîntrerupt, în ultimii 16 ani. De asemenea, a înființat Uniunea Teatrală din România (UNITER) încă din 1990, fiindu-i președinte până în ziua morții.
Ion Caramitru a fost ministrul Culturii în perioada 1996-2000, în toate cele trei guverne ale Convenției Democrate (Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu).
Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni. Mama era născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă.
După instaurarea comunismului, tatăl său a fost arestat și deținut politic timp de 9 ani, în plin stalinism.
„Revoluția la TVR”, alături de Mircea Dinescu, Teodor Brateș, Ion Iliescu, Silviu Brucan
Actor cunoscut, Ion Caramitru fost unul dintre personajele centrale din zilele Revoluției din decembrie 1989. A acționat în clădirea Televiziunii Române începând din ziua de 22 decembrie, fiind primul care a vorbit din Studioul 4 poporului român, puțin după ora 13.00, la aproape o oră de când Nicolae Ceaușescu fusese evacuat cu elicopterul din sediul CC al PCR. Caramitru l-a introdus atunci în scenă pe Mircea Dinescu, dar a făcut oficiile de gazdă și pentru alte personaje din scenariul Revoluției.
A avut o intervenție consistentă și din balconul fostului Comitet Central al PCR, când se trăgea cu tunul și mitraliera în Biblioteca Centrală Universitară (BCU), nu și în balconul puternic iluminat.
Ion Caramitru a fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), format în jurul lui Ion Iliescu, unde a fost responsabil de segmentul Culturii.
În prima parte a anului 1990, Caramitru s-a retras din FSN în semn de protest că formațiunea a fost transformată în partid politic și a anunțat că va candida la alegeri. Actorul l-a acuzat pe Ion Iliescu că încearcă să folosească FSN pentru a monopoliza puterea, ceea ce s-a și întâmplat.
60 de roluri de teatru + 40 de roluri principale în filme
A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara” (din 1965), iar în perioada 1990-1993 a fost şi director general al acestei instituţii.
A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii.
A interpretat roluri principale în 40 de filme.
În 1995 a fost decorat de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”.
În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
În 2011 a fost onorat cu Premiul de excelenţă al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ, pe MARELE OM-de-TEATRU (și de CINEMA) Ion Caramitru, un ANTICOMUNIST HOTĂRÂT-și-CONSECVENT!!!
Chiar că-i o… DUMINICĂ-NEAGRĂ!