Deși aflată într-o situație critică, la capătul unei săptămâni în care a trecut prin mari convulsii și a rămas fără antrenor (Marius Șumudică a fost dat afară), campioana CFR Cluj a reușit o victorie incredibilă în fața vicecampioanei FCSB: 4-1, după ce în minutul 89 era 4-0!
După câteva prestații jenante în cupele europene (1-1 și 1-3 cu Young Boys Berna, 1-2 și 0-4 cu Steaua Roșie Belgrad), Marius Șumudică – antrenor bun, dar cu valori sociale, politice, etice și morale confuze (mare admirator al dictatorului Erdogan!) – se mândrea cu seria de 6 victorii în primele 6 etape din campionat. Toate acestea au fost la limită:
- 3-2 (a) cu U Craiova 1947
- 2-1 (d) cu Academica Clinceni
- 1-0 (a) cu Chindia Târgoviște
- 1-0 (d) cu CS Mioveni
- 1-0 (a) cu Farul Constanța
- 1-0 (d) cu FC Argeș
Așadar, 6 victorii la limită, în fața unor echipe dintre care una singură a jucat în sezonul trecut în play-off (Clinceni), altele trei evoluând în play-out (Viitorul/Farul, Argeș, Chindia), iar două în Liga 2 (U Craiova 1947, Mioveni).
În etapa a 7-a, CFR Cluj întâlnea primul adversar de calibru: FCSB, echipa cu care s-a bătut anul trecut pentru titlul de campioană. Echipa lui Gigi Becali tocmai își instalase un antrenor serios: Edi Iordănescu, tehnicianul cu care CFR Cluj a câștigat campionatul în urmă cu câteva luni. Era liniște și optimism în tabăra bucureșteană.
În schimb, CFR Cluj se afla în cel mai prost moment din ultimii ani: fără antrenor, fără președinte, fără medic, fără antrenamente serioase în ultimele zile, dar cu o atmosferă de Vestul Sălbatic (bătaie în vestiar, conducători alungați, patron autodistructiv pe formula „Gigi Becali 2”).
Aproape toată lumea a mizat la pariuri pe o victorie a FCSB sau măcar un „X2”. În niciun caz, în acest context, CFR Cluj nu poate să câștige, se spunea pe toate vocile. Părea neverosimil inclusiv ca diferența dintre CFR și FCSB, echipele de pe locurile 1 și 2 în campionatul trecut, să crească la 12 puncte după numai 7 etape.
Dar chiar așa s-a întâmplat: în urma acestui derby, CFR Cluj are 21 de puncte, iar FCSB doar 9!
Și n-a fost o victorie cu 1-0, 2-1 sau 3-2, precum precedentele, ci cu 4-1! Iar FCSB a marcat abia la ultima fază, când echipele se pregăteau să plece la vestiar.
CFR Cluj – FCSB 4-1. Goluri: Omrani (30), Sigurjonsson (56), Deac (67), Alibec (73 – din penalty) / Ianis Stoica (90)
A fost o nouă lecție oferită de o echipă căzută, dar profesionistă, unei formații talentate, dar care nu știe traseele simple ale fotbalului.
De luni, la CFR Cluj revine Dan Petrescu, iar cel mai ambițios obiectiv pe care și-l mai poate propune FCSB este locul 2.
Edi Iordănescu (fiul legendarului Puiu Iordănescu) este un antrenor capabil, deștept și ambițios, dar la FCSB s-a adunat o lungă istorie negativă, cu antrenori principali care erau de fapt secunzi și cu un patron care era de fapt antrenor principal.
În acest condiții, reabilitarea se poate obține, în cel mai bun caz, în campionatul 2022-2023.
Nu prea mai e FCSB rivala cuiva.
TURBEAZĂ „Jiji”!…
NICI anu’ ăsta… NU o să câștige campionatu’!!!